|vineri, octombrie 11, 2024
  • Follow Us!

Ungurii au furat imense teritorii românești din Ardeal, prin instanță, pe baza unor documente falsificate dupa Diktatul de la Viena 

Romania-si-Diktatul-de-la-Viena-30-august-1940-600x410

Un parlamentar român, senatorul Marius Pașcan, a dezvăluit recent raptul teritorial săvârșit de maghiari în Ardeal, după 1990, prin retrocedarea în baza unor documente false, a unor teritorii care nu le-au aparținut vreodată.
Romania-si-Diktatul-de-la-Viena-30-august-1940

Documentele proveneau din Arhivele de la Budapesta și fuseseră eliberate după Diktatul de la Viena din 30 august 1940, atunci când când Germania lui Hitler și Italia lui Mussolini, alături de ruși, ne-au forțat/”sfătuit” să semnăm cedarea nordului Transilvaniei și ciuntirea țării, în vreme ce Churchill, care avea să ne vândă și el ca ultimul dintre borfași, tremurând pentru propria piele, se făcea că plouă deasupra Italiei, deși aveam cu englezii o înțelegere de sprijin pentru astfel de situații.

Senatorul Pașcan a descoperit astfel mai multe documente în arhiva de la Budapesta, documente la care statul român n-a avut acces, dar nici cunoștință despre existența lor, acte ce consființesc în fals dreptul de proprietate al unor unguri asupra terenurilor, pădurilor, imobilelor deținute de românii alungați dincolo de Carpați, după Diktat, români care, foarte mulți dintre ei s-au mulțumit să scape cu viață în fața criminalilor hortyști.

Documentele sunt, în fapt, acte de proprietate emise de guvernul hortyst în 1941, după ce ungurii deveniseră stăpâni pe proprietățile românilor aflații sub cizma ocupantului. Instanțele românești au admis aceste documente, fiind complice la o reocupare a teritoriului României de către urmașii amiralului (fără flotă) Horthy, prietenul și executantul ordinelor lui Adolf Hitler.

Conform unei declarații făcute astăzi pentru ziare.com de senatorul Pașcan, statul român a câștigat în instanță 28.000 de hectare de pădure, pe baza unuia dintre documentele scoase din arhivele de la Budapesta, prezentarea documentului fiind crucială pentru câștigarea procesului, mutat și el, pentru siguranță, în altă parte a țării (Brăila), unde influența grofilor unguri e mai scăzută. Aceasta dintr-un total de 130.000 de hectare revendicate de unguri. Și asta doar în județul Mureș. Harghita și Covasna au povești asemănătoare.

Ce se întâmplă însă cu terenurile și proprietățile cedate, până acum, ungurilor care au folosit documente falsificate de hortyști, după Diktatul de la Viena? Conform declarațiilor senatorului Pașcan făcute pentru ziare.com, ele nu mai pot fi recuperate vreodată. Așadar urmașii lui Attila (nu neapărat Verștoy – groful pădurilor din ardeal – ci celălalt, hunul – groful Mongoliei!) au fost reîmproprietăriți de autoritățile românști pe baza unor documente false, reimpunând astfel, pe ocolite, în domeniul proprietății, fragmente din odiosul DIKTAT.

Citeam deunăzi mai multe materiale scrise de Gheorghe Funar, fostul primar al Clujului, pe care l-am crezut extremist și am constatat că multe dintre afirmațiile făcute de el se confirmă abia acum! Planul unguresc de reocupare a Ardealului (vezi Anexa), prin recâștigarea dreptului de proprietate asupra terenurilor și a clădirilor din această zonă greu încercată a Românniei pare a fi real!

Iată ultimele declarații făcute de senatorul Pașcan, fost prefect de Mureș, într-un scurt interviu realizat de Camelia Badea, pentru ziare.com:

”O victorie a statului roman – Recastigarea padurilor din Ardeal

Statul roman va putea sa castige in instanta zeci de mii de hectare de padure dupa ce o serie de documente au fost aduse in tara din arhivele de la Budapesta. Ele arata ca padurile respective au apartinut RomaMARIUS PASCANniei si au fost luate “samavolnic” in 1941 de ocupantul maghiar, sustine senatorul PDL Marius Pascan. Numai in judetul Mures sunt revendicate de catre urmasii fostilor grofi (sau falsii urmasi!) circa 130.000 de hectare de padure. Ca urmare a prezentarii in instanta a unor decrete din 1941 aduse recent in tara din arhiva de la Budapesta, Romania isi va recastiga o parte din paduri. Primul caz s-a inregistrat in urma cu circa o luna – prefectul de Mures a castigat 29.000 de hectare in favoarea statului roman.

Intr-un scurt interviu acordat Ziare.com, senatorul PDL de Mures Marius Pascan, fost prefect de Mures, ofera detalii despre aceasta situatie incredibila.

(…)Sunt decrete din 1941 prin care ocupantul, statul maghiar, dupa Dictatul de la Viena a preluat o serie de imobile, terenuri si alte bunuri apartinand unor cetateni romani, pur si simplu transferandu-le in patrimoniul statului ungar.(…) Aici, urmasii fostilor grofi, ai ocupantului din Ungaria, s-au autoimproprietarit pe baza acestor decrete si legi emise in Ardealul de nord sub ocupatie. Odata cu plecarea lor, bunurile au fost preluate de statul roman si ei au fost despagubiti in lei /aur. Ei au plecat cu tot ce insemna documente de arhiva in Ungaria. Noi nu am mai avut acces la aceste documente.
Senatorul Marius PAȘCAN

Aceste documente, pe care le-ati obtinut recent, sunt oficiale? Cum ati intrat in posesia lor?

Sunt decrete oficiale care erau pastrate cu oarecare precautie si, probabil, in conditii de secretizare in Arhivele de la Budapesta. Dar care si-au produs efectele.

Sunt decrete din 1941 prin care ocupantul, statul maghiar, dupa Dictatul de la Viena a preluat o serie de imobile, terenuri si alte bunuri apartinand unor cetateni romani, pur si simplu transferandu-le in patrimoniul statului ungar.

Mai apoi, documentele de origine, documentele de provenienta ale acestor bunuri, s-au facut pierdute, ramanand doar efectele acestor decrete, respectiv transferul de proprietate catre cetatenii din Ungaria.

Prin urmare, dupa 1945, de cand opereaza noile legi – pachetul pentru fondul funciar – se face referire exclusiv la perioada de dupa 1945, deci, practic, se preia acest transfer de proprietate care s-a facut in 1941.

Pe de alta parte, vorbim aici si de exodul populatiei romane din zona Ardealului de nord, aflat sub ocupatie, insumand peste 300.000 de cetateni romani, pana in 1943. Si chiar mai multi. Or, pentru toti acesti oameni care au plecat s-au facut sterse urmele proprietatilor. Institutiilor statului le-au disparut aceste inscrisuri legate de proprietate, ramanand doar efectele produse de decretele emise de statul ungar.

Ce s-a intamplat in perioada comunista?

Dupa cum stiti s-a procedat la nationalizare, in sensul ca toate proprietatile au fost preluate la stat, dar pachetele de legi pe care statul roman si le-a asumat dupa 1990 privind fondul funciar si proprietatea fac referire la toate bunurile, si terenuri si imobile, care din 1945 au un detinator oficial. In cazul Ardealului de nord, unde s-a procedat in mod samavolnic, si eu sustin acest lucru, prin rapt, pur si simplu nu s-a facut altceva decat s-a validat ceea ce facuse statul ungar ocupand dupa Dictatul de la Viena.

De ce guvernele care s-au perindat la putere dupa 1990 nu au facut nimic sa obtina aceste proprietati inapoi? Nu au fost preocupate de subiect sau nu au avut acte doveditoare?

Nu cred ca nu au fost preocupati, doar ca nu au existat documente. Eu va spun in cunostinta de cauza, pentru ca am fost si prefect al judetului Mures aproape 4 ani, si am aparat in instanta padurile judetului Mures.

Aici, urmasii fostilor grofi, ai ocupantului din Ungaria, s-au autoimproprietarit pe baza acestor decrete si legi emise in Ardealul de nord sub ocupatie. Odata cu plecarea lor, bunurile au fost preluate de statul roman si ei au fost despagubiti in lei /aur. Ei au plecat cu tot ce insemna documente de arhiva in Ungaria. Noi nu am mai avut acces la aceste documente. De aia, si ca prefect mi-a fost foarte greu, ramanand printre putinii prefecti din tara care mai avea motiv sa se bata.

La noi, in judetul Mures, se revendica 130.000 de hectare de padure de catre acesti urmasi ai fostilor grofi. Or, mare parte din documentele care sunt aduse in instanta impotriva statului roman sunt aduse din arhivele de la Budapesta la care noi nu am avut acces.

Le aduceau doar mostenitorii si urmasii acestor grofi. Sau pretinsii mostenitori, ca unii peste noapte si-au contrafacut documentele. Am si facut plangeri penale pentru fals in acte publice.

Ce se mai poate face acum? Cum puteti folosi aceste documente in favoarea statului roman?

Prefectul judetului Mures are inca pe rol procese privind apararea patrimoniului, respectiv acestor paduri de care v-am vorbit. Sunt procese pe care eu le-am preluat, si cand le-am preluat, ca prefect, erau toate pierdute, in numar de 27. Au mai ramas inca pe rol si pe baza acestor documente la care avem acces pe diferite cai, reusim sa intoarcem aceste procese in favoarea statului roman.

De pilda, in urma cu o luna si jumatate actualul prefect a castigat in instanta la Braila, pentru ca am stramutat toate procesele de aici, avand in vedere toate influentele si politice si etnice, pentru ca nu se judeca corect, a castigat 29.000 de hectare in favoarea statului roman.

Deci, cand venim noi cu aceste documente si ajungem sa le putem proba in instanta, le putem sustine ca probe, evident ca avem castig de cauza.

Eu sper ca, in continuare, lucrurile sa mearga tot pe linia castigului pe care l-am avut, de data recenta. Iar eu ca senator fireste ca ma pun la dispozitia institutiei prefectului si, cu toate documentele pe care le mai obtin, voi sustine aceasta cauza, care este a statului roman, nu e nici a mea, nici a prefectului actual, nici a altcuiva.

