Minunile Sfântului Grigorie de la Bistriţa se înfăptuiesc şi astăzi 

După mai bine de 600 de ani de la ctitorie,

Minunile Sfântului Grigorie de la Bistriţa se înfăptuiesc şi astăzi

 La Mânăstirea Bistriţa din judeţul Vâlcea sfinţii încă mai fac minuni. Sute de credincioşi vin pe meleagurile vâlcene pentru a se ruga la moaştele sfinţilor. La Bistriţa încă mai sunt icoane făcătoare de minuni şi icoane izvorâtoare de mir, învăluite în poveşti tulburătoare şi mărturii excepţionale. Acestea se învârt mai ales în jurul icoanei Sfintei Ana de la Mânăstirea Bistriţa, care aduce ploaia şi în jurul moaştelor Sfântului Grigorie Decapolitul. În anul 2002 s-a împlinit 600 de ani de la ctitorirea Mânăstirii Bistriţa. Cu toate acestea poveştile despre minunile înfăptuite aici încă sunt pe buzele credincioşilor care se înghesuie în fiecare an cu zecile de mii pentru a se ruga la icoane şi la moaşte.
În lăcaşul de cult se află mormântul primului cronicar, Grigore Ureche, precum şi cel al domnitorului Alexandru cel Bun. La Bistriţa se află un clopot de o nepreţuită valoare, o icoană făcătoare de minuni a Sfintei Ana, precum şi alte numeroase icoane şi obiecte de cult deosebit de valoroase.
 
Mânăstirea a fost ctitorită de boierii Craioveşti
 
Mânăstirea Bistriţa are hramul « Adormirea Maicii Domnului », fiind situată în comuna Costeşti, judeţul Vâlcea. Stareţa Mihaela Tamaş spune că la mânăstire se pot găsi 60 de locuri de cazare în dormitoare cu 4-6 paturi. Ctitorie a boierilor Craioveşti Mânăstirea Bistriţa datează din jurul anului 1490, dar prima atestare documentară a ei se păstrează în „Hrisovul de danie” datat 16 martie 1494, aparţinând lui Vlad Vodă Călugărul. Din 1497 marele ban Barbu Craiovescu a adus de la Constantinopol moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul (780-842). Mânăstirea a fost puternic avariată de expediţia condusă de Mihnea cel Rău în 1509. După înlăturarea acestuia banul Barbu, cu sprijinul lui Neagoe Basarab o reface între anii 1515-1519. Pictura a fost atribuită meşterilor zugravi Dumitru, Chirtop şi Dobromir, de numele cărora se leagă şi fresca Mânăstirii Dealu de lângă Târgovişte şi executarea lucrărilor în piatră de la ansamblul Curtea de Argeş. Din ctitoria Craioveştilor se mai păstrează astăzi bisericuţa Bolniţei (1520-1521). Având o impresionantă frescă interioară din tradiţia paleologă târzie, când începeau să pătrundă în Balcani elemente artistice folosite de iconografii cretani biserica este închinată „Schimbării la faţă”.
Ulterior vornicul Şerban Cantacuzino i-a adăugat un pridvor deschis, de zidărie pe stâlpi de piatră, zugrăvit de Iosif ieromonahul şi Harinte în stil brâncovenesc (1710).
 
Prima tiparniţă din ţara Românească a fost la Bistriţa
 
În complexul monahal de la Bistriţa s-a instalat prima tiparniţă din Ţara Românească a ieromonahului Macarie, precum şi o legătorie de cărţi bisericeşti. Aici – după opinia unor cercetători – s-a tipărit în 1508 Liturghierul slavon al călugărului Macarie, prima carte tipărită pe pământ românesc. Ieromonahul Eftimie, egumen al mânăstirii a redactat în limba română primul act mânăstiresc, cunoscut sub numele de Zapisul lui Eftimie 1573. Un alt reprezentant al şcolii slavo-române este ieromonahul Mihail Moxa care, în 1620 a tipărit Cronica Universală, iar în 1640 Pravila de la Govora. În anul 1683 domnitorul Constantin Brâncoveanu a dăruit mânăstirii un policandrul ornat cu ouă de struţ, lucrat la Viena, mai multe obiecte de cult, cărţi liturgice şi clopotul mare care cântăreşte 800 de kilograme. Tot atunci a fost reparat întreg complexul monahal, aşezământ zugrăvit în 1820 de banul Grigore Brâncoveanul. Un puternic cutremur a afectat în 1838 întreaga construcţie care a fost restaurată timp de 10 ani, începând cu 1846, în timpul domnitorului Gheorghe Bibescu şi terminată la 15 august 1855, în timpul domnitorului Ştirbei Vodă. În acea perioadă a fost sfinţită biserica mare, închinată Adormirii Maicii Domnului. Pictura noii biserici, construită în stil neogotic a fost executată de Gheorghe Tăttarescu în 1850. După 1877 au funcţionat în mânăstire diferite aşezăminte monahale. În 1948 a fost transformată prin hotărârea Sfântului Sinod în mânăstire cu obşte de maici, iar apoi, prin decretul 410/1959 a fost desfiinţată. În 1984 începe un amplu proces de revigorare a vieţii monahale, organizându-se un centru de conservare şi restaurare a bunurilor de patrimoniu: icoane şi cărţi, iar din 2003 s-a deschis în incinta mânăstirii Bistriţa şi un Muzeu al tiparului şi cărţii bisericeşti vâlcene.
 
Moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul atrag mii de credincioşi
 
Moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul, care se află la Mânăstirea Bistriţa atrag anual zeci de mii de credincioşi la Costeşti.  Sfântul s-a născut într-o perioadă tulbure pentru creştini, pe vremea ereziei iconoclaste – secolul IX. Şi-a făcut studiile şi intreaga educaţie la Irinopolis, cetate care făcea parte din zona numită a celor zece cetăţi – Decapoles – de unde şi numele "Decapolitul".
Numele Grigorie vine din grecescul "Gregorios" şi, la figurat înseamnă "cel care este atent", "veghetor". Despre acest sfânt se ştie că s-a născut şi a crescut în Isauria, în una dintre cele zece cetăţi care se cheamă Irinopole, din părinţi dreptcredincioşi, Serghie şi Maria, pe vremea luptătorilor împotriva Sfintelor icoane şi sub domnia lui Leon Armeanul (813-820). A fost dat la carte de mic şi, având aplecare spre cele dumnezeieşti a învăţat bine. Printre altele citea şi pe la biserici. Când a ajuns la vârsta tinereţii părinţii se pregăteau să-l însoare, dar el s-a despărţit de cele lumeşti, mergând la o mânăstire, unde era egumen Sfântul Simeon Mărturisitorul, unchiul său după mamă. Acesta i-a fost un adevărat părinte sufletesc. În acea mânăstire a vieţuit Grigorie 14 ani. El a umblat din loc în loc, prin mijlocul credincioşilor din sate şi din oraşe – Efes, Enos, Hrisopolis, Corint, ajungând până la Roma. Apoi a ajuns în Siracuza Siciliei şi la biserica Sfântului Mina din Tesalonic, unde a primit şi darul preoţiei. A mers apoi spre Bizanţ şi a ajuns în cele din urmă la muntele Olimpului. În acest timp a făcut o mulţime de minuni. Atunci când a ajuns, însă pe munte s-a îmbolnăvit şi a înţeles că i se apropia sfârşitul. A plecat atunci la Constantinopol, unde se afla unchiul său Simion închis în temniţă şi, închinându-se lui a murit cu pace. Trupul lui nu a putrezit nici astăzi, ci s-a dovedit purtător de mari daruri. În anul 1497 Banul Barbu Craiovescu, care a rezidit din temelie mânăstirea Bistriţa din judeţul Vâlcea a adus cu multă cheltuială moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul şi le-a aşezat la această mânăstire, unde se află şi astăzi, fiind făcătoare de minuni atât pentru bolile trupeşti, cât şi pentru cele sufleteşti. Racla de argint în care odihnesc ele astăzi a fost dăruită în 1656 de Constantin Voievod. Şi astăzi creştinii ortodocşi îl pomenesc pe Sfântul Grigorie Decapolitul. Sfântul Grigorie Decapolitul a rămas în conştiinţa creştinilor ortodocşi ca apărător al cultului icoanei, pentru că a trăit într-o perioadă în care se declarase un adevărat război împotriva icoanelor.
 
