|joi, martie 28, 2024
  • Follow Us!

Echipa de handbal Oltchim a renăscut din propria cenuşă şi a reuşit prima victorie în Liga Campionilor 

Echipa de handbal Oltchim a renăscut din propria cenuşă şi a reuşit prima victorie în Liga Campionilor

• campioana României va avea în continuare următorul program: Zvezda-Oltchim (2 martie), FTC-Oltchim (9 martie), Oltchim-Krim (17 martie)

Campioana României la handbal feminin, Oltchim Râmnicu Vâlcea, a obţinut, sâmbătă, pe teren propriu, prima victorie din grupa principală 2 a Ligii Campionilor, scor 29-25 (16-16), cu formaţia rusă Zvezda Zvenigorod. Totul a funcţionat perfect în primele zece minute, cele mai bune ale vâlcencelor în această grupă principală. Cu excepţia unei pase greşite dată de Barbosa, Oltchimul a arătat pentru prima oară ca o adevărată echipă. Contraatacuri reuşite, faze lucrate la antrenament care au dat rezultate şi în teren şi o defensivă care a ajutat-o pe Navarro au dus-o pe campioana României la trei goluri diferenţă (7-4, min.9). Însă rusoaicele au descifrat repede jocul Oltchimului. Tehnicianul Zdravko Zovko a dictat o apărare om la om la Bulatovic, iar vâlcencele au avut probleme în atac. Avantajul Oltchimului a fost pulverizat în doar câteva minute, iar oaspetele au preluat conducerea (12-13, min.23), după ce Postnova, Lacrabere şi Nikolic au fost de neoprit de la 9 metri pentru Zvezda. Însă pe final, Oltchimul a reuşit să revină după un timeout cerut de Vestergaard care a tăiat elanul Zvezdei (16-16, pauză).

Greşelile rusoaicelor au fost decisive

Soarta jocului s-a decis între minutele 40 şi 47. O dublă eliminare încasată de rusoaice (Marennikova şi Szabo) le-a costat scump pe elevele lui Zovko! Oltchimul a profitat şi s-a distanţat decisiv, la patru goluri (22-18, min. 47), graţie aruncărilor perfecte ale Katarinei Bulatovic şi a paradelor Silviei Navarro. În pierdere de viteză, Zvezda n-a mai reuşit să mai fie la fel de periculoasă în atac, iar Oltchimul a câştigat cu o diferenţă de patru goluri, 29-25. O victorie importantă, care aduce două puncte în contul Oltchimului, dar care nu linişteşte spiritele în ceea ce priveşte jocul vâlcencelor. Meciul retur, din 2 martie, va fi important, dar nu decisiv. Un nou succes al campioanei României le-ar aduce şi mai aproape de calificare pe vâlcence, care speră acum la o victorie a Krimului pe terenul lui Ferencvaros mâine, conform extremei stânga, Iulia Curea.

Katarina Bulatovic spune că echipa… nu a făcut un meci grozav

Handbalista Katarina Bulatovic a declarat, sâmbătă seară, că Oltchim Râmnicu Vâlcea avea nevoie să câştige partida cu Zvezda Zvenigorod, scor 29-25, însă a precizat că ea şi colegele ei nu au făcut “un meci grozav”. “Aveam mare nevoie de cele două puncte de azi pentru a rămâne în cursa de calificare în semifinale. E bine că am învins, chiar dacă nici azi echipa nu a făcut un meci grozav. Țin să le mulţumesc fetelor pentru jocul făcut în special în apărare, fază care azi ne-a mers bine. Una peste alta este numai un joc câştigat, acum ne gândim la următorul, vor urma alte două puncte de care avem mare nevoie. Pas cu pas, punct cu punct, sper şi cred că putem să ne calificăm”, a spus Bulatovic. Vedeta campioanei României spune că la Vâlcea încă nu este spiritul de luptă care era la Buducnost Podgorica, echipă în tricoul căreia a câştigat trofeul european în sezonul trecut: “Încă nu este spiritul acela tipic ex-iugoslav care era la Podgorica, dar se lucrează intens la acest lucru. Trebuie să vă gândiţi, însă, că este nevoie de ceva timp pentru o echipă care este într-un sezon la începutul căruia au venit multe jucătoare noi. Încă mai este de muncă pentru a consolida relaţiile de joc, o echipă nu se poate naşte peste noapte. Avem nevoie de un nou succes, în etapa viitoare de pe terenul Zvezdei şi apoi ne gândim serios la calificare”. Katarina Bulatovic nu a comentat zvonurile conform cărora este sigură plecarea sa de la Oltchim la finalul sezonului. “Știu că presa sportivă a scris multe dar eu nu comentez. Nu ştiu unde voi fi anul viitor pe vremea asta. De acest lucru se ocupă firma care mă impresariază. Știu, însă, că voi da totul pe teren în acest sezon pentru Oltchim Râmnicu Vâlcea”, a precizat ea. În primele două partide din grupă, Oltchim a cedat în faţa unguroaicelor de la FTC Budapesta, cu 22-23, şi a slovenelor de la Krim Ljubljana, cu 24-28. Campioana României va avea în continuare următorul program: Zvezda-Oltchim (2 martie), FTC-Oltchim (9 martie), Oltchim-Krim (17 martie).

Leave a Response