Procesele pierdute pana acum sunt pierdute definitiv. Desi adevarul e altul, nu se mai poate face nimic, nici macar apeland la forurile internationale?

Nu, va dati seama ca nu. Sunt sentinte date, procese pierdute cu sentinte definitive si irevocabile, pur si simplu nu cred ca cineva mai are puterea necesar

pentru a le intoarce, nici macar o curte internationala sau CEDO, nu cred ca va da un verdict in favoarea actualilor proprietari, chiar venind cu aceste documente care probeaza.

Nu le-am avut la vremea respectiva, din pacate pentru noi, asta este. Efecte

le s-au produs deja.

Camelia Badea, Interviu apărut în ziare.com din 14 iulie 2013

Interesant este, asa cum am mai spus, la jumătatea lunii iunie a.c., lobby-ul evreiesc maghiar de la Wasghinton a determinat 20 de congresmani americani, 13 republicani și 7 democrați, membri ai Camerei reprezentanților, să-i scrie secretarului de Stat John Kerry ”pentru a-i cere să exercite presiuni asupra României pentru ca aceasta să se ocupe de solicitările liderilor evrei şi creştini care revendică biserici, şcoli, spitale, orfelinate şi alte proprietăţi”.
cowboy unguri in pusta, urmașii lui Attila

Cowboy unguri în pusta, urmașii lui Attila, la o stație ”PECO”

Adică să forțeze nota pentru că românii s-au prins că ungurii au folosit documente false pentru a reocupa un teritoriu pe care s-au stabilit după ce au venit din pustă…

Dan BADEA

ANEXA:

PLANUL SECRET AL UNGARIEI PENTRU ANEXAREA ARDEALULUI

DR. Gheorghe FUNAR
dr. Gheorghe Funar, fost primar vreme de 12 ani (1992-2004) al municipiului Cluj Napoca

dr. Gheorghe Funar, fost primar vreme de 12 ani (1992-2004) al municipiului Cluj Napoca

PLANUL SECRET AL UNGARIEI PENTRU ANEXAREA ARDEALULUI (1)

Persoanele aflate în conducerea României au fost informate de către Serviciile Secrete ale ţării despre pregătirile care se fac pentru Diktatul de la Bruxelles, din anul 2014, vizînd dezmembrarea teritorială a ţării noastre. Cu toate că ştiu ce se pregăteşte împotriva Poporului Român şi a României, cei informaţi nu acţionează, dar nici măcar nu reacţionează. Mai mult, preşedintele României, primul-ministru, preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor, directorii Serviciului Român de Informaţii (S.R.I.) şi Serviciului de Informaţii Externe (S.I.E.) refuză să facă cunoscut Poporului Român şi Parlamentului planul secret al Ungariei pentru anexarea Ardealului. Principalele direcţii de acţiune ale Ungariei şi revizionismului unguresc împotriva României şi Poporului Român sînt următoarele.

1. Dobîndirea dreptului de proprietate asupra a peste 60% din bunurile (clădiri, terenuri agricole şi păduri) din Ardeal de către Ungaria, prin persoane juridice şi persoane fizice maghiare, pe următoarele căi:

a) Retrocedările în natură (cele mai multe, bazate pe acte false) către bisericile maghiare (romano-catolică, reformată, unitariană şi luterană) care aparţin Ungariei.

b) Împroprietăririle ilegale ale Statusului romano-catolic şi Ordinelor călugăreşti catolice maghiare cu imobile pe care niciodată nu le-au avut în proprietate, ci doar în administrare.

c) Exproprierea românilor de către titularii unguri ai licenţelor de exploatare a bogăţiilor naturale din România, în baza modificărilor şi completărilor la Legea minelor, Legea nr.85/2003, votată în Senatul României (la 27 octombrie 2009) şi care aşteaptă doar votul final în Camera Deputaţilor, pînă în luna iunie a.c.

d) Cumpărarea terenurilor agricole din România de către persoane juridice din Ungaria, la care se vor adăuga persoanele fizice ungare. Se ştie că în Ungaria, la fel ca şi în alte ţări din Uniunea Europeană, ca şi în Israel, este interzisă vînzarea pămîntului la străini.

2. Acordarea rapidă şi gratuită de către Ungaria a dublei cetăţenii pentru românii get-beget. În timp ce ţara-Mamă, România, acordă cetăţenia română pentru un număr foarte mic dintre fraţii noştrii români din Republica Moldova şi Ucraina, după un calvar de cîţiva ani şi percepînd taxe uriaşe – Ungaria vitregă şi perfidă a organizat un sistem diabolic şi antieuropean de acordare a dublei cetăţenii pentru români. Zilnic, în 920 de localităţi din Ungaria, ţară vecină şi neprietenă, numeroşi de români get-beget primesc cartea de identitate şi paşaportul din partea Ungariei, în mod gratuit, în maximum 30 de zile. La începutul aplicării Legii dublei cetăţenii de către Ungaria pentru minoritarii unguri din România aceştia trebuiau să plătească taxe şi să dea un examen, scris şi oral, care să ateste cunoaşterea limbii ungare, a Constituţiei, istoriei şi geografiei acestei ţări. Din vara anului 2012, legea respectivă a fost modificată şi românii care cer şi obţin cetăţenia Ungariei nu trebuie să cunoască limba ungară, nici Constituţia, nici Imnul, nici Istoria de 1.100 de ani şi nici geografia acestei ţări. S-a ajuns ca peste 2,5 milioane de cetăţeni români să dobîndească deja cetăţenia Ungariei şi astfel să intre în Spaţiul Schengen. În cel mult 12 luni, alte 2-3 milioane de români get-beget vor intra în Spaţiul Schengen, cu ştiinţa şi acordul tacit al Consiliului Europei, Parlamentului European, Comisiei Europene, obţinînd formal cetăţenia Ungariei. Pînă să decidă, în mod discriminatoriu, intrarea României în Spaţiul Schengen, probabil în 2014 sau 2015, komisarii de la Uniunea Europeană vor constata că peste 5 milioane de români au obţinut accesul şi dreptul la muncă în toate ţările din U.E. Românii sînt singurii cetăţeni dintr-o ţară membră a Uniunii Europene care intră în Spaţiul Schengen prin obţinerea dublei cetăţenii din altă ţară europeană, în timp ce ţara lor, România, nu este admisă în această zonă. Este pentru prima dată în Istoria Poporului Român, urmaş al Poporului Primordial în Grădina Maicii Domnului, cînd Ungaria a devenit generoasă pentru români. Doar în aparenţă! În fond, Ungaria intenţionează să păcălească organismele europene şi cele de la O.N.U., urmînd să susţină, fără legătură cu realitatea faptică, numărul de 4,5-5 milioane de „unguri” din Ardeal, pe care să-i confirme cu paşapoartele şi cărţile de identitate ungureşti. Această acţiune diabolică a Ungariei, unică în Europa, nu este demascată la Bruxelles de către preşedintele şi premierul României, deşi ei o cunosc şi îi ştiu consecinţele. După ce Ungaria ajunge să acorde dubla cetăţenie la peste 4 milioane de români get-beget va acţiona, în anul 2014, pentru autonomia Ardealului pe criterii etnice, solicitînd aplicarea principiului autodeterminării popoarelor.

3. Falsificarea Istoriei Poporului Român. Specialiştii în domeniul Istoriei din Europa şi S.U.A. au aflat şi susţin că leagănul civilizaţiei pe Planeta Pămînt a existat în spaţiul carpato-danubiano-pontic, în Grădina Maicii Domnului, în Dacia Mare, cu cel puţin 10.000 de ani înainte de naşterea Fiului Domnului, Isus Christos. Limba şi Scrierea Primordială au aparţinut geto-dacilor în Dacia Edenică, în Ţara Havila (Valahia) despre care scrie în Biblie, în Facerea, Întîia Carte a lui Moise. Se ştie că ungurii sînt urmaşii unui popor barbar, venit în Cîmpia Panonică din îndepărtata Asie, în anii 890-900. Despre unguri, în anul 889, Reginonis, în cronica sa, scrie următoarele: „Neam feroce şi mai crud decît orice fiară…ei nu trăiesc ca oamenii, ci ca fiarele: se hrănesc cu cărnuri crude, beau sînge, şi inima oamenilor prinşi în războaie o mănîncă drept leac; ei nu ştiu ce este mila şi nici un sentiment de pietate nu mişcă inima lor“. Despre venirea ungurilor şi aşezarea lor în Cîmpia Panonică vorbesc izvoarele istorice, mai ales „Cronica notarului anonim al regelui Bela“ şi „Cronica lui Simon de Keza“, precum şi cartea „Continuitatea românilor în Dacia – Dovezi noi“, a lui G.Popa-Lisseanu, care ar trebui să fie retipărită în tiraj de massă, pentru a-i reduce la tăcere pe cei care susţin, în mod fals, că Poporul Român s-a format în sudul Dunării, în Secolele al XII -lea şi al XIII-lea, de unde s-ar fi infiltrat în Ardealul ocupat de unguri. Adevărul istoric este că la sosirea lor în Ardeal, ungurii au găsit în Grădina Domnului, sau Cetatea Domnului, mai multe voievodate ale urmaşilor geto-dacilor, care au avut o unitate de limbă şi o continuitate neîntreruptă în Vatra Strămoşească, de mai bine de 11.000 de ani.

