|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

CSM Rm. Vâlcea s-a reunit marţi 

CSM Rm. Vâlcea s-a reunit marţi

A plecat Florin Costea, după el şi Marian Başno!
Deşi nimeni nu crede, conducerea clubului susţine că nu este nici o legătură între una şi alta

 Nu a trecut decât o jumătate de an de când Marian Başno a fost angajat ca antrenor al juniorilor republicani de grupă A şi iată că s-a întrerupt colaborarea acestuia cu clubul vâlcean. Potrivit preşedintelui Alin Trandafir, această „ruptură” s-a produs chiar înainte de sărbători când despărţirea a avut loc amiabil pentru că s-a hotărât de comun acord încetarea colaborării între cele două părţi. Această decizie nu a venit, spune dânsul, ca urmare a cazului fraţilor Costea, plecaţi spre Universitatea Craiova, ci la bază au stat alte criterii. „Pe 15 decembrie, atât clubul de fotbal CSM Rm. Vâlcea cât şi Marian Başno, am fost de acord să punem punct acordului pe care l-am avut. Nu mai avem nici o datorie faţă de dânsul şi nici dânsul faţă de noi. A fost plătit la zi, iar pentru a nu mai exista nici o contradicţie menţionez că jucătorii pe care i-a antrenat Marian Başno sunt sub contract cu CSM-ul, aşa că nu există probleme nici în acest sens. Negocierea cu toţi juniorii aduşi s-a produs între CSM şi cluburile respective, de unde au provenit. Cu antrenorul ce a răspuns până acum de Juniorii A de la CSM am ajuns la o înţelegere şi am considerat că e mai bine pentru fotbalul vâlcean să renunţăm la serviciile dumnealui. În timp, a fost implicat în prea multe contre cu oamenii de fotbal, dar în special, cu antrenorii de la celelalte cluburi de copii şi juniori, au fost anumite animozităţi între dumnealui şi aceştia şi nu ar fi fost benefică pentru CSM, în aceste condiţii, continuarea colaborării. Nu a contat, cum speculaţi voi, presa, posibila implicare a dumnealui în cazul fraţilor Costea. Logic poate să aibă un amestec, dar nu poate fi învinuit pentru ce s-a întâmplat”, a specificat Alin Trandafir. Tot preşedintele Trandafir a mai spus că pe Florin Costea îl aşteaptă Universitatea Craiova pentru a efectua vizita medicală, iar dacă va trece de acest test va rămâne în lotul juveţilor, şansele sale de a reveni la Vâlcea fiind minime. George ANDREI

Leave a Response