|marți, aprilie 16, 2024
  • Follow Us!

Doi morți, un șofer și un pieton, în urma a două accidente rutiere 

accident-semn

 

Doi vâlceni și-au pierdut viața în noaptea de vineri spre sâmbătă, în urma a două accidente de circulație, a declarat pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Alina Teodorescu.

„Primul accident s-a produs pe raza orașul Băbeni. Astfel, un tânăr de 20 de ani, aflat la volanul unui autoturism, nu a adaptat viteza la condițiile de drum și s-a răsturnat. În urma acestui accident, tânărul și-a pierdut viața. Cel de-al doilea accident rutier s-a produs în localitatea vecină, Ionești. Din primele informații, un bărbat de 85 de ani mergea pe partea carosabilă a DN 64, iar un autotractor care se deplasa dinspre Râmnicu Vâlcea a fost surprins de prezența acestuia și l-a lovit. În urma impactului, vârstnicul a decedat”, a precizat Teorodescu.

În ambele cazuri, polițiștii fac cercetări pentru a stabili împrejurările care au dus la producerea celor două accidente de circulație.

 

Leave a Response