|joi, martie 28, 2024
  • Follow Us!

CREDITARE pentru mediul de afaceri. S-a lansat ”Iniţiativa pentru IMM-uri” 

1eccbf5b54d99b96ead9c07bc913de01_XL

 

Programul va înlesni accesul întreprinderilor la finanţări de 100 milioane de euro


Programul Operaţional ”Iniţiativa pentru IMM-uri” 2014-2020, în valoare de 100 de milioane de euro, destinat întreprinderile mici şi mijlocii din România, a fost adoptat recent de Comisia Europeană.

„Valoarea investiţiei oferite prin Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), sub formă de garanţii, este de aşteptat să crească de patru ori – până la 400 de milioane de euro sau mai mult – datorită efectului de pârghie al investiţiilor private în credite pentru IMM-uri. Programul României este al patrulea de acest gen pentru perioada 2014-2020, iar scopul “Iniţiativei pentru IMM-uri” este de a încuraja statele membre să utilizeze iniţiativa comună elaborată de Comisie şi Grupul Băncii Europene de Investiţii (BEI) pentru a stimula accesul la finanţare al întreprinderilor mici europene care se confruntă cu constrângeri financiare”, se precizează într-un comunicat al Comisiei Europene remis redacţiei.

IMM-urile reprezintă 99 la sută din totalul întreprinderilor din România, iar noul program le va facilita accesul la produse de creditare în condiţii mai bune. Iniţiativa le va permite IMM-urilor să fie mai inovatoare şi competitive şi să se extindă pe pieţele regionale, naţionale şi internaţionale.

Cele 100 de milioane de euro prevăzute pentru programul “Iniţiativa pentru IMM-uri” au fost realocate din Programul Operaţional Regional 2014-2020, unde au fost iniţial planificate pentru garanţii. Păstrând acest obiectiv iniţial, programul “Iniţiativa pentru IMM-uri” va pune în aplicare schema într-un mod mai eficient, datorită implicării grupului BEI şi a fondurilor programului „Orizont 2020”.

Leave a Response