|marți, aprilie 16, 2024
  • Follow Us!

Părintele Arhimandrit Chesarie Gheorghescu, duhovnicul Mănăstirii Dintr-un Lemn, a trecut la cele veșnice 

chesarie

În seara zilei de 14 iunie 2017, Arhimandritul Chesarie Gheorghescu, duhovnicul Mănăstirii Dintr-un Lemn, a trecut la cele veșnice, la vârsta de 88 de ani.

Părintele Arhimandrit Chesarie s-a născut la 12 martie 1929, în comuna Oşeşti, judeţul Vaslui din părinţii Neculai şi Anghelina Gheorghescu, primind la Botez numele de Constantin. După absolvirea şcolii primare în anul 1945, la vârsta de 16 ani, a intrat ca frate la Mănăstirea Cozia, așezându-se sub ascultarea Arhimandritului Ghermano Dineață, stareţul acestei mănăstiri şi exarh al mănăstirilor din Oltenia, care a avut o influență considerabilă în formarea sa duhovnicească și intelectuală. Arătându-se a fi ascultător și cu dragoste față de sfintele slujbe, fratele Constantin a primit tunderera în monahism în vechea ctitorie voievodală în data de 23 aprilie 1949 primind la călugărie numele de Chesarie. Dorind să aprofundeze învățătura Sfinților Părinți s-a înscris la Seminarul Teologic Monahal de la Mănăstirea Neamţ, unde a dat dovadă de sârguință și preocupare de cele duhovnicești, terminând studiile ca şef de promoţie în anul 1955, primind calificativul excepţional. S-a înscris apoi la Institutul Teologic din București, iar  în anul 1956 a primit o bursă din partea Patriarhiei Ruse pentru a urma cursurile Academiei Teologice de la Moscova – Zagorsk, unde, după patru ani a primit licența în Teologie, cu calificativul excepţional.

În luna noiembrie 1960, la întoarcerea sa în ţară, a fost arestat la Bucureşti şi condamnat la 10 ani de temniţă grea, pentru trădare de patrie, deoarece a divulgat la Roma şi la Ambasada Americană din Atena, precum şi la Redacţia greacă a ziarului Vocea Libertăţii din Atena Decretul comunist nr. 410 din 1959 prin care se urmărea desfiinţarea monahismului în România.

Alături de alți mari duhovnici, preoți și intelectuali, a fost încarcerat în mai multe închisori din țară: Uranus – Arsenalul Armatei, Jilava, Dej – închisoarea pentru trădătorii de Patrie -, Gherla ș. a. A fost eliberat împreună cu majoritatea deținuților politici prin decretul de amnistie  411/1964, stabilindu-i-se domiciliul forțat imediat după eliberarea sa, începând cu anul 1965, la Mănăstirea Dintr-un Lemn, unde fiind reabilitat de Episcopul Iosif Gafton a săvârșit Sfintele Slujbe și a îndrumat obștea mănăstirii și credincioșii spre împărăția lui Dumnezeu.

Și-a reluat cursurile de doctorat în cadrul Institutului Teologic din Bucureşti, secţia Sistematică, unde a studiat sub îndrumarea părintelui Dumitru Stăniloae. Între timp, părintele Chesarie a fost numit de vrednicul de pomenire patriarh Justinian Marina profesor de Dogmatică şi Studiul Biblic, la Seminarul Teologic din Curtea de Argeş (1972-1977), apoi exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Bucureştilor (1977-1988), în vremea păstoririi patriarhului Justin Moisescu căutând să revigoreze viața duhovnicească a mănăstirilor, prin închinovierea a peste trei sute de frați și surori. Preocupările sale intelectuale și duhovnicești se regăsesc în mai multe volume și studii publicate în diferite reviste ale Patriarhiei Române.

Prin viața sa părintele Chesarie Gheorghescu s-a făcut pe sine pildă de mărturisire a credinței strămoșești netemându-se de pedepsele regimului comunist, pildă de statornicie slujind altarul Mănăstirii Dintr-un Lemn timp de 52 de ani și pildă de îndrumător duhovnicesc, mulți dintre monahii și monahiile din Țara Românească viețuind în mănăstiri înainte și după 1989 datorită zelului său misionar și mulți dintre cei care pășeau pragul mănăstirii unde viețuia folosindu-se de sfaturile și rugăciunile sale.

Parintele Chesarie Gheorghescu a fost si un apropiat al publicatiei Ziarul de Valcea, fiind un colaborator stralucit, plin de har, al rubricii Religie.

Dumnezeu să-l rânduiască în ceata cuvioșilor Săi, dăruindu-i odihna cea veșnică!

 

Leave a Response