|vineri, martie 29, 2024
  • Follow Us!

Caşcavalul de Horezu a intrat pe pieţele din Peninsula Iberică 

branza-fermentata-de-oaie-horezu-five-co

 

Cașcavalul de Horezu produs după o rețetă tradițională a Olteniei de sub munte a cucerit Spania, a declarat pentru AGERPRES primarul stațiunii vâlcene, Ilie Fârtat.

„Anul trecut eram în Barcelona la o întâlnire cu ceramiștii catalani și într-o seară când am fost la cumpărături surpriza plăcută a fost când pe rafturile din Spania am văzut eticheta cu numele ‘Horezu’. Noi, vâlcenii, avem nativ o anumită mândrie, dar atunci când am văzut la mii de kilometrii distanță acest produs, chiar am avut toate motivele să mă simt mândru că sunt de aici din România și nu doar din capitala ceramicii. Știam eu că fabrica noastră de cașcaval este una de renume, dar am avut și confirmarea”, a precizat Fârtat.

Cașcavalul produs la fabrica din Horezu este un produs tradițional, laptele fiind ales funcție de zonele unde pasc animalele.

„Sunt multe diferențe între iarba care este păscută la munte, în podiș, pe platou alpin sau iarba păscută de animale în diferite momente ale anului. Implicit laptele este diferit de aceea rețetele cu care se realizează acest cașcaval diferă și se aplică funcție de materia primă, am înțeles din discuția pe care am avut-o cu cei care lucrează în fabrică”, a spus Fârtat.

Laptele folosit în producerea cașcavalului de Horezu este colectat din Vaideeni (Vâlcea), din Mărginimea Sibiului și din zona Mediașului, ambele din județul Sibiu.

Fabrica de cașcaval de la Horezu a fost realizată în urmă cu trei ani, proprietarii cumpărând fostele spații ale fabricii vechi de brânzeturi de dinainte de 1989. Fabrica a fost realizată din fonduri europene, iar toate automatizările sunt după standarde europene. În prezent la această fabrică lucrează 15 salariați, iar producția merge în proporție de 98% pe piețele din Spania și Portugalia.

AGERPRES

 

Leave a Response