|joi, aprilie 18, 2024
  • Follow Us!

Comuna Stoilesti are nevoie URGENT de medic de familie 

cfa5a235379cc51f79e953855c0af378_XL

La aproape două luni de la moartea medicului Constantin Obogeanu, locuitorii comunei Stoileşti încă nu au un medic de familie. În toată această perioadă, un alt medic a suplinit activitatea medicală, dar postul încă nu s-a ocupat. „După moartea medicului Obogeanu, postul a devenit vacant şi căutăm disperaţi un medic de familie. Sunt peste 1.500 de pacienţi. Poate este vreun doctor care vrea să se mute şi să vină la noi în comună. Precizez că dispensarul medical este o investiţie nouă ca şi construcţie, finalizată în 2015, iar cel care doreşte să fie medic la noi în comună va beneficia de cele mai bune condiţii pentru desfăşurarea activităţii. Mobilierul, de asemenea, este nou. În unitate funcţionează şi o farmacie şi o stomatologie”, a precizat primarul comunei Stoileşti, Florin Ionescu.

Sursa: viatavalcii.ro

Leave a Response