|miercuri, octombrie 16, 2024
  • Follow Us!

Afacerile Oltchim s-au dublat faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, ajungând la 11,43 milioane euro 

05_oltchim_interior_uzina_4_9fbe5aa38e

• În luna septembrie 2013,

Recent, cei doi administratori judiciari ai SC Oltchim SA – Gheorghe Piperea şi Niculae Bălan – au anunţat public că societatea a înregistrat în septembrie cele mai bune rezultate financiare lunare din ultimele 12 luni. Astfel, cifra de afaceri a SC Oltchim SA s-a dublat în această lună faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, ajungând la 11,43 milioane de euro, faţă de 5,6 milioane de euro în septembrie 2012. Pierderea din exploatare s-a diminuat în luna septembrie cu 7,9 milioane de euro, iar pierderea totală cu 11,9 milioane de euro. Indicatorul EBITDA a înregistrat în această perioadă o evoluţie pozitivă, ajungând la un minus de doar 707.000 euro, faţă de minus 8,45 milioane de euro în septembrie 2012. Cumulat, în primele 9 luni, cifra de afaceri a SC Oltchim SA a ajuns la 81,54 milioane de euro, iar pierderea din exploatare în această perioadă s-a redus cu 50 milioane de lei, în timp ce pierderea totală s-a diminuat pe primele trei trimestre cu 136 milioane de lei. Potrivit administratorilor judiciari ai SC Oltchim SA, aceste rezultate au fost determinate atât de creşterea producţiei, gradul de utilizare a capacităţilor de producţie ajungând la 24,08%, faţă de o medie de 22% în lunile anterioare, cât şi de reducerea stocurilor de produse finite, cu 328.000 euro faţă de luna precedentă. Totodată, administratorii judiciari ai SC Oltchim SA informează că, potrivit datelor preliminare, raportul de evaluare a activelor SC Oltchim SA indică o diferenţă de 120 milioane de euro între valoarea SC Oltchim SA rezultată din reorganizare şi valoarea bunurilor obţinută prin vânzarea forţată în procedura de faliment. „De aici, concluzia evidentă că reorganizarea SC Oltchim SA este nu numai utilă, dar şi necesară. Tot de aici rezultă evident netemeinicia argumentelor celor care profeţesc falimentul SC Oltchim SA”, afirmă Gheorghe Piperea, partener la Rominsolv SPRL. În sprijinul afirmaţiilor de mai sus, că SC Oltchim SA nu se îndreaptă către faliment – cel puţin, nu în intenţiile consorţiului de administratori judiciari – aceştia ţin să precizeze că SC Oltchim SA este la 10 luni de la deschiderea insolvenţei şi funcţionează, cu dublarea cifrei de afaceri în această perioadă şi chiar cu un profit operaţional în iulie. Totodată, chiar şi în aceste condiţii, SC Oltchim SA asigură un loc de muncă pentru 2.300 de persoane, precum şi unui număr probabil de trei ori mai mare al celor care lucrează în industria orizontală. Mai mult, cei 960 de foşti salariaţi ai SC Oltchim SA, care au plecat în şomaj în luna iunie (cei mai mulţi dintre ei, voluntar) au un venit minim garantat timp de 24 de luni de circa 1.600 lei lunar. „Activitatea, ajunsă acum la 24% din capacitate, a fost finanţată din resursele proprii ale SC Oltchim SA, din credit furnizor şi din astuparea conductelor magistrale prin care se scurgeau banii şi contractele SC Oltchim SA către clientela selectă a foştilor manageri”, susţine Gheorghe Piperea, partener la Rominsolv SPRL. După zece luni de insolvenţă, analiştii economici şi conducerea Ministerului Economiei susţin că SC Oltchim SA a ajuns într-un punct critic, în care autorităţile trebuie să decidă dacă îl închid sau îl privatizează. Însă, administratorii judiciari (Gheorghe Piperea şi Niculae Bălan) exclud falimentul SC Oltchim SA şi apreciază că bani sunt, dar trebuie reconstruită credibilitatea SC Oltchim SA. Autorităţile şi administratorii judiciari merg acum pe varianta privatizării prin planul de reorganizare, respectiv, aprobarea raportului de evaluare a activelor combinatului de către creditori, aprobarea constituirii Oltchim 2 (un SPV curăţat de datorii), aprobarea preţului de vânzare al acestui Oltchim 2. Administratorii judiciari şi sindicaliştii apreciază că privatizarea este singura soluţie pentru ca SC Oltchim SA să aibă şanse de redresare. Zilele trecute, Gheorghe Piperea a declarat: „Există voci care cred că trebuie să mai căutăm investitori pentru SC Oltchim SA, respectiv companii mari, care să preia combinatul la pachet cu rafinăria Arpechim. Nu ştiu dacă SC Oltchim SA mai are aşa mult timp la dispoziţie. Înţeleg continuarea căutării investitorilor prin prisma dorinţei autorităţilor de a dezvolta un SC Oltchim SA integrat, cu cifră de afaceri de 1 miliard de euro. Cei trei investitori înscrişi acum în cursa privatizării nu sunt atât de mari şi nu arată atât de bine. Dar SC Oltchim SA poate supravieţui într-o formulă restrânsă şi poate să facă o cifră de afaceri de 100-200 de milioane de euro pe an”. Potrivit Ministerul Economiei, în cursa privatizării SC Oltchim SA au rămas ruşii de la Oil Gas Trade (OGT) LLC, consorţiul PCC – Fortissimo Capital, dar şi SIF-urile, care vor să formeze un consorţiu pentru investiţii la SC Oltchim SA, împreună cu Chimcomplex Borzeşti, Salrom şi Tricon Energy. Administratorii judiciari au mai anunţat, săptămâna trecută, că evaluarea activelor SC Oltchim SA este gata şi urmează să fie aprobată de creditori. Potrivit unor surse din combinatul chimic vâlcean, această evaluare ar indica 170 milioane de euro valoarea de lichidare a combinatului şi 290 milioane de euro valoarea de vânzare în cadrul privatizării SC Oltchim SA. După aprobarea raportului de evaluare a activelor SC Oltchim SA de către organele colective ale creditorilor, procedura de vânzare prin reorganizare judiciară a SC Oltchim SA intră în linie dreaptă. Cu acordul şi implicarea creditorilor, vor fi stabilite criteriile şi termenul de selecţie a investitorilor, precum şi programul de plăţi din planul de reorganizare, astfel încât, într-un interval optim şi previzibil de 6-9 luni, să fie finalizată această procedură.

(Petre Coman)

Leave a Response