Ungaria are ca politică de stat falsificarea propriei Istorii şi, mai ales, a Istoriei Ardealului şi a Daciei Mari. Numeroaselor cărţi şi articole apărute în Ungaria socialistă, prin care se falsifică Istoria Poporului Român şi a României, Regimul Ceauşescu le-a dat o replică, în anul 1986, printr-o culegere de studii şi articole apărute în cartea „Jocul periculos al falsificării istoriei“. Dintre autorii români care au prezentat ADEVăRUL ISTORIC cu privire la România, Ardeal şi Ungaria amintim pe: prof. univ. dr.Mircea Muşat, acad. Ştefan Pascu, prof. univ. dr. Ştefan Ştefănescu, dr. Augustin Deac, prof. univ. dr. Francisc Păcurariu, prof. univ. dr. Dinu C.Giurescu, prof. univ. dr. Florin Constantiniu, prof. univ. dr. Viorica Moisuc, prof. univ. dr. Ion Coja, prof. univ. dr. Mihai Ungheanu, dr. Alexandru Savu, prof. univ. dr. Gh. I. Ioniţă, dr. Cristian Popişteanu. De remarcat că deşi România şi Ungaria făceau parte din lagărul socialist, duşmanii de 1.100 de ani ai Poporului Român au continuat să falsifice, de la Budapesta, ADEVĂRUL ISTORIC despre Poporul Primordial şi continuitatea sa de mai mult de 11.000 de ani în Grădina Maicii Domnului, în Vatra Strămoşească. Acum, cînd Ungaria şi România fac parte din N.A.T.O. şi Uniunea Europeană, se continuă de la Budapesta aceeaşi politică revizionistă împotriva ţării noastre, vizînd, în principal, Ardealul. Spre deosebire de Regimul românului Ceauşescu, Regimurile alogenilor Iliescu, Constantinescu şi Băsescu nu au dat nici o replică fermă acţiunilor antiromâneşti şi revizioniste ale Ungariei; mai mult, le-au facilitat şi tolerat, punînd în mare pericol integritatea teritorială a României.

Tot pe tema ADEVĂRULUI ISTORIC trebuie ştiut că falsa legendă cu „Dracula-vampirul“ a fost creată tot de unguri cu scopul viclean de a încerca să o ascundă pe „Femeia – vampir“, contesa Erzsebet, unguroaică (1560-1614) vinovată de asasinarea, rînd pe rînd, a 600 de femei tinere, pentru ca ea să se îmbăieze în sînge, spre a încerca să rămînă veşnic tînără şi frumoasă (?!) După numeroase plîngeri ale părinţilor fetelor dispărute, la ordinul regelui Mathias al II-lea, s-a declanşat o anchetă, care a stabilit modalităţile prin care contesa-vampir Erzsebet le-a ucis pe cele 600 de tinere. Contesa-vampir a fost condamnată la moarte şi zidită de vie într-o cameră a castelului din Csejthe, pe care ungurii refuză să-l facă punct de atracţie turistică. Încă nu-i prea tîrziu, iar românii pot să-i ajute. Aflîndu-se adevărul despre unguroaica respectivă, este posibil ca, în curînd, să fie turnat despre aceasta un film, care are mari şanse să cîştige Premiul Oscar. Pentru a nu se cunoaşte adevărul despre contesa-vampir, propaganda ungară a creat şi a întreţinut falsa legendă a lui „Dracula-vampirul“. Adevărul este că domnitorul Vlad Ţepes a fost drept, viteaz, un conducător care a luptat împotriva turcilor şi pentru neatîrnarea Ţării Româneşti.

4. Pregătirea paramilitară a tinerilor unguri din Ardeal şi existenţa depozitelor cu armament şi muniţii, despre care S.R.I. şi S.I.E. i-au informat pe preşedinţii României, primii-miniştri, preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor, precum şi pe parlamentarii din Comisille de Control al Serviciilor Secrete. De la sfîrşitul anului 1989 şi pînă azi, au fost aduse din străinătate şi au fost depozitate, în multe locuri din Ardeal, mari cantităţi de armament (pistoale şi pistoale mitralieră) cu şi muniţia aferentă, care ar urma să fie folosite pentru atacarea unităţilor militare, a sediilor Poliţiei şi Jandarmeriei, precum şi pentru săvîrşirea de atrocităţi împotriva românilor, similare cu cele de după Diktatul de la Viena. Scenariile cu insurgenţii din alte state sînt arhicunoscute şi aşteaptă să fie aplicate şi în Ardeal. În faţa acestui mare pericol, Regimurile Iliescu, Constantinescu şi Băsescu au refuzat să acţioneze pentru aplicarea Legii şi pentru confiscarea depozitelor ungureşti de armament şi muniţie din Ardeal şi pentru arestarea persoanelor vinovate de tentativa de genocid.

5. Intensificarea lobby-ului unguresc, împotriva României şi pentru anexarea Ardealului, în capitalele importante ale lumii: Washington, Berlin, Londra, Paris, Moscova, Roma, Viena, Bruxelles, şi, mai ales, la Vatican.

Dr. GHEORGHE FUNAR, 4 aprilie 2013
500-07-separatisti-maghiari

…români alungați din casele și de pe pământurile lor de către ocupantul ungur

Planul secret al Ungariei pentru anexarea Ardealului (2)

În mod surprinzător pentru foarte mulţi români, la nici 24 de ore de la difuzarea în mass media a primei părţi din Planul secret al Ungariei pentru anexarea Ardealului, a reacţionat ministrul de externe din ţara vecină şi neprietenă de 1.100 de ani, d-l Janos Martonyi. Într-o conferinţă de presă extraordinară, şeful diplomaţiei de la Budapesta a încercat să-i liniştească pe români, minţindu-i că Ungaria recunoaşte consecinţele Tratatului de la Trianon, din 4 iunie 1920, şi că nu are pretenţii teritoriale în ţările vecine unde trăiesc comunităţi de maghiari. Ministrul de externe al Ungariei a recunoscut că politica de acordare a dublei cetăţenii a dus la creşterea semnificativă a numărului de cetăţeni unguri şi, astfel, Guvernul de la Budapesta este nevoit să deschidă încă două consulate în Ardeal, la Târgu Mureş şi Oradea, fără acordul Guvernului României. Până la sfârşitul anului 2013, Ungaria intenţionează să deschidă câte un consulat în fiecare judeţ din Ardeal, în clădirile retrocedate ilegal. Nmărul foarte mare de consulate ale Ungariei în Ardeal va fi încă un argument pentru obţinerea Diktatului de la Bruxelles, din anul 2014. În timp ce Ungaria acordă zilnic cetăţenia ungară la mii de români get-beget, politicienii şi manipulatorii de opinie de la Bucureşti îşi dau cu presupusul privind nominalizarea ilegală a unor procurori. În timp ce Ungaria neprietenă acţionează, la Bucureşti se parlamentează. Conducătorilor Ungariei le este frică de reacţia Poporului Român, mai ales a românilor din Ardeal, la aflarea direcţiilor de acţiune ale Budapestei şi revizionismului unguresc împotriva României. De ce le este frică nu vor scăpa!

Poporul Român va putea să aibă încredere în declaraţiile autorităţilor din Ungaria numai dacă sunt îndeplinite cumulativ, cel puţin următoarele condiţii:

1) Parlamentul de la Budapesta adoptă o hotărâre privind recunoaşterea Tratatului de la Trianon şi renunţarea la orice pretenţii teritoriale şi amestec în treburile interne ale României, Slovaciei, Serbiei şi Ucrainei.

2) Ungaria recunoaşte Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 de la Alba Iulia şi solicită public minoritarilor unguri din România să participe la sărbătorirea Zilei Naţionale a Poporului Român, care îi găzduieşte de 1.100 de ani, fără se le perceapă chirie.

3) Parlamentul Ungariei recunoaşte atrocităţile săvârşite de unguri în anii 1848-1849 şi după Diktatul de la Viena împotriva românilor şi se angajează la plata despăgubirilor pentru urmaşii românilor şi evreilor care au fost asasinaţi în mod bestial în timpul genocidului din intervalul septembrie 1940-octombrie 1944 în partea din Ardeal ocupată de unguri.

4) Preşedintele şi primul ministru al Ungariei declară public că această ţară renunţă la orice pretenţii teritoriale asupra Ardealului, încetează să susţină acţiunile revizionismului unguresc şi ale lobby-ului maghiar împotriva României şi pentru autonomia teritorială a Grădinii Domnului, moştenită de Poporul Român de la geto-daci, de la Poporul Primordial.

5) Ungaria obligă bisericile maghiare din România, Statusul romano-catolic şi Ordinele călugăreşti catolice maghiare să doneze Statului Român toate clădirile, terenurile agricole şi pădurile pe care le-au obţinut ilegal în Ardeal, după anul 1990, pe calea retrocedărilor şi împroprietăririlor bazate pe documente false.

6) Ungaria se obligă şi restituie integral averea Fundaţiei Gojdu a Bisericii Ortodoxe Române.

7) Parlamentul Ungariei abrogă Legea dublei cetăţenii şi încetează acordarea cetăţeniei ungare pentru românii get-beget, cu scopul de a falsifica realitatea demografică din Ardeal, care este românesc în proporţie de peste 85 la sută.

8) Guvernul Ungariei cere Guvernului României să-i doneze toate monumentele criminalilor unguri existente în ţara noastră.

9) Ungaria se angajează şi aplică principiul reciprocităţii acordând etnicilor români aceleaşi drepturi pe care le au minoritarii unguri în România.

10) Ungaria recunoaşte implicarea directă în lovitura de stat din decembrie 1989 din România şi în acţiunile antiromâneşti din martie 1990 de la Târgu Mureş.

11) Ungaria încetează să întreţină vrajba dintre minoritarii unguri din România şi populaţia majoritară românească.

12) Ungaria reafirmă că niciodată nu au avut personalitate juridică şi imobile în proprietate atât Statusul romano-catolic, cât şi Ordinele călugăreşti catolice maghiare din România interbelică, cea socialistă şi cea post-decembristă.

