|vineri, noiembrie 15, 2024
  • Follow Us!

Vâlcea bate judeţele la accesarea de fonduri europene 

Vâlcea bate judeţele la accesarea de fonduri europene

“CODAȘ─é ” ÔÇô DOAR LA ORDINEA ALFABETIC─é A JUDEȚELOR

Institutul pentru Politici Publice a lansat la începutul acestei săptămâni un studiu în care face analiza capacităţii şi implicării administraţiilor publice locale în absorbţia durabilă a banilor europeni pentru dezvoltarea comunităţilor. Din cuprinsul acestui studiu rezultă că rata de absorbţie a fondurilor europene înregistrată anul trecut nu a depăşit 1%, iar cauza este dată pe seama inexistenţei unei gândiri unitare care trebuia să ţină cont de faptul că România îşi stabilise încă de-acum 4 ani anumite priorităţi de dezvoltare, adică aşa numiţii poli de dezvoltare. De asemenea, se mai face precizarea că atragerea fondurilor europene de către consiliile judeţene s-a făcut în bună măsură cu supraestimarea posibilităţilor locale pentru asigurarea cofinanţării.

Judeţul Vâlcea nu se regăseşte în exemplele date în cuprinsul studiului nici printre cele evidenţiate şi nici printre cele criticate. Este lăudat, de exemplu, judeţul Suceava pentru succesul de a fi absorbit, în 4 ani, fonduri europene pe toate structurile programelor sectoriale în valoare de 78,3 milioane euro.
Această nominalizare mi-a creat, cum era şi firesc, o stare de nemulţumire şi de disconfort. Dacă Consiliul Judeţean Suceava este evidenţiat pentru cele 78,3 milioane euro şi a fost clasat pe primul loc pe ţară, atunci în ce top mai poate fi încadrat Consiliul Judeţean Vâlcea cu cele 113 proiecte finanţate din fonduri comunitare nerambursabile care au atras după ele 561 milioane euro, adică de peste 8 ori mai mult decât Suceava?
Mai în glumă, mai în serios, se poate spune că autorii studiului n-au mai avut răbdare să ducă investigaţiile până la ultimul judeţ şi că, aflându-se în ordinea alfabetică pe penultimul loc, Vâlcea a fost scoasă din cercetarea Institutului pentru Politici Publice. Dacă ar fi mers, într-adevăr, cu cercetările până la capăt, pe toate judeţele ţării, distinşii economişti şi sociologi nu puteau să nu reţină faptul că Vâlcea are deja, până la această dată, contracte de finanţare semnate pentru accesarea a 391 milioane euro cu 90 de proiecte şi că alte 13 proiecte au fost deja evaluate şi aprobate, ele urmând să mai atragă în perspectiva foarte apropiată încă 79 milione euro.

Se mai precizează în studiul sus-amintit, că unele domenii, aşa cum este cel al infrastructurii de sănătate, au rămas în afara finanţărilor europene. Cu tot respectul pentru autori, îmi permit să-i contrazic, subliniind că Consiliul Judeţean Vâlcea are în derulare 3 proiecte cu contracte de finanţare nerambursabilă gata semnate de către Autoritatea de Management din cadrul Ministerului Sănătăţii pentru lucrări de reabilitare şi modernizare în valoare de aproape 20 milioane euro, fiind executate sau în curs de realizare la Spitalul municipal Drăgăşani, Spitalul orăşenesc Brezoi şi Spitalul Judeţean de Urgenţă Râmnicu Vâlcea.
Ne-a mai reţinut atenţia din documentul dat publicităţii următoarea frază ÔÇô atenţionare: “Este important ca cei care candidează astăzi pentru un nou mandat în administraţia locală să înţeleagă importanţa capitală a utilizării eficiente pe viitor a banilor europeni pentru dezvoltarea locală”. Am mulţumirea şi satisfacţia să informez că am meditat mult asupra semnalului tras de Institutul pentru Politici Publice şi, pe această bază, mi-am propus ca în viitorul mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean Vâlcea să mai lansăm pe piaţa de atragere a banilor europeni alte 165 de noi proiecte cu care vom accesa fonduri nerambursabile în valoare totală de 774 milioane euro. E mult? E puţin? Las pe alţii să răspundă. Eu, ca şi până astăzi, îmi voi face datoria de preşedinte!

Dr. ing. ION CÎLEA
Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea

Leave a Response