|vineri, octombrie 11, 2024
  • Follow Us!

Anchetă la Vâlcea, după ce un muncitor care lucra la o casă din Cernisoara a căzut de pe schelă şi a murit 

Serviciul de ambulanta

Poliţiştii din Vâlcea au deschis un dosar penal după e un bărbat de 46 de ani, care muncea cu ziua la o casă din localitatea Cernişoara a căzut de pe o schelă, marţi, în timp ce încerca să mute nişte obiecte şi a murit.

Anchetă la Vâlcea, după ce un muncitor care lucra la o casă a căzut de pe schelă şi a murit

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Vâlcea, Corina Băştinariu, bărbatul care era muncitor cu ziua a căzut de la o înălţime de trei metri, de pe schelă, şi a murit.

„Un bărbat de 46 de ani a căzut de pe o schelă şi a decedat. Acesta lucra la o casă, ca zilier, iar în momentul în care a vrut să mute nişte obiecte, s-a dezechilibrat şi a căzut de la o înalţime de 3 metri, decedând ulterior”, a spus reprezentantul Poliţiei Vâlcea.

A fost deschis un dosar penal în acest caz.

Mediafax

Leave a Response