|vineri, octombrie 11, 2024
  • Follow Us!

Legături între arhitectul sinucigaş, Mihai Prădatu, de la Râmnicu Vâlcea şi dispariţia lui Codruţ Marta 

legaturi-intre-arhitectul-sinucigas-de-la-ramnicu-valcea-si-disparitia-lui-codrut-marta-319423

Radu Tudor a comentat joi seară în emisiunea „La ordinea zilei”, în lumina presupusei sinucideri a arhitectului pârtiei de ski de pe Transalpina, Mihai Prădatu – care era vizat de o anchetă DNA – că dispariţia lui Codruţ Marta, un alt personaj vizat de procurori şi despre care se ştie că era mâna dreaptă a fostului şef al ANAF, Sorin Blejnar, ar putea însemna că acesta nu mai este în viaţă, dar, la fel de bine, ar putea constitui o sustragere bine planificată din calea justiţiei.

„Cei mai mulţi cu care am discutat, favorizează pista potrivit căreia Codruţ Marta e mort. În sensul că a fost omorât şi că în portbagajul unuia dintre prietenii să ar fi fost depistate nişte picături de sânge. Mie îmi place când se îmbrăţişează o idee şi e răspândită unanim, în aşa fel încât să se creeze convingerea că aşa este. Eu, măcar de dragul teoriei aş specula că în momentul de faţă Codruţ Marta este un pescar taiwanez, blond şi cu barbă, undeva în concediu în Thailanda”, a spus corealizatorul La ordinea zilei.

Radu Tudor a adăugat că din sutele de milioane de euro cash pe care le-a cărat în calitate de şef de cabinet al şefului Fiscului, al lui Sorin Blejnar, Codruţ Marta are resurse să trăiască liniştit o bună perioadă.

La rândul său, jurnalistul Daniel Bejan spune că în cazul lui Mihai Prădatu ancheta devine obligatorie.

„Avem de-a face cu dispariţia fizică a unui personaj cheie într-un dosar extrem de important, dispariţie fizică indexată de către autorităţi la acest moment drept sinucidere. Înainte de a ne grăbi să afirmăm asta, că poate există acolo indicii serioase că e vorba de o sinucidere, nimic nu-l opreşte pe anchetator să ducă cercetarea mai departe şi să descopere dacă e făcut să par ca o sinucidere, dacă este o sinucidere reală, care sunt motivele, deoarece un lucru e clar: dispariţia acestui personaj din întreg ansamblul blochează sau o complică teribil de mult.

Daniel Bejan conchide că Mihai Prădatu putea să aibă doar calitatea de martor care ştia lucruri esenţiale.

Din câte se pare, Mihai Prădatu a fost chemat să dea declaraţii la DNA după ce a cumpărat un teren la Obârşia Lotrului de la controversatul om de afaceri Gicuţu Deaconeasa, acesta din urmă fiind condamnat de prima instanţă pentru modul ilegal de dobândire şi vânzare a terenurilor respective.

antena3.ro

Leave a Response