|miercuri, octombrie 30, 2024
  • Follow Us!

Primăria Horezu va realiza investiţia „Înfiinţarea Centrului de dezvoltare a activităţilor socio-medicale în satul Romanii de Sus” 

Sardarescu Horezu

 

Prin Hotărârea nr. 63/2018, Consiliul Local al oraşului Horezu a aprobat investiţia „Înfiinţarea Centrului de dezvoltare a activităţilor sociale şi socio-medicale în satul Romanii de Sus, Cătunul Sălişte Oraşul Horezu Judeţul Vâlcea”, la valoarea de 115.000 euro. Proiectul va presupune înfiinţarea unui centru de dezvoltare a activităților socio-medicale și are ca obiect achiziţii simple si lucrări de constructii montaj specifice, in concordanta cu Ghidul Solicitantului conform indicatorilor tehnico-economici din Memoriului Justificativ. Investiţia propusă este necesară, sustenabilă şi oportună pentru dezvoltarea comunităţii locale şi certifică prin prezenta hotărâre potenţialul economic, oportunitatea şi necesitatea socio-economică a proiectului cu titlul menţionat. S-a mai aprobat participarea Oraşului Horezu cu acest proiect Ia apelul de selecţie iniţiat de către PNDL Axa LEADER, Măsura M8/6B „Solidaritate, asistenta si sprijin local in vederea eradicarii sărăciei si lipsei de perspective in comunitatile de romi si alte categorii sociale defavorizate din teritoriul GAL Microregiunea Horezu” prin Asociaţia Grupul de Acţiune Locală Microregiunea Horezu. Investiţia va deservii un număr de 6.263 locuiton ai Oraşului Horezu conform recensământului populaţiei din anul 2011. Consiliul Local al Oraşului Horezu atestă faptul că investiţia va fi prevăzută în bugetul local pentru toată perioada de realizare, implementare şi monitorizare a investiţiilor sau proiectului. Consiliul Local al Oraşului Horezu s-a angajat să susţină şi sa finanţeze din bugetul local toate costurile neeligibile ale proiectului pe durata de implementare şi monitorizare a activităţilor directe si indirecte ce derivă din proiect, precum şi toate costurile conexe proiectului care intervin în derularea şi monitorizarea acestuia, costuri care nu pot fi finanţate din FEADR şi fară de care proiectul nu poate fi implementat. Amplasamentul propus pentru realizarea investitiei se afla pe strada Salistea, nr. 2b si face parte dintr-o suprafaţa total de 1.147.696 mp din domeniul public. Regimul juridic al amplasamentului – zona de institutii publice si servicii. Amplasamentul studiat se afla in zona relativ centrala a satului Romanii de Sus, la 4 km nord de Mănăstirea Hurezi. Conform minutei consultării publice cu entităţile implicate în dezvoltarea locală pentru obţinerea susţinerii cu investiţii a proiectului „Reabilitarea, modernizarea şi extinderea zonei centrale pietonale, a spaţiului verde şi a trotuarelor în staţiunea turistică Horezu, în data de 17.10.2018, în Sala de conferinţe a Primăriei oraşului Horezu din incinta Casei de cultură a fost organizată o dezbatere publică.

Leave a Response