|luni, decembrie 9, 2024
  • Follow Us!

Festivalul Salonul național de literatură și artă ‘Rotonda plopilor aprinși’ la Râmnicu Vâlcea 

dsc_3316_2

Comunicat de presă-Festivalul Salonul național de literatură și artă ‘Rotonda plopilor aprinși’ la Râmnicu Vâlcea

Începând de luni 15 mai, cu Festivalul Salonul național de literatură și artă ‘Rotonda plopilor aprinși’ aflat la a VII-a ediție, se inaugurează la Râmnicu Vâlcea seria evenimentelor dedicate sărbătorii ‘Zilele Râmnicului’. Orașul a fost atestat documentar prin hrisovul, emis de către voievodul Mircea cel Bătrân acum 629 de ani , în 20 mai 1388.

Pe parcursul a cinci zile, Consiliul local, Primăria Râmnicu Vâlcea, Arhiepiscopia Râmnicului, Biblioteca județeană ‘Antim Ivireanul’, Filiala Sibiu a Uniunii Scriitorilor din România și Asociația culturală ‘Curierul de Vâlcea’ vor găzdui expoziții de artă și carte, concerte și dezbateri la care sunt invitați profesori universitari, scriitori, editori, artiști plastici și muzicieni din țară și din străinătate.

La deschiderea festivă din 15 mai au luat cuvântul IPS Arhiepiscopul Râmnicului, Dr. Varsanufie Gogescu, Academicianul Mihai Cimpoi, președintele de onoare al Salonului Național, Scriitorul Ioan Radu Văcărescu, președintele Filialei Sibiu a Uniunii Scriitorilor, reprezentanți ai autorităților locale. Cu acest prilej au fost decernate Marele Premiu pentru Cultură ‘Pompiliu Manea’, Trofeul ‘Cerurile Oltului’ pentru OPERA OMNIA 2017 și Trofeul ‘Cerurile Oltului’ pentru literatură și artă plastică precum și Diploma de Excelență și Trofeul renumitului Grup Cultural Cervantes-Inspirescu din Satu Mare.

Au susținut un concert extraordinar invitații speciali, tenorul Romeo Saleno și soția sa Julia Saleno, primul cuplu Pop-Opera din lume care a evoluat pe scene din New York, Miami, Los Angeles și Washington.

Președintele Uniunii Artiștilor Plastici din România, Petre Lucaci și Președintele Filialei de Pictură București a UAP Marius Barb au participat la vernisajul expoziției ‘Artiști Bucureșteni’ care reunește pe simeze 41 de artiști plastici din capitală.

Marți 16 mai , la Biblioteca Județeană Antim Ivireanul are loc deschiderea Salonului Cărții la Râmnic. Printre editurile invitate se numără Antim Ivireanul (Vâlcea), Praxis (Arhiepsicopia Râmnicului), Tipo Moldova (Iași), editura Singur din Târgoviște partener al Itaca Organization Dublin, Ștef (Turnu Severin), editurile bucureștene Betta (care va lansa un volum inedit de poezie turcă) și Semne, Fundația Golescu, editura Inspirescu (Satu Mare) și Mircea cel Bătrân (Băile Olănești). Sub titlul Reviste în Agora, vor fi expuse și prezentate prestigioase reviste literare din țară — Rotonda Valahă, Bucureștiul Literar și Artistic, Arena literară, Cervantes, Sud, Cafeneaua Literară.

La Muzeul Județean ‘Aurelian Sacerdoțeanu’ va avea loc vernisajul expoziției de tapiserie ‘Ave Maria’ cu lucrările artistei plastice Lia Maria Andreiță (București), scriitoare și diplomată, iar la Muzeul de Artă ‘Casa Simian’ vernisajul expoziției de pictură ‘Sânziene’ a artistei plastice Dalia Bialcovski (București). În deschidere va lua cuvântul Gheorghe Dican, Președinte UAP, filiala Vâlcea și vicepreședinte al UAP.

În aceeași efervescență culturală se va desfășura pe parcursul a două zile și maratonul cărților avându-l ca moderator pe scriitorul Nicolae Dan Fruntelată. Vor fi prezenți scriitorii: Lia-Maria Andreiță, Ion Andreiță, Ioan Barbu, Nicolae Dragoș, Florentin Popescu, Vasile Szolga, Denisa Udroiu, Constantin Argeșanu, Alex Cetățeanu, Corneliu Zeană, Elena Dican, Lucian Gruia, George Terziu (lansare volum ‘Proza bipedă’) Dragon Nedelcu, Nicolaie Dincă, Ilie Gorjan, Ion C. Ștefan, Victoria Milescu, George Voica, C. Ionițescu, Daniela Ionițescu.

În cadrul simpozionului ‘Brâncuși — cioplitorul în duh’ va fi omagiat nemuritorul sculptor de la Hobița.

Și pentru că Sfântul Sinod a declarat anul 2017 ‘An omagial al sfintelor icoane, al iconarilor și al pictorilor bisericești’, organizatorii vor încheia manifestările ediției a VII-a a Salonului Național de Literatură și Artă ‘Rotonda Plopilor Aprinși’ cu un pelerinaj oferit invitaților la renumite mânăstiri vâlcene: Antim, Mânăstirea Dintr-un Lemn, Surpatele, Govora Horezu și Arnota.

Leave a Response