În cele cinci direcţii de acţiune ale Ungariei şi revizionismului unguresc împotriva României şi Poporului Român a fost folosită ca vârf de lance U.D.M.R., organizaţie antiromânească şi antieuropeană, apărută încă din 21 decembrie 1989 la Cluj-Napoca şi Târgu Mureş. Cu încălcarea Legii partidelor politice şi fără a fi înregistrată la Tribunalul Municipiului Bucureşti, U.D.M.R. a fost asimilată ilegal cu un partid politic şi susţinută de către P.D.S.R. (acum P.S.D.), P.N.L., P.D. (acum P.D.L.) şi P.N.Ţ.-C.D. Deşi este înregistrată ca o organizaţie neguvernamentală, U.D.M.R. a participat la guvernarea României, cu excepţia Guvernului Văcăroiu, în intervalul 1992-1996. De pe centura politicii dâmboviţene, premierii Victor Ciorbea, Radu Vasile, Mugurel Constantin Isărescu, Adrian Năstase, Călin Constantin Anton Popescu Tăriceanu, Emil Boc şi Mihai-Răzvan Ungureanu au luat U.D.M.R. la guvernarea României cu toate că membrii ei nu au votat la referendum Constituţia ţării noastre, nu recunosc Statul Naţional Unitar Român, dispreţuiesc Limba Română şi sfidează drapelul României. Cei care au ajuns în funcţiile de Preşedinte al României, prim-ministru, lideri ai partidelor politice care s-au aliat cu U.D.M.R. au refuzat să ţină seama de profilul conducătorilor minoritarilor unguri din ţara noastră, care a fost prezentat la 1 noiembrie 1928, în Camera Deputaţilor de secretarul acesteia Emil A. Dandea (fost secretar al Primăriei din Cluj din 19 ianuarie 1919 şi fost primar la Târgu Mureş) în discursul intitulat „Nemulţumirile Ardealului şi chestiunea minoritară“. Citez câteva fragmente din acest discurs al lui Emil A. Dandea: „În trecutul de dominaţie, ne-a devenit o a doua natură dispreţuirea valahului. Cultură, civilizaţie, pentru noi nu poate fi decât la Budapesta. Bucureştenii sunt personificarea bizantismului şi balcalismului celui mai întunecat, unde mergem numai ca să corupem şi să facem afaceri în stil balcanic. Legile ţării le privim din punct de vedere al eludării lor sau ca să tragem eventualul profit pe care ni-l asigură.Nu există între ungur şi ungur deosebire, toţi vă urâm, toţi tidem cu toate mijloacele, la păstrarea supremaţiei noastre, ca ceasul reînvierii Ungariei să ne afle înmulţiţi şi întăriţi …Trăim cu amintirea dominaţiei din trecut, pentru dominaţia care are să ne revină. Noi folosim toate mijloacele, nu avem ce pierde, şi numai câştiga putem…Ce serveşte consolidarea României nouă ne strică.Ce este sfânt pentru voi, nouă ne este obiect de batjocură“.

Ungaria şi U.D.M.R. au folosit şi recurg la toate mijoacele, mai ales cele ilegale, pentru a crea condiţiile care să facă posibilă stabilirea unui nou diktat, Diktatul de la Bruxelles din anul 2014, vizând autonomia teritoriala a Ardealului. Pentru a-i putea convinge pe liderii Uniunii Europene de necesitatea Diktatului din anul 2014, Ungaria şi U.D.M.R. acordă o importanţă deosebită creşterii rapide şi prin orice mijloace a numărului de clădiri şi a suprafeţelor de terenuri agricole şi păduri din Ardeal deţinute de Statul Ungar şi de persoanele juridice şi fizice maghiare. Acest prim obiectiv din planul secret al Ungariei pentru anexarea Ardealului a fost înscris în Statutul U.D.M.R. şi reluat la congresele sale anuale. De pildă, la congresul U.D.M.R. din 15-16 mai 1999 care a avut loc la Miercurea Ciuc, s-a stabilit ca obiectiv prioritar în programul de activitate: restituirea integrală a bunurilor bisericeşti şi comunitare ilegal confiscate, naţionalizate, expropriate sau despăgubirea echitabilă a persoanelor în cauză. Pentru a reuşi în acţiunile sale, U.D.M.R. a avut relaţii foarte bune cu P.N.Ţ.-C.D., P.N.L., P.D.S.R. şi P.D., partide care au facilitat intrarea acestei organizaţii antiromâneşti în Guvernul României, de unde să poată lovi în Statul Român şi în Poporul Român. U.D.M.R. a încheiat protocoale secrete cu P.D.S.R. (la 23 decembrie 2000), cu Alianţa „D.A.“ (în vara anului 2004), cu P.D. (în toamna anului 2008) şi cu U.S.L. (în august 2012). Partidele şi alianţele respective s-au angajat să acţioneze în Guvernul şi Parlamentul României pentru a fi realizaţi paşii mărunţi din politica U.D.M.R. şi a Ungariei, mai ales restituirea în natură a imobilelor revendicate de cultele maghiare. Ungaria a urmărit şi sprijinit cu tenacitate realizarea acestui obiectiv mai ales prin participarea U.D.M.R. la guvernare şi prin reprezentanţii săi din administraţia publică locală. În ultimii 16 ani, reprezentanţii U.D.M.R. au ocupat funcţiile de vice-prim-ministru (Marko Bela, care a coordonat Învăţămîntul şi Cultura din România), miniştri (ai Culturii, Sănătăţii, Comunicaţiilor, Turismului, Apelor, Pădurilor şi Mediului), secretari de stat (la aproape toate ministerele şi de delegat pe lângă primul-ministru pentru minorităţile naţionale. De asemenea, U.D.M.R. a condus o vreme şi Administraţia Domeniilor Statului Român. În ultimii 23 de ani, U.D.M.R. a obţinut posturi multe de prefecţi şi subprefecţi în majoritatea judeţelor din Ardeal. În urma alegerilor locale, mulţi reprezentanţi ai U.D.M.R. au fost aleşi direct sau cu sprijinul P.D.S.R. (P.S.D.), P.N.L., P.D. (P.D.L.) şi P.N.Ţ.-C.D. în funcţiile de primari şi viceprimari, precum şi preşedinţi şi vicepreşedinţi de Consilii judeţene. În Consiliile locale şi în Consiliile judeţene, U.D.M.R. a negociat obţinerea funcţiilor de preşedinte numai la anumite comisii, respectiv Agricultură, Învăţământ şi Cultură. De asemenea, U.D.M.R. a obţinut funcţiile de conducere la Oficiile de Cadastru şi Organizarea Teritoriului (O.C.O.T.) şi la Arhivele Statului, în toate judeţele din Ardeal. Toate funcţiile ocupate de reprezentanţii U.D.M.R. au fost şi sunt folosite pentru a asigura obţinerea de către Ungaria şi de către persoanele juridice şi persoanele fizice ungare a cât mai multe clădiri, terenuri agricole şi păduri, de regulă în mod ilegal, pe bază de acte false. Printr-o astfel de politică diabolică, desfăşurată în ultimii 23 de ani, s-a ajuns ca Ungaria (prin bisericile catolice maghiare) împreună cu persoane juridice şi persoane fizice ungare să obţină în proprietate 70 la sută-80 la sută din imobilele judeţelor Covasna şi Harghita. Guvernele post-decembriste, mai ales cele conduse de premierii Adrian Năstase şi Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu, în cârdăşie cu U.D.M.R., au susţinut, prin multe acte normative, retrocedările în natură către bisericile catolice maghiare, Statusul romano-catolic, Ordinele călugăreşti catolice şi urmaşii grofilor unguri. Prin retrocedări bazate pe acte false, Ungaria a dobândit imobile (clădiri, păduri şi terenuri agricole) în Ardeal în valoare de circa 100 miliarde euro. În baza Legii Ponta prin care va fi angajată răspunderea Guvernului României, în următorele trei săptămâni, Ungaria şi U.D.M.R. speră să dubleze această sumă , tot prin retrocedări ilegale. Specialiştii în domeniu, consideră că 80 la sută-90 la sută dintre retrocedările în natură către bisericile maghiare, Statusul romano-catolic, Ordinele călugăreşti maghiare, alte persoane juridice ungare şi urmaşii grofilor unguri au la bază documente false, acte de corupţie, abuzuri în serviciu, trafic de influenţă şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni.

Cunoscând că la baza majorităţii retrocedărilor în natură din Ardeal către Ungaria şi către maghiari stau fapte de natură penală şi fiindu-le frică de începerea cercetărilor penale, liderii U.D.M.R. s-au grăbit să susţină nominalizările făcute de premierul Ponta, în ziua de 3 aprilie a.c., la conducerea Parchetului general şi a Direcţiei Naţionale Anticorupţie (D.N.A.).

Legile retrocedărilor către cultele religioase maghiare s-au dovedit a fi, prin modul de aplicare şi prin consecinţele lor, un atentat la siguranţa naţională şi la integritatea teritorială a României.

Ardealul se confruntă cu o situaţie extrem de periculoasă şi românii sunt disperaţi pentru că aproape toate clădirile din centrul municipiilor şi oraşelor sunt revendicate şi cu multe dintre ele a fost împroprietărit Statusul romano-catolic, respectiv Biserica romano-catolică, o urmaşă a Statusului care nu a avut personalitate juridică, nu a deţinut proprietăţi şi nu a fost recunoscut niciodată de Vatican, Ungaria şi România. Operaţiunea de împroprietărire ilegală a Statusului romano-catolic şi a Ordinelor călugăreşti maghiare cu cele peste 2.000 de clădiri revendicate pe bază de acte false a început în guvernarea Năstase şi a fost continuată de premierii Tăriceanu, Boc, Ungureanu şi Ponta. După retrocedările ilegale ale clădirilor din zonele centrale ale municipiilor şi oraşelor din Ardeal, au ajuns românii să se simtă străini în ţara lor, în România moştenită de la geto-daci şi apărată prin jertfele a milioane de eroi.

Dr. Gheorghe Funar, Cluj-Napoca, 4 aprilie 2013

PLANUL SECRET AL UNGARIEI PENTRU ANEXAREA ARDEALULUI (3)

În mai mult de 1.000 de localităţi din Ardeal au fost revendicate de către Ungaria (prin biserica romano-catolică, reformată, luterană şi unitariană, Statusul romano-catolic, Ordinele călugăreşti catolice maghiare) şi numeroase persoane juridice ungare şi persoane fizice maghiare, inclusiv urmaşi ai foştilor grofi, peste 10.000 de clădiri şi mai mult de două milioane hectare de terenuri agricole şi păduri.

Guvernul României are date exacte privind cererile de revendicare şi restituirile în natură către Ungaria şi către unguri, dar încalcă principiul transparenţei şi ascunde Poporului Român ADEVĂRUL şi marele pericol al întabulării pentru Statul ungar şi pentru unguri, pe bază de acte false şi mită, a peste 50 la sută din imobilele Ardealului!

Directiva Guvernului şi Parlamentului Ungariei pentru U.D.M.R. şi bisericile maghiare din Ardeal este foarte clară: cât mai multe terenuri agricole, păduri şi clădiri să fie întabulate pe persoane juridice şi fizice maghiare, prin orice mijloace.

