Măicuța stareță Ambrozia de la Mânăstirea Hurezi: Frumuseţea vieţii în călugărie constă în iubirea necondiţionată a lui Hristos! 

Vorbiţi-ne despre dumneavoastră. Ştim că este o taină drumul spre călugărie, dar vă rugăm să dezvăluiţi acele aspecte care ar putea fi de folos cititorilor.

M-am născut în localitatea Rm.Vâlcea şi am absolvit Facultatea de Teologie-Litere, din Craiova. După absolvire, am predat religia la scoala Take Ionescu din Rm.Vâlcea şi, ulterior, am intrat în obştea Mănăstirii Hurezi. A fost o alegere personală, o chemare de la Dumnezeu, mai bine spus…pe care, am căutat să o urmez în măsura în care am putut să o înteleg.

Ce ne puteţi spune despre mănăstirea şi obştea de care aparţineţi?

Mănăstirea Hurezi este una dintre cele mai mari şi mai frumoase mănăstiri din ţară, cu o bogată istorie, tradiţie şi cultură. Aici s-a păstrat foarte bine stilul brâncovenesc, primul stil creat în arta românească. Mănăstirea, prin însăşi aşezarea ei,având la fiecare punct cardinal câte o biserică,aşezate nu departe de incinta principală, reprezintă o adevărată lavră, construită după modelul athonit. Este locul unde paşii Brâncovenilor sunt pretutindeni…

În obştea noastră sunt 40 de maici şi surori din diferite zone ale ţării. Prin lupta noastră pentru dobândirea mântuirii şi împărăţia lui Dumnezeu,căutăm să ne cunoaştem, să ne acceptăm aşa cum suntem, să iertăm mai mult şi să iubim mai  mult pe cel de lângă noi.

Mulţi călugări ne-au mărturisit că viaţă lor este o lupta, că există ispite şi chiar căderi. Sunteţi de acord cu această descriere?

Da, aşa este…Viaţa unui călugăr este supusă multor încercări sau ispite, cum sunt numite de biserică. Călugărul este asemeni unui soldat care pleacă la luptă.Este rănit poate de multe ori, lovit, chiar şi doborât, dar are nădejde în mila şi purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Dumnezeu îngăduie ispite şi chiar căderi pentru smerenia şi întărirea noastră în credinţă.

Duşmanul vieţii în Hristos al unui călugăr este diavolul, care lucrează răul şi nu admite iubirea şi slujirea Lui Hristos.

Ce înseamnă omul îmbunătăţit?

Omul îmbunătăţit, este omul care ajunge să îl vadă pe aproapele său, ca pe Hristos. Totodată, este omul care l-a dobândit pe Duhul Sfânt, iar acest lucru se poate numai prin smerenie, ascultare, răbdare şi iubire.

Cum vedeţi lumea de azi prin fereastra mănăstirii?

Lumea în esenţa ei este aceeaşi, numai că depărtarea omului de Dumnezeu, înstrăinarea lui de valorile morale, face ca lumea să se arate decăzută, subjugată patimilor şi egoismului.

Toate acestea alungă iubirea şi pacea pe care ni le-a arătat Hristos…Concluzia este că păcatul este cel care urâţeste lumea.

Care este programul dumneavoastră de zi cu zi?

În mănăstire, viaţa noastră gravitează între biserică, ascultare şi trapeză, sau sala de mese.

Personal,ca stareţă a mănăstirii, dimineaţa merg la Sfânta Liturghie,apoi începe activitatea la biroul cancelariei, alături de maicile care sunt rânduite acolo.Încercăm să rezolvăm şi să găsim răspunsurile la problemele pe care le avem. Această activitate este întreruptă de masa de prânz şi de seară.

După masa, încep celelalte slujbe la care trebuie să fiu prezentă, respectiv Vecernia şi Utrenia.

Ce citiți?

Nu citesc tot ceea ce apare, pentru că în ziua de astăzi se scrie mult şi mai puţin de calitate…În general, citesc cărţi bune, cu conţinut duhovnicesc, dar şi cărţi din domneniul restaurării icoanelor,în care m-am specializat cu ceva timp în urmă. Cartea de căpătâi ramane totdeauna…Sfânta Scriptură.

Sunteți o persaoană fericită, mulțumită? Cum v-ați caracteriza?

Cred că mai degrabă sunt o persoană împlinită, prin ceea ce mi-am ales, monahismul, indiferent de greutăţile pe care le-am întâmpinat în această alegere. Fericirea şi mulţumirea sunt noţiuni relative… Împlinirea vine din faptul că, ţelul meu este Hristos şi tot acest urcuş spre El este o luptă pe care trebuie să o câştig cu orice preţ.

Ce chipuri de călugări profund înduhovniciți ați întâlnit și le-ați reținut?

Desigur că, am întâlnit de-a lungul anilor maici şi călugări înduhovniciţi, dar cel care a rămas întipărit în sufletul meu ca exemplu, a fost primul meu duhovnic, părintele Lavrentie Şovre de la mănăstirea Frăsinei. El a fost pentru mine chipul călugărului smerit, rugător şi, mai ales luptător pe calea monahismului.

Cum priviţi Vâlcea că natură şi societate?

Fiind născută în Vâlcea, oraşul mi-a plăcut dintotdeauna…Este un oraş de munte, cu un aer foarte bun, cu oameni dedicaţi tradiţiilor şi obiceiurilor locului şi cu multiple posibilităţi de a ieşi în natură. Vâlcea este un judeţ cu multe biserici şi mănăstiri, un loc binecuvântat de Dumnezeu … deci, cred că şi oamenii sunt credincioşi.

Eparhia Râmnicului cum vi se înfăţişează?

Este o eparhie cu o istorie veche de sute de ani, cu o viaţă culturală bogată, cu sute de biserici şi zeci de mănăstiri…Cred că asta spune totul…

Vă rugăm să le vorbiţi cititorilor noştri despre frumuseţea vieţii în călugărie.

Taina vieţii unui călugăr nu poate fi spusă în cuvinte…Este între el şi Dumnezeu…Este o viaţă pusă în slujba lui Hristos, o alegere liberă, iar lucrurile acestea le pot înţelege deplin numai cei care trăiesc în monahism.

Cred că frumuseţea vieţii în călugărie constă în iubirea necondiţionată a lui Hristos.

 Interviu realizat de: Gheorghe Smeoreanu (Criterii Naționale) și Tiberiu Pîrnău (Ziarul de Vâlcea)