|vineri, aprilie 19, 2024
  • Follow Us!

Elevi de la două licee râmnicene, implicați în proiectul social „Și de ei să avem grijă!” 

cadouri

În aceste zile, când colindătorii aduc vestea cea bună a Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, un grup de elevi de la Liceul de Arte Victor Giuleanu din Râmnicu-Vâlcea, sub coordonarea Părintelui Profesor Laurențiu Rădoi, a poposit la „Centrul de tip rezidențial pentru recuperarea copilului cu dizabilități” și la „Centrul social de urgență Ioana” din municipiu, picurând în sufletele celor lipsiți de dragostea și căldura familiei un strop de lumină și speranță, ca semn al solidarității cu cei aflați în suferință. 

Cu acest prilej, au fost oferite copiilor și bătrânilor alimente neperisabile, nelipsind dintre alesele daruri dulciuri, fructe, băuturi răcoritoare, dar și articole de îmbrăcăminte. Prezența tinerilor s-a bucurat și de sprijinul elevilor de la Colegiul Național de Informatică Matei Basarab din localitate, coordonați de doamna Profesoară Cristiana Văcăreanu, arătând în felul acesta compasiunea față de cei săraci, bolnavi și defavorizați. Fără îndoială, prin acest gest social-filantropic, marcat de emoție, elevii celor două instituții, alături de profesorii lor, au adus mângâiere în inimile celor asistați, liniște și pace, bucurie și speranța într-un viitor mai bun.

Leave a Response