|sâmbătă, decembrie 7, 2024
  • Follow Us!

Remus Borza, deputat independent: Timmermans si Juncker doi comisari sovietici in Europa sec. XXl 

borza678x381-678x377

Luni, urmărind Comisia pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne (LIBE) din Parlamentul European, reunită într-o şedinţă extraordinară pe tema situaţiei din România, și apoi miercuri, în timpul dezbaterii din plenul Parlamentului European, am asistat la o execuție a României, la un simulacru de dezbatere care aduce aminte de procesele de acum 70 de ani, prin care Tribunalul Poporului executa, printr-o procedură sumară și rapidă, dușmanii poporului. Precum în era sovietică din anii 50, Bruxelles a condamnat România fără să formuleze un capăt de acuzare concret și plauzibil și fără a-i da posibilitatea să se apere. Doar noi suntem de vină că s-a ajuns în această situație. Avea mare dreptate ministrul Justiției, Tudorel Toader, când afirma că reprezentanții cancelariilor străine se exprimă atât și cât le permitem noi. Problema este că, după anii ’90, le-am permis prea mult. În relațiile cu marile puteri occidentale am adoptat o atitudine slugarnică, poziția ghiocelul, cum o definea Liviu Dragnea. Este un nărav mai vechi la români, îl moștenim din perioada fanariotă sau poate chiar mai din urmă. De prea multe ori am făcut potecă pe la înalta poartă pentru a-i pupa inelul sultanului și pentru a-i intra în grații, plătind greu tribut în aur sau trădându-ne frații și conducătorii pentru a ne așeza noi în jilțul domnesc. Acest nărav al pupatului inelului, în timp, s-a transformat într-o veritabilă filosofie de viață. Plecându-ne tot timpul capul pentru a nu fi tăiat de sabie, ne-am pierdut respectul de sine, demnitatea și onoarea ca popor și națiune. De aceea nu trebuie să ne mai mire infatuarea, aroganța și superioritatea cu care ne tratează Juncker și Timmermans, doi comisari sovietici într-o Europă a secolului XXI.

România este un stat democratic, cu parcurs euroatlantic, susținut cu o largă majoritate populară. Parlamentul European ar trebui să aprecieze acest parcurs, determinarea și loialitatea României față de valorile și principiile care au condus la formarea Uniunii Europene. România este printre puținele țări din Europa în care nu s-au manifestat curente și cu atât mai puțin partide naționaliste, populiste și eurosceptice, care să pună în discuție fundamentele UE și apartenența României la acest spațiu politic, economic și cultural. Aceste curente sunt foarte puternice în țări precum Ungaria, Polonia, Italia, Spania, Germania, Grecia, Cehia. Ca să nu mai punem la socoteală Marea Britanie, care, pe un astfel de curent, va părăsi în curând UE. E multă ipocrizie, dar și dublu standard în atitudinea și discursul unor lideri europeni. Dacă România va continua să fie umilită și tratată ca o țară de mâna a treia, nu ar trebui să surprindă pe nimeni apariția unui curent antieuropean și la noi.

Cine să îi mai înțeleagă pe birocrații de la Bruxelles?

Timmermans și Juncker reproșează României afectarea independenței magistraților și slăbirea luptei anticorupție prin inițiativele legislative care au dus la modificarea Legilor Justiției. Eu am susținut toate modificările la aceste legi care erau absolut necesare și în concordanță cu practicele europene și în spiritul Convenției Europene și a Declarației Universale a Drepturilor Omului. Nu o dată, ci de mai multe ori, aceste legi au trecut prin filtrul de constituționalitate. Legile 304 și 317/2004 au fost deja promulgate de președintele Iohannis. Săptămâna viitoare, așteptăm să promulge și Legea 303. În două săptămâni, CCR va lua în dezbatere excepțiile de neconstituționalitate la Codul penal și Codul de procedură penală. Suntem acuzați de politizarea justiției. Cum? Pentru că l-am scos pe președinte din procesul de numire al magistraților, dând această prerogativă CSM-ului, ca garant al independenței justiției? Polonia este acuzată și riscă aplicarea Art. 7 din Tratatul UE tocmai pentru implicarea președintelui în procesul de numire al magistraților. Cine să îi mai înțeleagă pe birocrații de la Bruxelles? Modificările la Legile justiției vizează și atragerea răspunderii magistraților pentru gravele erori sau abuzuri, principiu universal valabil și recunoscut în legislația tuturor țărilor democratice. Deranjează că am transferat miile de dosare penale ce îi vizează pe magistrați de la DNA la Parchetul General? Modificările la Legile justiției și la Codurile penale au survenit ca urmare a celor peste 150 de decizii de neconstituționalitate a prevederilor din aceste legi și a celor peste 1.000 de condamnări ale României la CEDO pentru nerespectarea drepturilor fundamentale ale omului. Desigur, mai sunt procurori în România care își doresc ca ei să își facă propriile legi, ei să aresteze și, eventual, să și condamne. Acest lucru nu este posibil într-un stat de drept. Parlamentul are prerogativa absolută de a legifera inclusiv în materie de justiție. În orice democrație, legile sunt făcute de parlamentari și aplicate de magistrați.