În înţelegere sau nu cu autorităţile de la Budapesta, Regimurile alogenilor Constantinescu-Isărescu, Iliescu-Năstase, Băsescu-Tăriceanu au promovat şi susţinut mai multe acte normative (O.U.G. nr. 94/2000, Legea nr. 1/2000, Legea nr. 10/2001 şi Legea nr. 247/2005), care să faciliteze atingerea obiectivelor Ungariei în ceea ce priveşte împroprietărirea asupra Ardealului.

Este pentru prima dată în Europa şi în ultimii aproape 150 de ani (de când s-au introdus cărţile funciare) când un stat, Ungaria, duce o politică de cucerire în România, în judeţele din Ardeal, nu pe calea războiului şi nici a unui Diktat al Marilor Puteri, ci prin întabularea dreptului de proprietate obţinut pe calea împroprietăririlor ilegale şi a retrocedărilor de imobile bazate pe acte false! Ungaria a declanşat şi desfăşoară un război diabolic, un război atipic împotriva României, având ca obiectiv împroprietăriri masive în Ardeal! În acest război parşiv, Ungaria acţionează împotriva României bazându-se pe U.D.M.R. şi pe bisericile maghiare care desfăşoară un „furt pios“.

Practic, se desfăşoară o ofensivă istorică a Ungariei, un atac concentrat asupra României, care vizează disoluţia Statului Naţional Unitar Român prin întabularea Ardealului de către unguri, atât pe cale laică, în beneficiul unor privaţi ori fundaţii, cât şi pe cale religioasă, în favoarea bisericilor maghiare (romano-catolică, reformată, unitariană şi luterană).

În nici o altă provincie care a aparţinut Imperiului Austro-Ungar, în perioada 1867-1918, nu a fost declanşat un asemenea asediu, în fapt un război diabolic, pe tema retrocedărilor în natură. Cu imobilele care aparţin de drept Statului Român este împroprietărit ilegal Statusul romano-catolic, respectiv biserica romano-catolică, adică Ungaria.

Peste 80 la sută dintre cererile de retrocedare şi din dosarele în care s-au dat soluţii de restituire în natură a imobilelor către Ungaria şi către unguri au la bază acte false, în special cărţi funciare falsificate în timpul ocupaţiei străine de după Diktatul de la Viena, din 30 august 1940. În localităţile unde primarul sau viceprimarul este de la U.D.M.R., Comisiile de retrocedare din cadrul primăriilor sunt formate în majoritate sau în totalitate din minoritari unguri. Aceste comisii au sprijinit şi ajută ca Ungaria să dobândească cât mai multe şi extinse proprietăţi în Ardeal, în mod ilegal, în temeiul unor acte false, mită şi trafic de influenţă. Autorităţile Statului Român sunt parte la aceste monstruoase complicităţi. Prefecţii şi subprefecţii, preşedinţii şi vicepreşedinţii de Consilii judeţene din partea U.D.M.R. au acceptat tacit sau au chiar favorizat retrocedările ilegale către Ungaria şi către unguri din avuţia Poporului Român. S-a încercat de către unguri să fie mituit şi prefectul român al judeţului Mureş, dar nu au reuşit. S.R.I., Parchetul şi D.N.A. cunosc numeroase cazuri de retrocedări ilegale către bisericile ungureşti bazate pe documente false şi mituirea multor persoane implicate, dar nu acţionează pentru oprirea ilegalităţilor, cercetarea penală şi pedepsirea persoanelor vinovate de abuz în serviciu şi acte de corupţie. Parchetul şi D.N.A., cu toate că au suficiente probe privind retrocedările ilegale şi actele de corupţie, nu îndrăznesc să-i aresteze preventiv pe făptaşi şi „pe surse“ să comunice către mass media informaţiile necesare pentru aflarea ADEVĂRULUI de către Poporul Român.

Presa de la Budapesta scrie foarte mult despre împroprietăririle şi retrocedările reuşite de unguri în Ardeal. În anul 2007, presa din Ungaria scria că 1/3 din Ardeal este revendicat de nepoţii grofilor unguri, în numeroase procese de retrocedare.

Mass media centrale din România, dar mai ales cele locale din judeţele din Ardeal au semnalat numeroase cazuri de împroprietăriri nelegale ale Statusului romano-catolic şi de retrocedări ilegale de imobile către bisericile maghiare, pe bază de acte false.

Parchetul şi Direcţia Naţională Anticorupţie nu se autosesizează, se fac că nu văd, nu aud, nu citesc presa şi nici nu vor să afle nimic despre miile de ilegalităţi din Ardeal pe tema retrocedărilor în natură.

De mai bine de 12 ani (de fapt, de 23 de ani – n. red.) se desfăşoară acest război atipic al Ungariei împotriva României cu scopul dezmembrării ţării noastre şi al anexării Ardealului, iar la Bucureşti s-a refuzat sistematic să se analizeze această realitate în cadrul Consiliului Suprem de Apărare al Ţării, în şedinţele de Guvern şi în Parlamentul României. Preşedinţii şi primii-miniştri alogeni ai României, precum şi preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor au fost informaţi şi ştiu de la S.R.I. şi S.I.E. despre războiul atipic şi diabolic al Ungariei vizând masivele împroprietăriri ilegale din Ardeal, dar până acum nu au acţionat şi au ascuns Poporului Român ADEVĂRUL! De ce au făcut-o şi o fac? Nimeni nu-i întreabă, nici în Parlament, nici la Parchet, nici măcar la emisiunile posturilor centrale şi locale de televiziune şi radio. Cei 588 de parlamentari, mai ales cei care reprezintă colegiile electorale din Ardeal, cunosc numeroase cazuri de retrocedări ilegale de imobile către Ungaria şi către unguri, dar nu acţionează, făcând pe surdo-muţii, cei mai mulţi dintre ei.

Foarte mulţi români din ţară şi de pretutindeni abia acum află şi rămân şocaţi în legătură cu Statusul romano-catolic şi împroprietăririle ilegale, precum şi despre retrocedările nelegale către bisericile ungureşti, Ordinele călugăreşti maghiare şi urmaşii grofilor unguri. Nu le vine să creadă că pe căi ilegale Ungaria dobândeşte zilnic proprietăţi uriaşe ilegale în Ardeal şi autorităţile Statului Roman nici nu acţionează, nici măcar nu reacţionează. Românii nu înţeleg, deocamdată, complicitatea dintre autorităţile de la Bucureşti, Budapesta şi Bruxelles în privinţa Ardealului, Grădina sau Cetatea Domnului, moştenit de români de la geto-daci, de la Poporul Primordial pe planeta Pământ.

La situaţia de acum din Ardeal s-a ajuns astfel:

– Marea majoritate a cărţilor funciare referitoare la imobilele revendicate de bisericile maghiare şi cele care sunt pretinse pentru împroprietărire ilegală de Statusul romano-catolic au fost falsificate. Unele au fost falsificate până la Marea Unire de la Alba-Iulia din 1 Decembrie 1918, dar cele mai multe după Diktatul de la Viena, din 30 august 1940. Ungurii au „umblat“ la cărţile funciare ale imobilelor, le-au falsificat înscrierile, iar la fondurile tereziene au introdus o acoladă în cărţile funciare şi au adăugat că ele sunt proprietatea Statusului romano-catolic. Asemenea falsuri au fost publicate în cărţile prof.univ.dr.Onisifor Ghibu, în perioada interbelică. Un membru al Parlamentului Ungariei a declarat în plen: „Partea covârşitoare a bunurilor au ajuns în stăpânirea Bisericii catolice prin falsificare de documente“. Un jurist maghiar de renume, dr. I. Karacsony a inventariat 269 de documente falsificate la care se adaugă 302 nedatate şi cu diferite vicii de formă referitoare la donaţiuni, privilegii, transcrieri şi confirmări.

În partea din Ardeal ocupată de Ungaria, în intervalul septembrie 1940-octombrie 1944, autorităţile ungare au falsificat majoritatea cărţilor funciare. Întâi au înscris în cărţile funciare, în limba română, că în anul 1938 imobilele (clădiri, terenuri agricole, păduri) au fost donate de proprietari către bisericile ungureşti, iar apoi au fost copiate şi înscrise în limba ungară falsurile respective. Copii după aceste cărţi funciare falsificate sunt depuse la dosarele de revendicare de către bisericile maghiare, Statusul romano-catolic, Ordinele călugăreşti catolice ungare şi urmaşii grofilor maghiari. Cu toate că Guvernul României cunoaşte că majoritatea cărţilor funciare pentru imobilele din Ardeal sunt falsificate nu a impus, printr-un cadru legal, Comisiilor de retrocedare şi instanţelor judecătoreşti, să pretindă revendicatorilor reconstituirea cărţilor funciare şi actele originale care au stat la baza înscrisurilor în aceste cărţi.

-După Legea agrară din anul 1921, au fost expropriate mari suprafeţe de teren şi au fost despăgubiţi foştii proprietari, în lei-aur, cu aproximativ 100 tone aur. Terenurile expropriate au fost atribuite în proprietate ţăranilor, şcolilor, primăriilor şi bisericilor. În Ardeal nu a fost obligatorie şi nici nu au fost evidenţiate exproprierile în cărţile funciare. Astfel, imobilele au rămas înscrise pe foştii proprietari dinaintea exproprierilor. Proprietăţile dobândite după Legea agrară nu au fost înscrise pe noii proprietari.

– În toamna anului 1940, Guvernul de la Budapesta a anulat prin ordonanţă consecinţele Reformei agrare din anul 1921 şi a dispus înscrierea în Ardealul ocupat a proprietăţilor pe numele foştilor deţinători unguri.

– În lunile septembrie şi octombrie 1944, nobilii sau grofii maghiari din Ardeal au fugit în Ungaria împreună cu trupele horthyste şi au dus, din foarte multe localităţi, inclusiv arhiva carţilor funciare.

