|vineri, octombrie 11, 2024
  • Follow Us!

Unitatea de credință și de neam a românilor reafirmată la Filarmonica Ion Dumitrescu în cadrul prăznuirii Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul 

dsc_3759

Sărbătorirea Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul a prilejuit organizarea unor manifestări duhovnicești, culturale și artistice, încheiate în seara zilei de 27 septembrie la  Filarmonica Ion Dumitrescu din Râmnicu-Vâlcea.

La evenimentul susținut de Corul Euphonia, dirijat de domnul Aurel Poenaru, a participat și Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului.

În program s-au aflat piese laice și religioase din creația compozitorilor: Sabin Păutza, Paul Constantinescu,  Gavriil Musicescu, Ion Dumitrescu, Anton Bruckner, Corneliu Cezar.

Organizat în Anul omagial al unității de neam și de credință, acest concert a întărit, prin mijloacele specifice muzicii religioase și folclorice, conștiința de neam și de unitate a românilor.

Leave a Response