|joi, noiembrie 14, 2024
  • Follow Us!

Dublă lansare de carte la Biblioteca Judeţeană “Antim Ivireanul” din Râmnicu Vâlcea 

p

Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul” din Râmnicu Vâlcea organizează vineri, 10 noiembrie, de la ora 18.00, în sala de conferinţe, o dublă lansare de carte Alexandra şi Valentin Dolfi.

Alexandra Dolfi, medic rezident, îşi lansează prima carte de autor : Monstrocelul & alte texte. A debutat în “România literară”, cu o prezentare elogioasă a poetei Constanţa Buzea : Aflând că se pregăteşte pentru o carieră medicală, nu m-a mai uimit predilecţia cu care enumeră în poezie stări şi situaţii psihice grave, sufletul aproapelui cercetat şi descris, ca într-o fişă medicală, în vederea ameliorării şi vindecării. I-am sugerat să-şi îmbunătăţească şi limpezească arta literară, şi a făcut-o, retrimiţându-ne impresionantele ei texte.

Valentin Dolfi, bibliotecar la Biblioteca Publică “Alexandru Iliescu” din Băile Govora, îşi lansează, la împlinirea a 28 de ani de la debut, cel de al treilea volum de autor Viaţa de mucava şi antologia de autor Fotografii de familie. Selecţia poemelor aparţine doamnei Gabrielle Danoux, care a realizat şi o ediţie în limba franceză Ma poésie comme biographie, dar şi o ediţie bilingvă româno-franceză Photos de famille a aceleiaşi antologii. Ediţia în limba română este prezentată pe ultima copertă de poetul Ioan Es. Pop : Generaţia ’90 are de recuperat un poet pe care nu şi-l asumă pentru simplul fapt că nu-l cunoaşte. Valentin Dolfi trăieşte în singurătatea aproape sihastră a unui orăşel de provincie în care doar poezia mai este capabilă să transforme micile întâmplări cotidiene (cele mari nu există) în evenimente semnificative, cruciale chiar. În această logică, învinsul Dolfi este, de fapt, singurul câştigător de acolo.

Prezintă scriitorul şi dramaturgul Doru Moţoc şi prof. Ion Predescu.

Leave a Response