|duminică, septembrie 29, 2024
  • Follow Us!

Activitatea la Primăria Râmnicului mergea brici fără CONDAMNAT 

colonie asfalt

• Parc nou în zona Asirom şi asfaltări în Colonie

Directorul Direcţiei Administrarea Domeniului Public din Râmnicu Vâlcea, Laurenţiu Teodorescu, a inspectat marţi la amiază mai multe investiţii aflate în derulare în municipiu. Astfel, pe strada Bicaz, s-au verificat lucrările de la zidul de sprijin şi cele de regularizare a pârâului din zonă, iar la locul de joacă de lângă blocurile 1 – 3 din cartierul ”1 Mai” s-a dat dispoziţie pentru începerea montării de plăci granuloflex, după ce aici au fost reabilitate echipamentele de joacă şi s-a asfaltat o alee de acces. Un alt moment al vizitei s-a consumat în zona Asirom, unde, în spaţiul rămas liber după relocarea unei lucrări de artă monumentală din programul HAR, SC Pieţe Prest va realiza un părculeţ prin plantarea de trandafiri, amenajarea spaţiilor verzi, trasarea de alei, montarea de gărduleţe şi amplasarea unor bănci. În fine, directorul ADP a mai analizat şi lucrările din Colonie Nuci, unde DADP asfaltează, de câteva zile, mai multe alei dintre blocuri – artere de circulaţie care nu au fost niciodată asfaltate.

 

Leave a Response