|miercuri, octombrie 16, 2024
  • Follow Us!

Marian Pârvu este noul director general al S.C. OLTCHIM S.A. 

Oltchim-vedere generala

Noul director general al OLTCHIM este inginerul Marian Pârvu, care a condus până în prezent platforma petrochimică Bradu de la Piteşti, un activ al combinatului vâlcean, a declarat pentru AGERPRES, liderul sindicatului Victoria, Corneliu Cernev.

 „Discuţiile purtate azi al sediul Ministerului Economiei au fost utile. Domnul ministru Gerea a promis că în două săptămâni va veni la OLTCHIM. În maxim două săptămâni se va realiza şi un tablou complet al creditorilor, urmând ca apoi să se înfiinţeze societatea OLTCHIM II. Tot azi s-a decis ca directorul general al OLTCHIM să fie domnul inginer Marian Pârvu, cel care a condus până în prezent platforma petrochimică Bradu de la Piteşti, acesta înlocuindu-l pe domnul Mihai Tălpăşan, care devine astfel adjunct”, a declarat Cernev.

La sediul Ministerului Economiei a avut loc miercuri o discuţie pe tema OLTCHIM la care au participat parlamentarii vâlceni, autorităţile judeţene – prefectul Mircea Nadolu şi preşedintele CJ, Ion Cîlea – administratorii judiciari, sindicatele şi ministrul Andrei Gerea.

Preşedintele CJ Vâlcea anunţa marţi că va aborda în discuţia de la Ministerul Economiei mai multe teme, printre care
revizuirea în regim de urgenţă şi îmbunătăţirea planului de reorganizare pentru funcţionarea Societăţii OLTCHIM în sistem integrat cu rafinăria ARPECHIM Piteşti; conversia în acţiuni a creanţelor Electrica, AVAS, CFR Marfă, SALROM etc; stoparea acţiunilor de înstrăinare prin vânzare a activelor fără a avea la bază o decizie politică şi guvernamentală; asigurarea capitalului de lucru în valoare de 50 milioane euro pentru repunerea în funcţiune şi atingerea parametrilor productivi în instalaţiile de care depind rentabilitatea şi profitabilitatea OLTCHIM; reducerea cheltuielilor neeconomice prin diminuarea numărului de directori de la 21 la maximum opt şi a excesului de servicii puse la dispoziţia acestora (autoturisme, oficii de secretariat, protocol etc),

Alte teme avute în vedere erau declanşarea procesului de analiză, cu maximă responsabilitate şi prin conlucrare între factorii implicaţi, a tuturor ofertelor de finanţare şi privatizare a OLTCHIM; preluarea personalului care asigură serviciile de mentenanţă de la Societatea MENTCHIM, unitate externalizată, dar cu capital integral al OLTCHIM, deoarece firma urmează să intre în faliment din cauza datoriilor istorice ale societăţii beneficiare (OLTCHIM); acordarea până la data de 30 noiembrie 2013 a drepturilor salariale restante pentru angajaţii menţinuţi în activitate, precum şi a drepturilor salariale şi plăţilor compensatorii, conform contractului colectiv de muncă, pentru persoanele disponibilizate de la OLTCHIM.

Combinatul vâlcean se află în insolvenţă de la începutul acestui an, o nouă privatizare fiind preconizată pentru luna noiembrie. AGERPRES

One Response to Marian Pârvu este noul director general al S.C. OLTCHIM S.A.

  1. Dinu Florin Tala

    Ar fi un lucru bun dar sa vedem daca se si face asa cum spun.
    Si totusi pentru ce 6 directori?

     

Leave a Response