– La 9 februarie 1945, prin Legea nr. 91/1945 pentru înfiinţarea Casei de Administrare şi Supraveghere a Bunurilor Inamice (C.A.S.B.I.), au fost confiscate averile grofilor unguri şi ale altor persoane care în timpul războiului au acţionat împotriva Statului Român. Aceste confiscări de imobile nu au fost înscrise în cărţile funciare. După câteva săptămâni de la adoptarea Legii nr. 91/1945, prin voinţa şi puterea Moscovei, la 6 martie 1945 a fost instaurat Guvernul Petru Groza şi Regimul comunist în România. Legile de retrocedare post-decembriste se referă la imobilele confiscate abuziv de Regimul comunist. Însă, cei care revendică ilegal imobile care nu au fost confiscate de Regimul comunist, ci în baza Legii nr. 91/1945, prezintă la dosarul de retrocedare copii după cărţile funciare care nu au fost completate cu efectele Legii de confiscare a averilor. În etapa 1945-1989, Statul Român nu a acţionat pentru înscrierea în cărţile funciare a proprietăţilor sale, existând proprietatea întregului popor. Comuniştii nu credeau că roata istoriei se întoarce de la socialism la capitalism şi că va veni vremea când Ungaria să acţioneze pentru întabularea proprietăţilor din Ardeal pe bază de acte false sau neactualizate. De această neglijenţă a Statului Român profită din plin Ungaria, bisericile maghiare, diferite persoane juridice, şi multe persoane fizice ungare, ajutate de avocaţi maghiari şi de utilizarea unor uriaşe sume de bani pentru acte de corupţie.

-Bisericile maghiare, pe bază de cărţi funciare false sau falsificate, împreună cu Statusul romano-catolic, care niciodată nu a avut personalitate juridică din partea Ungariei, României şi Vaticanului, nici imobile în proprietate, precum şi Ordinele călugăreşti catolice maghiare, care nu au avut imobile în proprietate, ci numai în administrare, revendică ilegal mii de clădiri şi milioane de hectare de terenuri agricole şi păduri în Ardeal. Cea mai mare parte din imobilele revendicate le-au fost atribuite, până acum, ilegal. Cunoscuta avocată, doamna Paula Iacob, a declarat în ziua de 5 aprilie a.c., la o emisiune televizată, că „peste 50 la sută dintre retrocedările din România s-au făcut ilegal“. În Ardeal procentajul retrocedărilor ilegale este de 70-90 la sută, iar al împroprietăririlor ilegale este de 100 la sută pentru Statusul romano-catolic şi Ordinele călugăreşti maghiare.

-Au apărut multe asociaţii care doresc să fie recunoscute, unele fiind deja recunoscute, prin hotărâri judecătoreşti discutabile, drept continuatoare ale unor fundaţii şi asociaţii maghiare de pe vremea Imperiului Austro-ungar. Noile asociaţii şi fundaţii au recurs la un truc subtil, respectiv şi-au luat acelaşi nume şi revendică imobilele care s-au aflat în trecut în administrarea şi nu în proprietatea vechilor asociaţii şi fundaţii maghiare.

-În mod ilegal şi fără respectarea Legii nr. 21/1924, Arhiepiscopia Romano-Catolică de Alba Iulia a fost recunoscută drept continuatoare a Statusului romano-catolic, o organizaţie de clerici şi civili catolici maghiari, care, în secolul al XIX-lea, a avut numai în administrare unele imobile construite din Fondurile de Stat. Consiliul Arhidiocezei Romano-Catolice Alba Iulia a devenit (prin Sentinţa civilă nr. 1.515 din 1 august 2001 pronunţată de către Judecătoria Miercurea-Ciuc) continuator al Statusului romano-catolic care nu a existat ca persoană juridică şi ca proprietar. S-a ajuns la o absurditate juridică şi logică, respectiv a apărut un continuator al celui care nu a existat nici ca persoană juridică şi nici ca proprietar. Niciodată, în existenţa sa, Statusul romano-catolic nu a avut imobile în proprietate! În Ardeal, aproape toate clădirile din centrul municipiilor şi oraşelor sunt revendicate de Statusul romano-catolic, respectiv mai mult de 2.000 de construcţii. Din proprietatea Statului Roman au trecut ilegal şi sunt aşteptate să treacă în proprietatea Statusului romano-catolic, respectiv a bisericii romano-catolice, adică a Ungariei, numeroase şcoli, licee şi colegii naţionale, clădiri de facultăţi şi universităţi, spitale şi policlinici, muzee, biblioteci, grădiniţe, sedii de bănci, librării şi foarte multe locuinţe, toate cu o valoare de peste 5 miliarde euro.

Istoricul Vasile Lechinţan, de la Arhivele Naţionale din Cluj-Napoca, a ajuns la concluzia că „prin aceste aşa-zise retrocedări… românii sunt scoşi din centrele oraşelor, întocmai ca pe vremea iobăgiei“.

– Falşii moştenitori ai imobilelor revendicate, inclusiv bastarzii şi urmaşii foştilor baroni, conţi şi duci unguri din Ardeal, care şi-au vândut proprietăţile ori le-au pierdut la jocurile de noroc, înainte de instaurarea Guvernului Petru Groza, au depus la dosarele de retrocedare acte false sau documente contrafăcute. Parchetul refuză să facă cercetări penale şi să-i trimită în instanţă pe escroci. De ce? Nimeni nu-i întreabă, dar nici nu-i trage la răspundere pe procurorii şi judecătorii complici! În vara anului 2012, inclusiv în zilele de sâmbătă şi duminică, sute de procurori au intrat fără mandat în curţile şi casele a mii de români, care s-au prezentat la vot pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, efectuând cercetări penale. Împotriva bisericilor maghiare, a Statusului romano-catolic, a Ordinelor călugăreşti catolice ungare şi a urmaşilor grofilor unguri care pe bază de acte false au dobândit sau pretind peste 50 la sută din imobilele din Ardeal, procurorii nu acţionează nici măcar de luni până vineri, deşi sunt foarte bine plătiţi de Poporul Român. De ce nu aplică legea şi de ce nu apără Interesul Naţional? De ce nu sunt buni români şi patrioţi? Poate noile personaje din conducerea Parchetului general şi a D.N.A., numite de cuplul alogen Băsescu-Ponta, vor îndrăzni să-i convoace şi să-i instruiască pe şefii Parchetelor din toată România pe tema retrocedărilor nelegale şi a împroprietăririlor ilegale din Ardeal, care pun în mare pericol integritatea teritorială şi viitorul ţării noastre.

-Ungaria, prin Fundaţia „Teleki Laszlo“ din Budapesta, susţine financiar multe fundaţii maghiare din România, printre care se numără Partium-Bihor, Heltai-Gaspar Cluj-Napoca, Transilvania Trust Cluj-Napoca, Bolyai Cluj-Napoca, Analog Târgu Mureş, Castellum–Târgu Mureş. Puţini români şi membri ai Parlamentului şi Guvernului României ştiu că domeniul Teleki a fost unul dintre cele mai mari din Ardeal. Proprietatea a aparţinut contelui Adam Teleki, membru al Guvernului Ungariei, în timpul amiralului fără flotă Miklos Horthy. Acest conte a fost considerat, în anul 1945, trădător de ţară şi averea i-a fost confiscată în baza Legii nr. 91/1945, înainte de venirea comuniştilor la putere. Prin încălcarea prevederilor legale, la urmaşii contelui Adam Teleki au fost retrocedate, într-o primă etapă, Castelul de la Gorneşti, 100 ha de pădure şi 100 ha teren arabil (în judeţul Mureş) şi domeniul Stoiceni (din judeţul Maramureş) cu tot cu apele minerale din zonă. Anual se analizează în Ungaria, la Băile Szecseny, rezultatele obţinute de fundaţiile maghiare din România în ceea ce priveşte dobândirea de imobile în Ardeal pe bază de documente false şi prin mituirea unor judecători, membri ai comisiilor de retrocedare, conducători ai unor direcţii judeţene şi ocoale silvice etc. pentru jefuirea şi înstrăinarea multor imobile din ţara noastră, în valoare de peste 100 miliarde euro.

În domeniul retrocedărilor, dintre fostele familii nobiliare maghiare se acordă de către Ungaria şi lobby-ul unguresc o importanţă deosebită la: Apafy, Bannfy, Bornemizsa, Wesseleny, Haller, Bethlen, Teleki, Apor-Bolmberg. Urmaşii acestor familii au revendicat castele în numeroase localităţi dintre care exemplificăm: Aghireş (judeţul Cluj), Cetatea de Baltă (judeţul Alba), Coplean (judeţul Cluj), Criş şi Gorneşti (judeţul Mureş), Hodod (judeţul Satu Mare), Iernut (judeţul Mureş), Jibou (judeţul Sălaj), Mănăstirea (judeţul Cluj), Sânmiclăuş (judeţul Alba), Medieşu Aurit (judeţul Satu-Mare), Racoşu de Jos (judeţul Braşov), Bonţida (judeţul Cluj), Brâncoveneşti (judeţul Mureş), Satulung şi Coltău (judeţul Maramureş) şi Gârbău (judeţul Cluj). Sunt peste 100 de castele, conace şi reşedinţe nobiliare revendicate de urmaşii foştilor grofi şi criminali unguri.

Sub masca religioasă maghiară este ascunsă politica diabolică şi antiromânească a Ungariei, susţinută de trădătorii de Neam şi Ţară. În Postul Paştelui, Guvernul Ponta II vrea să păcătuiască prin angajarea răspunderii, fără dezbateri şi vot în Parlament, pe ultima lege de retrocedare către Ungaria şi către unguri a majorităţii proprietăţilor româneşti din Ardeal.

Având în vedere războiul atipic declanşat de Ungaria cu scopul obţinerii pe căi ilegale a numeroase retrocedări în natură şi împroprietăriri masive în Ardeal este necesar ca partidele politice româneşti, Uniunea Naţională „Vatra Românesacă“, Asociaţia Naţională Cultural-Patriotică „Avram Iancu“, „Astra“, Forumul Românilor din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, Biserica Ortodoxă Română şi Biserica Greco-Catolică (corect trebuie scris „ex-greco-catolică, fiindcă nu mai există Biserica Greco-Catolică), precum şi O.N.G.-urile care apără drepturile omului să ceară Guvernului şi Parlamentului României următoarele:

1. Să fie abrogate sau măcar suspendate, pentru cel puţin cinci ani, toate actele normative privind retrocedările în natură.

