|joi, aprilie 18, 2024
  • Follow Us!

Mandate de executare a pedepsei cu închisoarea duse la îndeplinire 

Mandate de executare a pedepsei cu închisoarea duse la îndeplinire

La data de 01 februarie a.c., în baza planului de acţiune ÔÇ£Hibernal 2013”, poliţiştii din cadrul formaţiunii de Investigaţii Criminale Brezoi în colaborare cu cei din cadrul I.J.J. Vâlcea ÔÇô GSOP Brezoi, au efectuat o acţiune pe raza oraşului Brezoi, ocazie cu care s-a reuşit prinderea şi reţinerea a trei persoane, pe numele cărora erau emise mandate de executare a pedeapsei cu închisoarea. C. Alexandru, de 33 de ani, din oraşul Brezoi, a fost condamnat la un an şi 3 luni pentru săvârşirea de infracţiuni cu violenţă de Judecătoria Brezoi. T Laszlo, de 22 de ani, din oraşul Brezoi are de executat o pedeapsă cu închisoarea de 2 ani pentru săvârşirea de infracţiuni cu violenţă şi furt, conform mandatului de executare emis de Judecătoria Brezoi. M. Răzvan, de 24 de ani, din oraşul Brezoi a fost condamnat la o pedeapsă privativă de libertate de 2 ani pentru săvârşirea de infracţiuni cu violenţă, conform mandatului de executare emis de Judecătoria Brezoi. Condamnaţii au fost reţinuţi şi introduşi în Penitenciarul de maximă siguranţă Colibaşi.

Leave a Response