Ziarul de Vâlcea și Criterii au scăpat Vâlcea de Buican!

Dictatorul de doi bani din Vâlcea a căzut.
Cristian Buican nu va fi preşedintele CJ Vâlcea, iar gaşca lui de marţafoi va face figuraţie în politica judeţului.
Să recunoaştem că Vâlcii i-a trecut glonţul pe la ureche.
Meritul este al electoratului care a înţeles jocurile mârşave făcute de liberali la CJ.
Merituoşi până la jos pălăria sunt şi tânărul lider social-democrat Costi Rădulescu, dar şi Triunghiul Bermudelor din politica vâlceană alcătuit din Lovin, Buşu, Grigorescu.
Romeo Rădulescu a adus, de asemenea, multe voturi pentru PSD.
Votul a salvat Vâlcea şi sunt convins că judeţul va renaşte.
Poate nu e frumos să te lauzi singur, dar de data asta remarc rolul de conştientizare a publicului asupra pericolului buicănist jucat de Criterii Naţionale şi Ziarul de Vâlcea.
Cele două publicaţii şi-au axat, în ultimul an, mai ales, întreg programul editorial pe proiectarea în adevărata sa lumină a lui Buican şi a camarilei.
Se ajunsese până acolo încât liberalii buicănişti ne interziseseră accesul în sediu şi la conferinţele de presă.
Zeci de articole au fost focusate pe afacerile camarilei şi pe psihologia lor de grup.
Acum, dictatorul a căzut.
Este şi meritul presei bune.
Gheorghe Smeoreanu
Bravo celor doua publicatii! Intr-adevar PNL este un pericol major pentru Romania si in special la Valcea prin derbedeii si interlopii lui Buican din cele 52 de primarii.