|vineri, aprilie 19, 2024
  • Follow Us!

Fanfară de elită a copiilor la Râmnicu Vâlcea, condusă de profesorul Constantin Andrei 

fanfara andrei

Fanfara “Gabriel Chaborschi” are în acest moment un numar de 16 elevi și este condusă de profesorul Constantin Andrei. Această fanfară a copiilor a luat fință în anul 2001 la inițiativa domnului profesor Dumitru Vlăduț. Colaborările cu personalități din domeniul au condus la ridicarea calității muzical – artistice a formației și îmbogățirea repertoriului cu lucrări muzicale scrise și dedicate fanfarei. Aceste lucrări au fost prezentate în primă audiție la concertele susținute în Parcul “Mircea cel Bătrân” dar și în “Zăvoi” precum și la alte manifestări organizate cu ocazia primirii unor delegații străine din (Franța, Germania, Spania, Bulgaria, Turcia, Austria), care au vizitat Vâlcea.

În anul 2008, 2009, 2010 fanfara a concertat la Veneția, Salzburg și Straubing, participând și la Festivalul “DATINI DIN STRĂBUNI” organizat de Asociația Romano – Austriacă “Unirea” din Viena condus[ de ing. Ioan Gojda. Tot în 2012 fanfara a concertat la Viena, alături de d-na Felicia Filip marea soprană a țării.

În anul 2012, fanfara a participat la Festivalul Internațional al fanfarelor în orașul Oreahovo din Bulgaria, unde a primit trofeul festivalului “DIKO ILIEV”. De ziua Europe, în anul 2014, fanfara elevilor a participat la manifestarea cultural – educativă la Viena “Poarta Maramureșană”, unde alături de jud. Vâlcea, Alba, Cluj – Napoca și Maramureș, a prezentat 2 concerte extraordinare, în prezența doamnei Ambasador Silvia Davidoiu; repertoriul a cuprins – marșuri, imnuri, piese patriotice, religioase și cântece folclorice.

Fanfara a susținut:

–         190 de concerte organizate de Primăria Municipiului Rm. Vâlcea cu ocazia:

Ziua Imnului Național, Zilele Râmnicului, Zilele Antim Ivireanu, Ziua Copilului și concertele estivale organizate în localități cum ar fi: Bunești, Prundeni, Drăgășani, Runcu, Olănești, Băile Govora, Băbeni, Ocnele Mari, Călimănești, Galicea, Perișani, Malaia, Dăești, Horezu, Nicolae Bălcescu, Stroiești, Urșani, Voineasa, Ocnele Mari, Galicea, Stoilești, Golești, etc.

A obținut și titlul de laureat la Festivalul Național al Fanfarelor școlare de la Târgu Mureș și Târnăveni în anul 2010, 2011, 2012, 2014, a participat la festivale naționale și internaționale unde a obținut premii, diplome și trofee : Bechet, Târgu Secuiesc, Viena, Bistrița Năsăud, Oreahovo – Bulgaria, Curtea de Argeș, Sibiu, Covasna, Târnăveni, Pitești etc.

Fanfara a mai cantat la : Muzeul Militar Național București, Clinica de cardiologie din Covasna, Muzeul Național Dimitrie Gusti, la muzeul satului din București și pe 1 Decembrie cu ocazia Zilei Naționale a României , Fstivalul de artă medievală de la Sibiu, Festivalul de artă medievală de la Sighișoara. Pe data de 1 Decembrie , de ziua Naționala, fanfara a concertat la Deveselu în jud. Olt.

Fanfara Copiilor a concertat în următoarele școli și licee: Școala nr. 5, Școala Goranu, Școala Dăești, Colegiul Mircea cel Bătrân, Colegiul Forestier, Colegiul Matei Basarab, Școala nr. 4, Liceul de Artă, Școala nr. 10, Școala Tudor Vladimirescu, Nicolae Bălcescu din Drăgășani și Grădinița Cozia și la Universitatea Constantin Brâncoveanu.

Fanfara a mai susținut concerte la : Filarmonica Ion Dumitru, Căminul de Bătrâni din comuna Milcoiu, spitalul Brezoi, spitalul din Sibiu, Căminul de bătrâni de la Păișești Măglași, societatea Straubing, Inspectoratul de Poliție Vâlcea, Centrul de Instruire pentru Geniu “Panait Donici” , Jandarmeria Vâlcea, Mănăstirea Cozia, Schitul Cornet, Arhiepiscopia Rm. Vâlcea, Biblioteca Județeană, Muzeul Județean de Istorie, în comuna Muiereasca, în Parcul Libertății, în Parcul Zăvoi, Parcul Mircea cel Bătrân și Parcul Libertății.

Fanfara este sprijinita de următoarele institutii: Ministerul Educației și Cercetări, Inspectoratul Muzicilor Militare din București, Prefectura Vâlcea, Consiliul Județean Vâlcea, Primăria Municipiului Rm.Vâlcea, Inspectoratul Școlar al Județului Vâlcea, SC Riviera Vâlceană SA, SC Noil SRL, Policlinica Straubing, Restaurantul Supca, Forumul Cultural, Primăria Comunei Prundeni, Direcția pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural Național, AnnaBella, Nurvil etc.

In prezent fanfara elevilor “Gabriel Chaborschi” a deschis stagiile de Primavara (a muzicii de fanfara) case se va desfasura in perioada 1 Martie – 25 Mai 2015, actiune coordonata de Primaria Rm. Valcea in colaborare cu Palatul Copiilor si Liceul de Arte “ Victor Giuleanu”.

2 Responses to Fanfară de elită a copiilor la Râmnicu Vâlcea, condusă de profesorul Constantin Andrei

  1. andreea soare

    felicitari Dl PROF ANDREI ATI FACUT CEVA EXTRAORDINAR LA RAMNIC SI IN LUME ! !!
    v_am urmarit tot timpul !
    munca multa rezultate pe masura !!!!!
    Andreea Soare
    soprana Lirica
    Acum va scriu de la Londra unde sunt ptr doua luni cant intr_o opera aici

     
  2. Alin Paunescu

    Fanfara a luat fiinta la initiativa a trei persoane:
    1. Dnul Paunescu (in 2001 inspector pentru activitati educative la ISJ Valcea)
    2. Dnul Orosanu (in 2001 director al Palatului Copiilor Rm.Valcea)
    3. Dnul Vieru (in 2001 inspector scolar general al ISJ Valcea)

     

Reply to andreea soare