2. Să renunţe la angajarea răspunderii Guvernului pe ultima Lege a retrocedărilor care este menită să accelereze retrocedările ilegale în natură şi împroprietăririle nelegale către Ungaria, fundaţiile şi asociaţiile ungureşti, precum şi urmaşii grofilor unguri.

3. Să dispună Parchetului şi D.N.A. să cerceteze toate dosarele care au avut şi au ca obiect cereri de revendicare în natură, în special cele ale persoanelor juridice şi fizice maghiare. Această discriminare pozitivă este aşteptată şi dorită de către Ungaria şi U.D.M.R., dar mai ales de români.

Dr. Gheorghe Funar, Cluj-Napoca, 6 aprilie 2013

PLANUL SECRET AL UNGARIEI PENTRU ANEXAREA ARDEALULUI (4)

În timpul regimurilor alogenilor Constantinescu, Iliescu, Băsescu şi al premierilor alogeni Mugurel Constantin Isărescu, Adrian Năstase, Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu, Emil Boc, Mihai Răzvan Ungureanu şi Victor Viorel Ponta, s-a ajuns la o realitate incredibilă, dar adevărată. Autorităţile Statului Român au împroprietărit ilegal persoane juridice şi persoane fizice din Ungaria cu mii de clădiri şi peste 1 milion de hectare de terenuri agricole şi păduri, din peste 1.000 de localităţi din Ardeal. Ungaria şi ungurii din România speră să fie dublate aceste cifre de către Guvernul Ponta II, care a pregătit deja cadrul legal şi intenţionează să-şi angajeze răspunderea în Parlament, înainte de Sfintele Sărbători de Paşte, la ortodocşi. Împroprietăririle ilegale au fost înfăptuite pe calea retrocedărilor în natură bazate pe acte false (cărţi funciare falsificate, falşi moştenitori, împuterniciri date nepoţilor de către persoane după ce acestea au decedat etc.) şi către Statusul romano-catolic şi Ordinele călugăreşti catolice ungare, care niciodată nu au avut personalitate juridică şi nici dreptul de proprietate, ci doar de administrare a unor imobile. După ce au fost împroprietărite ilegal din averea Poporului Român, bisericile maghiare (care aparţin Ungariei, cu tot cu proprietăţile lor) Statusul romano-catolic, Ordinele călugăreşti catolice maghiare, alte persoane juridice şi fizice ungare din România, noii proprietari au solicitat şi au obţinut din partea Statului Român, prin Guvern şi autorităţile publice locale, chirii uriaşe, care anual se apropie de 20 milioane euro.

Pe lîngă dobînzi anuale de 2,5 – 4 miliarde euro pe care românii trebuie să le plătească, din taxe şi impozite, la Fondul Monetar Internaţional (F.M.I.), Banca Mondială şi Comisia Europeană, precum şi tributul către Înalta Poartă de la Bruxelles, de circa 1,5 miliarde euro anual, contribuabilii români plătesc chirii foarte mari pentru clădirile pe care le-a dobîndit ilegal Ungaria (prin bisericile maghiare, Statusul romano-catolic, Ordinele călugăreşti catolice maghiare) şi alte persoane juridice şi fizice ungare în România, în special în Ardeal. În cazul pădurilor cu care s-au împroprietărit ilegal bisericile maghiare şi alţi unguri s-a trecut la defrişarea lor şi expedierea în Ungaria a masei lemnoase. În timp ce în România, Regimurile Iliescu, Constantinescu şi Băsescu, susţinute (cu schimbul şi în toate combinaţiile) de P.S.D., P.N.L., P.D.L., P.N.Ţ.C.D. şi U.D.M.R., au închis şi lichidat toate fabricile de mobilă şi combinatele de prelucrate a lemnului, în Ungaria s-au deschis şi funcţionează asemenea unităţi economice care au ca materie primă masa lemnoasă din România, obţinută din pădurile date ilegal bisericilor maghiare şi ungurilor neloiali Statului Român. Un exemplu pe această temă este cel al pădurii de stejar Bobostea, la sud-est de Oradea, între localităţile Husasău de Tinca şi Mierlău, cu arbori de 150-300 de ani şi o suprafaţă de 8.000 ha. Valoarea pădurii este de cel puţin 50 milioane euro. Pădurea a fost revendicată de Biserica Romano-Catolică. Nu s-a ţinut seama de actele legale prezentate de şeful Ocolului Silvic Oradea şi, cu această pădure, a fost împroprietărită biserica maghiară şi aceasta a vîndut, în primăvara anului 2011, întreaga pădure la o firmă care a trecut la defrişare. Ministerul Pădurilor ştie, dar tace. De ce? Nimeni nu-i întreabă, dar nici nu îi cercetează penal pe cei vinovaţi.

Românii trebuie să ştie că, înainte de a fi împroprietărite ilegal bisericile maghiare, Statusul romano-catolic, Ordinele călugăreşti ungureşti, alte persoane juridice şi fizice ungare, clădirile pe care le-au dobîndit au fost reparate, modernizate şi dotate din Bugetul de Stat al României şi din bugetele locale. S-au cheltuit din banii contribuabililor români mai multe milioane de euro, care nu au fost recuperate de la noii proprietari unguri. Dintre miile de clădiri cu care au fost împroprietărite ilegal Ungaria şi alte persoane fizice şi juridice ungare sau care sînt revendicate nelegal de acestea, exemplificăm cu următoarele: Colegiul Naţional „George Coşbuc”, Colegiul Naţional „George Bariţiu” Liceul „Gheorghe Şincai”, Liceul „Emil Racoviţă”, Liceul Economic, Liceul de Muzică „Sigismund Toduţă”, Liceul de Coregrafie, Grupul Şcolar Tehnofrig, Grupul Şcolar „Anghel Saligny”, Liceul Sanitar „Victor Babeş”, Şcoala „Ioan Bob”, Şcoala Ajutătoare nr. 1, 10 grădiniţe, Centrul maternal, Centrul de plasament, Centrul de primire a minorilor, Liceul „Samuel Brassai”, Liceul „Bathory Istvan”, Hotel „Continental” (revendicat de Colegiul Reformat din Debrecen, Ungaria), Facultatea de Litere, Clădirea fostei Direcţii Agricole Cluj, Biserica Ortodoxă de pe Strada Viilor, Muzeul de Artă.

– În Municipiul Oradea: Muzeul Ţării Crişurilor, Policlinica mare (fost Palat al Finanţelor, în timpul Imperiului Austro-Ungar), Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”, Clădirea Direcţiei de Sănătate Publică Bihor, Spitalul de boli infecţioase, Clădirea Staţiei de Ambulanţă Bihor, Clădirea Filarmonicii Oradea, Liceul Sanitar „Vasile Voiculescu”, Liceul Economic „Partenie Cosma”, Liceul „Ady Endre”, Liceul „Andrei Şaguna”, Staţiunea de Cercetări Pomicole, Fabrica de Zahăr, Înteprinderea Chimică Sinteza, Uzina de Apă, sediul Trustului de Construcţii, Stadionul „Voinţa”.

– În Municipiul Satu-Mare: Grupul Şcolar de Industrie Alimentară, Inspectoratul Şcolar Judeţean, Colegiul „Ioan Slavici”, Seminarul Teologic Reformat, Internatul Grupului Şcolar Sanitar, Direcţia de Muncă şi Protecţie Socială, Casa de Copii, vechiul Spital.

– În Municipiul Tîrgu-Mureş: Liceul „Unirea”, Liceul de muzică şi artă plastică, Liceul „Janos Bolyai”, Casa lui „Avram Iancu”.

– În Municipiul Zalău: Casa de Cultură, Colegiul Naţional „Silvania”.

– În Municipiul Jibou: Grădina Botanică „Vasile Fati”, Cinematograful, Castelul în care funcţionează Clubul copiilor.

– În Municipiul Aiud: Colegiul Naţional „Bethlen Gabor”.

– În Municipiul Sighetul Marmaţiei: sediul Muzeului Maramureşan.

Din partea bisericilor maghiare sînt aproximativ 14.000 de cereri de retrocedare în natură, din care Eparhia Reformată din Ardeal a depus asemenea solicitări pentru circa 700 de licee, şcoli şi grădiniţe. La toate acestea se adaugă peste 5.000 de procese aflate pe rolul instanţelor pentru retrocedarea în natură a unor clădiri şi terenuri. În ceea ce priveşte pădurile, suprafeţele revendicate de Ungaria (prin bisericile maghiare, Statusul romano-catolic, Ordinele călugăreşti maghiare), de persoane juridice şi fizice ungare sînt uriaşe. De exemplu:

– În judeţul Covasna, din 175.000 ha de păduri ale Statului Român au fost retrocedate 140.000 ha, adică 80%, pînă acum.

– În judeţul Mureş sînt revendicate 180.000 ha de pădure, din care 100.000 ha de către urmaşii grofului Banffy Daniel, fost ministru al Agriculturii în guvernul Horthy al Ungariei.

– În judeţul Bihor au fost retrocedate 130.000 ha de pădure în munţii din zonele Stîna de Vale şi Padiş.

Pentru o mai bună înţelegere, facem trimitere la cazul Muzeului de Artă din centrul Municipiului Cluj-Napoca, revendicat de urmaşii grofului Banffy. Acest celebru Muzeu de Artă a fost restituit în natură, în aprilie 2012. Pentru păstarea Muzeului, Consiliul Judeţean Cluj a negociat cu cel împroprietărit şi acesta a acceptat să primească contravaloarea clădirii. Aflînd de înţelegere, ministrul Culturii Kelemen Hunor (medic veterinar) şi preşedinte al U.D.M.R., s-a deplasat urgent la Cluj-Napoca şi s-a opus vehement despăgubirii. Liderul U.D.M.R. a declarat, în limba română: „Nu discutăm despre cumpărarea clădirii, deoarece noi vrem numai retrocedare în natură în toată Transilvania!” Nu este nici o greşeală de traducere. Este ADEVĂRUL, confirmat public de liderii U.D.M.R., care, la fel ca toţi minoritarii unguri din România, au jurat credinţă Ungariei cînd au obţinut dubla cetăţenie. Pentru clădirile din localităţile Ardealului cu care au fost împroprietărite ilegal bisericile ungureşti, Statusul romano-catolic, Ordinele călugăreşti maghiare, asociaţii şi fundaţii ungureşti, precum şi urmaşi ai grofilor, autorităţile locale plătesc noilor proprietari chirii uriaşe. Prin politica împotriva Poporului Român dusă pe tema retrocedărilor de Regimurile Constantinescu-Isărescu, Iliescu-Năstase, Băsescu-Tăriceanu-Boc-Ungureanu-Ponta a ajuns Statul Român să fie chiriaş în România! În loc să fie folosite anual zeci de milioane de euro pentru dezvoltarea economico-socială a localităţilor din Ardeal, autorităţile locale sînt nevoite să plătească chirii la bisericile ungureşti şi la urmaşii grofilor, pentru imobilele dobîndite ilegal. De pildă, Primăria Municipiului Cluj-Napoca plăteşte anual la bisericile ungureşti chirii de peste 400.000 de euro, iar Primăria Municipiului Oradea şi Consiliul Judeţean Bihor plătesc aceloraşi biserici, împroprietărite ilegal, chirii de aproape 600.000 euro pe an.

