Primarul Gheorghe Dobrin sprijină toate proiectele care prevăd dezvoltarea turismului în Voineasa
Primarul Gheorghe Dobrin sprijină toate proiectele care prevăd dezvoltarea turismului în Voineasa
Deşi situaţia financiară la nivel naţional în condiţii recesiunii economice la nivel mondial nu a fost una din cele mai favorabile, primarul comunei Voineasa, Gheorghe Dobrin, a reuşit continuarea investiţiilor demarate în anii anteriori precum şi deschiderea de noi investiţii strategice pentru comunitate. “Sunt proiecte de investiţii care au fost terminate, altele în curs de realizare şi cele care vor demarate în perioada următoare. Sunt proiecte îndrăzneţe, investiţii importante, care vor aduce venituri comunei noastre, atât din punct de vedere turistic cât şi economico-social: construirea unui pod din beton armat (lungime de 16 m şi lăţime de 6 m) peste râul Voineşiţa, pe strada Voineşiţa, în zona locuinţei familei Mihalcioiu; asfaltarea străzii Voineşiţa pe o lungime de 500 m în zona Mihălcioiu-Turcu; montare centrală termică şi instalaţii interioare la Căminul Cultural pentru asigurarea unui confort sporit la organizarea de evenimente pe timp de iarnă; reabilitarea clădirii în care îşi desfăşoară activitatea cele trei cabinete medicale şi oficiul poştal; finalizarea investiţiei de extindere reţea de alimentare cu apă Voineşiţa, lucrare ce a constat în captare alimentare pe pârâul Mănăileasa, extindere reţea apă în satul Valea Măceşu în lungime de 15 km pe străzile Lunca Lupului, Pârâul Mare şi Aleea Lotrului; finalizarea şi darea în exploatare a investiţiei finanţată prin Ordonanţa de Guvern 7/2006 Reţele canalizare pe o lungime de 3,5 km şi staţie epurare modernă; reabilitarea instalaţiei interioară de încălzire centrală la şcoală; continuarea modernizării trotuarelor din localitate şi în zona centrala au fost montaţi stâlpi reflectorizanţi pentru restricţionarea autovehiculelor de a mai parca pe trotuar; s-au făcut demersuri la instituţiile judeţene şi CEZ pentru reabilitarea reţelei electrice de joasă tensiune din zonele Voineşiţa, Lunca Lupului şi Mănăileasa, deoarece tensiunea era sub cea normală;
s-a intervenit la Consiliul Judeţean şi cu sprijinul preşedintelui Ion Cîlea traseul autobuzelor Vâlcea – Voineasa a fost prelungit până la Capra Foii; s-a acordat în urma aprobării proiectelor de către Consiliul Local sprijin financiar bisericii cu hramul “Sf. Nicolae” din localitate pentru acoperirea cu tablă şi turlelor cu poliestiren, împrejmuirea parţială a cimitirului, executarea treptelor din cimitir şi mână curentă pe treptele de acces. Cât priveşte proiectele în curs de realizare vă pot spune doar câteva: întocmirea si depunerea la Ministerul Regionale si Turismului a proiectului tehnic Îmbunătăţirea reţelei de drumuri în Voineasa, unde s-a prevăzut asfaltarea străzilor pe o lungime totală de 5 km; întocmirea proiectului Reţea joasă tensiune în zonele Voineşiţa, Capra Foii şi Obârşia Lotrului; proiect pentru extinderea şi modernizarea Căminului Cultural unde s-a prevăzut extinderea în faţă a clădirii şi recompartimentarea spaţiilor de la parter, prin realizarea de grupuri sociale şi sală pentru pregătirea de diferite evenimente; sprijinirea Arhiepiscopiei Râmnicului pentru găsirea unei suprafeţe de teren în zona Obârşia Lotrului şi întocmirea documentaţiei în vederea construirii unei mănăstiri; întocmirea de proiecte pentru construcţia unei pieţe moderne în locul celei actuale, amenajarea curţii; sprijinirea tuturor proiectelor în care se prevede dezvoltarea turismului în zonă, etc.”, a spus primarul Gheorghe Dobrin.
(Petre Coman)
Oau,
A facut enorm de mult pentru comunitatea din voineasa,
Spiritul de mare administrator nu mai poate de grija padurilor din zona voineasa, mai bine spus cum sa mai poata pune mana pe ceva paduri impreuna cu gasca penala compusa din profesionisti in falsificat documente pentru retrocedarea padurilor:Cretan Enacica Ceorgeta, FOST SECRETAR LA PRIMARIA VOINEASA, Deaconeasa Gheorghe, FOST INGINER SEF LA OCOLU SILVIC VOINEASA.
Nu stiu cum de mai au curaju sa mai dea ochi cu oameni , sa mai scoata capu in lume dupa cate „RAHATURI”au facut.Nu au gram de rusine .
Acestia sunt hoti ordinari care nu mai fura de la stat, ca nu mai au ce fura nu de alta, ci fura direct oameni.
Sunt mai nemernici ca un hot care sparge o casa sau baga mana in buzunare.
Niste JAVRE ORDINARE.
Dar poate vine si vremea lor sa dea socoteala in fata legii.