|vineri, martie 29, 2024
  • Follow Us!

Mănăstirea Turnu şi alte proprietăţi, prădate de hoţi 

manastirea-turnu-biserica

Foto: valceaturistica.ro

Trei tineri din Brezoi au prădat, în noaptea de 19 spre 20 noiembrie, mai multe garaje şi magazii de pe strada Unirii din oraş, păgubindu-i pe proprietari cu suma de 6.500 lei. De asemenea, hoţii au mai prădat şi Mănăstirea Turnu, din Călimăneşti, de unde au furat o motocositoare. Oamenii legii nu au reuşit însă să-i găsească imediat pe autorii furturilor, ei identificându-i abia miercuri, 9 decembrie, în jurul orei 18.00. Este vorba despre Eduard B., de 21 de ani, Cristian C., de 17 ani şi Alexandru H., de 23 de ani, toţi din oraşul Brezoi, care au fost depistaţi pe raza localităţii. Ei au fost reţinuţi şi duşi Centrul de reţinere şi arestare preventivă din cadrul I.P.J Vâlcea, urmând să fie duşi în faţa instanţei de judecată cu propunerea de arestare preventivă.

„Bunurile au fost recuperate în totalitate, iar cei trei s-au sustras urmăririi penale. De asemenea, pe parcursul cercetărilor s-a stabilit faptul că cei trei au mai comis două infracţiuni de furt, una fiind comisă la Mânăstirea Turnu, din oraşul Călimăneşti, de unde au sustras o motocositoare şi alta comisă pe raza oraşului Brezoi, din proprietatea lui P. C, de unde au sustras circa 5 metri cubi de material lemnos, în ambele lucrări penale autorii fiind necunoscuţi” – se arată în comunicatul IPJ Vâlcea.

Leave a Response