Dintre împroprietăririle făcute de Regimurile post-decembriste către Ungaria şi către diferite persoane juridice şi persoane fizice maghiare dăm ca exemple doar cîteva cazuri de notorietate, deocamdată locală:

1. Muzeul Ţării Crişurilor a fost înfiinţat în clădirea pe care Episcopia Romano – Catolică Oradea a donat-o, prin act notarial, în anul 1963, Statului Român „pentru folosinţă veşnică.” Din Bugetul de Stat s-au cheltuit peste 500 miliarde lei pentru reabilitarea clădirii. În anul 1997, Episcopia Romano-Catolică Oradea a cerut în instanţă să se constate nulitatea absolută a actului de donaţie. Curtea de Apel Ploieşti a respins solicitarea. În anul 2004, senatorul Gyorgy Frunda devine avocatul Episcopiei şi cîştigă procesul la Curtea Supremă de Justiţie. Consiliul Judeţean Bihor, condus de liderul local al U.D.M.R., Kiss Alexandru, nu a angajat un avocat. Imediat dupa acest proces, premierul Ungariei, Megyesi s-a deplasat la Oradea pentru a vizita Palatul Baroc. Din anul 2005, muzeul este închis, dar Consiliul Judeţean Bihor plăteşte o chirie de 15.000 de euro pe lună la Episcopia Romano-Catolică pentru depozitarea exponatelor.

2. Policlinica mare, sau Policlinica nr.1 din Oradea a fost dată, în 13 martie 2012, la Episcopia Romano-Catolică, la Ordinul Catolic Mizericordian- Milostiv, care susţine că a fost proprietarul terenului de sub clădire. Se ştie că, prin O.U.G. nr.83/1998, s-a limitat la maximum 10 numărul clădirilor ce puteau fi retrocedate unei episcopii. Regimul Iliescu-Năstase a abrogat această limită prin Legea nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 şi a permis astfel Episcopiei Romano-Catolice Oradea să revendice şi clădirea din Strada Republicii nr.35, unde funcţiona Policlinica nr.1. Administratorul clădirii, Consilul judeţean Bihor, condus de acelaşi preşedinte local al U.D.M.R., nu se opune pretenţiilor Episcopiei, cu toate că documentele dovedesc o altă realitate. În anii 1899-1900, la comanda şi pentru folosinţa Statului ungar a fost construit Palatul Finanţelor, pe terenul luat din administrarea Ordinului catolic. După Tratatul de la Trianon, clădirea a intrat în proprietatea Statului Român din anul 1920, nefiind naţionalizată de comunişti. Ca atare, nu există temei legal pentru retrocedare. Noul preşedinte al Consiliului Judeţean Bihor, domnul Radu Ţîrle, a declarat presei că este un mare fals în legătură cu retrocedarea acestei clădiri şi a promis că va ataca în instanţă decizia luată de Comisia specială de retrocedare a imobilelor care au aparţinut cultelor religioase.

3. Clădirea Colegiului Naţional „Mihai Eminescu” din Oradea e revendicată de Ordinul Premonstratens din Oradea, de rit romano-catolic, care are în componenţa sa doi preoţi. Comisia specială de la Bucureşti a stabilit, prin decizia nr.2017/2009, că imobilul se atribuie Ordinului fără să ţină seama de istoria adevarată a clădirii şi documentele aferente. Clădirea a fost construită în anul 1869 pe terenul şi cu banii Statului Ungar, fiind dată călugărilor „numai în trebuinţă” şi niciodată în proprietatea Ordinului Premonstratens. Din anul 1896, în această clădire a funcţionat Academia de Drept. După Tratatul de la Trianon, imobilul a intrat în proprietatea Statului Român şi a fost înscris astfel în cartea funciară. În anul 1937, prin sentinţa civilă nr.248, Tribunalul Bihor a respins recursul intentat de Ordinul Premonstratens vizînd obţinerea dreptului de proprietate asupra acestei clădiri. Ordinul respectiv a apelat recent la avocatul Kincses Elöd, fost preşedinte U.D.M.R. Mureş, fugit în Ungaria după evenimentele din martie 1990 de la Tîrgu Mureş, care acţionează în instanţă pentru anularea întabulării imobilului, ca proprietate a Statului Român şi pentru împroprietărirea ilegală a Ordinului.

4. Clădirea actualului Liceu „Ady Endre” din Oradea a fost dată, după apariţia Legii nr.10/2001, Ordinului Călugăriţelor Ursuline, dispărut de mult din Ardeal. Acest ordin nu a avut niciodată imobile în proprietate. Ordinul a fost reinventat de Biserica Romano-Catolică Oradea, cu scopul de a revendica imobile şi de a fi împroprietărit de Statul Român. Clădirea uriaşă a acestui liceu se află în zona centrală a Municipiului Oradea, se întinde pe trei străzi şi a fost dată bisericii maghiare, iar aceasta i-a alungat din liceu pe elevii şi profesorii români. Primăria Municipiului Oradea plăteşte chirie 11.000 de euro pe lună celor împroprietăriţi.

5. În judeţul Mureş, prefecţii se luptă să apere în instanţă, în sute de procese, proprietăţile Statului Român care sînt revendicate de bisericile maghiare şi urmaşii grofilor unguri. Aceştia din urmă au revendicat 80% din suprafaţa de păduri a judeţului Mureş, adică 130.000 ha.

Ungaria, împreună cu U.D.M.R., coordonează şi finanţează multe agenţii imobiliare ungare care cumpără, la preţuri derizorii, de la români (urmaşii celor decedaţi, cei stabiliţi în străinătate etc), mai ales în localităţile din mediul rural din Ardeal, foarte multe case, terenuri agricole nelucrate şi păduri. O altă modalitate folosită de Ungaria pentru a dobîndi mari suprafeţe de terenuri arabile în judeţele din vestul României şi celelalte judeţe din Ardeal o constituie asocierea investitorilor unguri (finanţaţi discret de la Budapesta) cu oameni de afaceri din Italia, Austria, Germania, Danemarca, ţările arabe etc. în mari unităţi agricole. În faţă apar investitorii străini, de la care Ungaria va cumpăra, începînd cu anul 2014, suprafeţe foarte întinse din pămîntul românesc. Pentru a stopa ofensiva ungurească în domeniul împroprietăririlor ilegale din Ardeal ar trebui ca toţi prefecţii să înainteze Plîngeri Penale la Parchetele de pe lîngă tribunalele judeţene şi să solicite efectuarea de cercetări penale în fiecare dosar de retrocedare către bisericile maghiare, Statusul romano-catolic, Ordinele călugăreşti catolice maghiare, persoanelor juridice şi persoanelor fizice maghiare. Un rol uriaş în blocarea împroprietăririlor ilegale către Ungaria şi minoritarii unguri, îl poate şi trebuie să-l joace mass-media şi, mai ales, televiziunile din Bucureşti. De asemenea, este necesar ca Guvernul, prefecţii şi autorităţile publice locale să sesizeze Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu toate cazurile cînd instanţele au pronunţat hotărîri de împroprietărire ilegală cu clădiri, terenuri agricole şi păduri, a bisericilor maghiare, a Statusului romano-catolic, a Ordinelor catolice ungare, a unor persoane juridice şi fizice, mai ales urmaşi ai grofilor unguri. Nu în ultimul rînd, parlamentarii care apară Interesul Naţional ar trebui să iniţieze o moţiune simplă pe tema retrocedărilor în natură şi să adreseze interpelări şi întrebări membrilor guvernului. Cunoscînd de mulţi ani Planul secret al Ungariei pentru anexarea Ardealului, Regimul Băsescu-Tăriceanu-Boc-Ungureanu-Ponta avea posibilitatea şi obligaţia să informeze pe conducătorii şi organismele Uniunii Europene, inclusiv C.E.D.O., despre mecanismul diabolic de împroprietăriri şi retrocedări ilegale la care au recurs Ungaria şi minoritarii unguri din România. Nu numai că nu a informat Înalta Poartă de la Bruxelles, dar sub pretextul presiunilor de la C.E.D.O., Regimul Băsescu-Ponta se încăpăţînează să treacă prin Parlament, fără dezbateri şi fără vot, încă o lege de retrocedare în natură, menită să accelereze ritmul împroprietăririlor şi retrocedărilor ilegale către Ungaria şi către unguri, astfel încît, în anul 2014, să poată fi argumentat Diktatul pregătit împotriva României. În loc să angajeze răspunderea Guvernului pe un Program Naţional vizînd asigurarea locurilor de muncă, valorificarea bogăţiilor naturale în Interesul Poporului Român şi creşterea nivelului de trai, premierul Ponta acţionează în mod conştient pentru crearea cadrului legal care să faciliteze Ungariei dobîndirea a peste 60% din proprietăţile imobiliare din Ardeal şi apoi, în anul 2014, Diktatul de la Bruxelles împotriva României.

În situaţia de acum, miniştrii patrioţi din Guvernul Ponta ar trebui să demisioneze, iar Partidul Naţional Liberal să iasă de la guvernare.

Numai un Guvern trădător de Neam şi ţară acţionează pentru dezmembrarea teritorială a României.

Dr. GHEORGHE FUNAR

Leave a Response