|sâmbătă, decembrie 7, 2024
  • Follow Us!

Primăria Râmnicu Vâlcea vrea să se împrumute la Ministerul Finanţelor Publice pentru subvenţionarea căldurii 

rmvalcea_primaria

Conducerea Primăriei Râmnicu Vâlcea intenţionează să acceseze un împrumut de aproape 6,7 milioane de lei pentru a acoperi subvenţia la căldură în această iarnă, se arată într-un proiect de hotărâre ce va fi supus aprobării consilierilor locali pe 30 octombrie.

Potrivit edililor oraşului, creditul este necesar pentru că în bugetul local nu sunt bani pentru aceste subvenţii, iar furnizorul de agent termic din oraş a solicitat, săptămâna aceasta, plata în avans pentru a putea achiziţiona combustibilul necesar în sezonul rece.

Împrumutul urmează să fie contractat de la Ministerul Finanţelor Publice, în baza prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.89/2018, care dă autorităţilor locale posibilitatea să facă credite pentru acoperirea unor cheltuieli curente pentru asigurarea energiei termice în această iarnă, plata acestuia urmând să se facă din bugetul local în decurs de maximum cinci ani.

Valoarea subvenţiei la căldură în Râmnicu Vâlcea este de 44,55 lei/Gcal, în condiţiile în care operatorul serviciului de energie termică în sistem centralizat, CET Govora, nu a mai modificat tarifele din 2016 şi furnizează căldura în oraş la preţul de 273,41 de lei/Gcal. Societatea, aflată în subordinea Consiliului Judeţean Vâlcea, derulează în prezent un amplu proiect cu fonduri europene de reabilitare a sistemului de termoficare din Râmnicu Vâlcea, proiect care a şi fost premiat săptămâna aceasta în cadrul Galei Administraţie.ro, dar care obligă municipalitatea să menţină aceste subvenţii pentru încălzirea populaţiei cel puţin până în anul 2028 când ar trebui finalizată investiţia. AGERPRES

Leave a Response