Raportul pe coruptie al lui Timmermans pe 2014

Timmermans și Juncker sunt două figuri triste, care, prin discurs și atitudine, periclitează însăși existența UE. Nu au nicio legitimitate, nici măcar morală, să ne judece. În 2012, Juncker a fost demis de Parlament din funcția de prim-ministru al Marelui Ducat de Luxemburg pe fondul unui scandal de spionaj, evaziune fiscală și spălare de bani. Juncker și-a subordonat serviciul secret pentru a-și spiona adversarii politici. Onorabilul Timmermans, în 2014, când era doar un raportor al Comisiei Europene, a întocmit un raport privind corupția în cele 28 de state membre ale Uniunii Europene. Din conținutul documentului, reiese că fenomenul corupției este o provocare pentru Europa, afectând în egală măsură toate statele membre și economia europeană cu aproximativ 120 miliarde euro pe an. Raportul vorbea de corupție instituționalizată în Franța, Austria, Germania, Olanda, Belgia, unde marile companii, precum Alstom, sau Siemens, dădeau mită de milioane de euro oficialilor guvernamentali din Europa, Asia și Africa pentru a obține contracte. În Germania, de exemplu, conform raportului, 9% din populație, adică 7 milioane de germani, cunosc personal un caz de corupție. Un astfel de raport care să evalueze progresele în justiție, economie și incluziune socială urma să apară în fiecare an. Evident că nu a mai apărut. Ar fi fost defavorabil marilor puteri occidentale. Ca să nu mai întocmească astfel de rapoarte, Timmermans a fost promovat prim-vicepreședinte a Comisiei Europene. Celălalt moralist și justițiar, Juncker, acum câteva luni, și-a promovat șeful de cabinet în funcția de secretar general al Comisiei Europene. Ar fi cazul ca birocrații de la Bruxelles, Luxemburg sau din alte cancelarii europene, înainte de a arăta paiul din ochiul altora, să-și scoată bârna din proprii ochii.

Asta e marea corupție din România?

Deci, trebuie să înțelegem, odată pentru totodată, că România nu este mai coruptă decât țările din UE sau decât SUA. Strigând ca disperații de dimineața și până seara cât de corupți suntem, facem un mare deserviciu României și nouă înșine. Dacă este să mergem la bilanțurile triumfaliste ale DNA, vom vedea că, în fiecare an, avem maxim 100 de dosare trimise în judecată pe luare sau dare de mită. Raportat la 20 milioane de români, nu înseamnă nimic. Raportat și la corpul funcționarilor publici sau al tuturor bugetarilor care ar putea fi subiect activ al infracțiunii de luare de mită, raportul este de 0,001%. Și atunci cum putem generaliza că România este o țară coruptă? Dosarele de corupție din România îi vizează pe nașu’, care a luat și el 10-20 lei, pe un profesor sau un medic cu o șpagă de câteva sute de lei, pe un ministru sau un demnitar al statului pentru 2 kg de caltaboș, o sticlă de pălincă, niște termopane sau, mai nou, niște voturi. Asta e marea corupție?

Dăncilă și-a spălat toate pacatele

Avea dreptate vicepremierul italian Matteo Salvini reacționând dur la criticile lui Juncker. „Eu vorbesc cu persoane treze, care nu fac comparaţii care nu există. Într-o mare familie, nu există fii de categoria A şi de categoria B”.Apreciez și discursul premierului Dăncilă în plenul PE. Cu acest discurs, și-a spălat toate greșelile și gafele de până acum. Și dacă ar fi rostit doar „nu am venit să dau socoteală”, era suficient. România, prin vocea tuturor demnitarilor ei, trebuie să ceară tuturor statelor să fie tratată cu respect și demnitate.

Principala rațiune a atacului: banii

Din păcate, diplomația românească de după 90, e foarte slabă. Dimensiunea economică trebuie să prevaleze în fața dimensiunii politice în misiunea unui diplomat. O reformă și o primenire a corpului diplomatic e mai mult decât necesară. Acțiunea lui Timmermans și a lui Juncker, profund nedreaptă și discriminatorie, trebuie privită și într-un registru politicianist. Anul viitor, în primăvară, vom avea alegeri în Parlamentul European. Doar în România,Spania,Portugalia și Malta avem guverne de stânga. Popularii europeni încearcă să își consolideze pozițiile în noul legislativ european prin denigrarea țărilor cu o guvernare social-democrată. Dar principala rațiune a acestui atac este una financiară. După Brexit, bugetul UE va fi mai mic. Ori marile puteri economice, în frunte cu Germania și Franța, vor să își păstreze alocările bugetare din prezent. Asta înseamnă că vor trebui să diminueze alocările altor state. E posibil să condiționeze alocările viitoare pe respectarea statului de drept, folosind ca mijloc de presiune și șantaj MCV. Evident că o atare practică contravine tratatului UE. Însăși menținerea în 2018 a MCV-ului pentru România și Bulgaria este abuzivă, câtă vreme acest mecanism de verificare trebuia să înceteze încă din 2010. Nu putem accepta acest clivaj la nivelul UE, tradus prin membri cu drepturi depline și membri cu mai puține drepturi, țări de mâna I și de mâna a II-a. România are aceleași drepturi ca orice altă țară din UE. Și noi contribuim cu 1% din PIB la bugetul comun. Asta înseamnă 2 miliarde euro anual. În urma aderării, România a fost tranformată într-o piață de desfacere pentru marile puteri europene. 89% din importurile României sunt din țările occcidentale. Cei peste 3 milioane de români contribuie cu peste 100 miliarde euro anual la formarea PIB-ului în Italia, Spania, Franța, Germania. Mai mult decât atât, în perioada pre-aderării, în 2000-2007, cât și ulterior, am plătit un tribut greu ca să intrăm în acest club exclusivist, numit UE. Puterilor occidentale le-am cedat toate resursele. Le-am dat Sidex, cel mai mare combinat de oțeluri din România, le-am dat Petrom, le-am dat industria auto, industria metalurgică, industria prelucrătoare, industria bancară, industria de asigurări, industria comerțului modern, pământul țării. Și acum o să le dăm și gazele din Marea Neagră. Le-am dat tot. Doar sufletul ne-a mai rămas.

Remus Borza, deputat independent

Leave a Response