|vineri, octombrie 11, 2024
  • Follow Us!

ANI a repurtat o primă victorie în războiul cu primarul din Şuşani, Gheorghe Staiu 

staiu susani

Curtea de Apel Piteşti s-a pronunţat recent în dosarul de incompatibilitate al primarului din Şuşani, Gheorghe Staiu, reclamant fiind chiar edilul şef din Şuşani, iar pârâţi fiind ANI şi Instituţia Prefectului – Judeţul Vâlcea. Astfel, în Dosarul nr. 97/46/2015, instanţa de judecată din Piteşti a pronunţat Hotărârea nr. 77/2015 cu următorul conţinut: „Respinge cererea ca nefondată. Cu recurs în 15 zile, care se va depune la Curtea de Apel Piteşti”. La începutul acestui an, Gheorghe Staiu, primarul comunei Şuşani, a fost găsit incompatibil de inspectorii ANI, fiindcă în perioada 5 iunie 2008 – 23 octombrie 2014 a deţinut, simultan cu funcţia de primar, funcţia de administrator al firmei SC Staiu Damir SNC, încălcând astfel articolul 87, alin. 1, litera d, din Legea 161/2003. Primarul Staiu a considerat nedreaptă acuzaţia pe care i-o aduce ANI şi susţinea că va ataca decizia în instanţă. „Este vorba de o societate în nume colectiv pe care o deţineam eu şi soţia mea. Aveam 50% din părţile sociale încă din 2004. La Registrul Comerţului apăream ca administrator alături de soţie, dar nu este adevărat. Noi am depus documentele pentru a se opera modificarea. Acolo, la Registru, este problema fiindcă eu nu am mai fost administrator al firmei. Am fost reclamat de un cetăţean de aici, din comună, iar cei de la ANI atât au aşteptat. Asta e, vom merge în instanţă”, a declarat Staiu. Acesta a câştigat în 2012 al treilea mandat consecutiv, candidând din partea PNL. Anul trecut, Staiu a trecut la PSD, profitând de celebra Ordonanţă nr. 55/2014.

(Nicu Trandafir)

Leave a Response