Oamenii au încredere în minunile făcute de sfânt
 
 
Grigorie Decapolitul a săvârşit minuni încă din viaţa sa, precum şi după moarte – în anul 842 la Constantinopol. De când moaştele se află la Bistriţa mânăstirea a devenit loc de pelerinaj al mulţimii de români care îşi aflau şi îşi află în continuare ajutor în suferinţe prin mijlocirea sfântului. Minunile sfântului sunt bine-cunoscute şi de preoţi, şi de credincioşi. Prea „Mânăstirea Bistriţa a avut un rol important in istoria şi cultura secolelor trecute. Numele l-a primit de la râul pe malul căruia se află Călugării bistriţeni s-au îndeletnicit atât cu traducerea şi scrierea de cărţi, cât şi cu pictura, caligrafia şi sculptura. Biserica este asemănătoare unei catedrale, iar întregul ansamblu redă imaginea unui castel medieval. În apropierea mânăstirii se pot vizita defileul Bistriţei, Peştera Sfântului Grigorie Decapolitul, Schitul Păpuşa şi Mânăstirea Arnota.. Pentru a le putea lua de la turci Banul Barbu Craiovescu al Oltenieia fost nevoit să le cumpere cu galbeni. Turcul socotea că va lua mult aur pe ele. Cuprins de evlavie şi de dragoste faţă de Sfântul Grigorie Banul Barbu s-a învoit cu pretenţia turcului. Deci, aşezând sfintele moaşte pe talerul unei balanţe ele au atârnat foarte mult în jos. Atunci banul Barbu a început să pună galbeni în talerul celălalt, dar, punând abia o sumă foarte mică îndată s-a ridicat cel cu sfintele moaşte şi a stătut la acelaşi nivel. Văzând aceată minune turcul a zis: „Bacu, bacu, gheauri gheaura techer!“, adică: „vezi, vezi cum creştin la creştin trage!“. Astfel a luat banul sfintele mosşte şi le-a adus cu mare evlavie şi alai creştin în Ţara Românească, aşezându-le în biserica mare a mânăstirii. De atunci, ele săvârşesc nenumărate minuni şi ajută tuturor celor care cer mijlocirea Sfântului Grigorie către milostivul Dumnezeu. » – a spus arhimandritul Veniamin Micle.
 
Moaştele au salvat Bucureştiul de molima ciumei

Minunile sfântului au fost atât de numeroase încât chiar Ignatie Diaconul afirma în secolul al IX-lea: „Dacă vom voi, toate minunile câte a făcut depăşesc mintea noastră, cuvântul nu poate să le cuprindă şi vremea nu ajunge pentru povestire“. Oamenii îşi amintesc faptul că în anul 1763a izbucnit în oraşul Bucureşti o mare epidemie de ciumă, adusa de la Constantinopol. Majoritatea populaţiei a fost lovită de această cumplită boală contagioasă şi foarte periculoasă. Mii de oameni erau seceraţi zilnic de puterea morţii. Toţi locuitorii Capitalei erau încredinţaţi că ajutorul nu le mai putea veni decât de la Dumnezeu. De aceea domnul ţării, mitropolitul, boierii şi întreg poporul s-au sfătuit să înalţe rugăciunile lor prin mijlocirea unui sfânt. Astfel au hotărât să transporte la Bucureşti moaştele Sfântului Grigorie de la Mânăstirea Bistriţa. Pentru realizarea acestui lucru a mers la Bistriţa chiar mitropolitul din Bucureşti, fiind însoţit de episcopii Grigorie şi Partenie. Împreună cu egumenul bistriţean Mihail arhimandritul ei au oficiat slujba, fiind înconjuraţi de un mare număr de preoţi şi diaconi, apoi, însoţiţi de o mulţime de credincioşi au pornit procesiunea spre capitală. Ajungând la Bucureşti cortegiul a mers direct la Mitropolie, unde racla a fost aşezată în catedrală. Apoi a început procesiunea pentru salvarea oraşului de molima ciumei. După terminarea acesteia boala a început să scadă, până a dispărut cu totul.
 
Oraşul Craiova – salvat de invazia lăcustelor 

În iarna anului 1778 moaştele sfântului au scăpat şi oraşul Craiova de invazia lăcustelor. Iarna aceea a fost deosebit de blândă în Ţara Românească, iar vara anului următor a fost deosebit de secetoasă. Căldura toridă uscase totul, iar din pământ se deschideau crăpături adânci. O dată cu seceta oamenii s-au pomenit şi cu o nemaipomenită invazie de lăcuste. Confruntaţi cu aceste calamităţi credincioşii s-au sfătuit unii cu alţii să apeleze la ajutorul lui Dumnezeu. În zona Olteniei poporul s-a gândit că numai mijlocirea Sfântului Grigorie de la Mânăstirea Bistriţa ar putea avea efect, aşa că au cerut insistent organizarea unei procesiuni cu sfintele sale moaşte. La Biserica din centrul oraşului Craiova mulţimea nenumărată a asistat la sfinţirea apei, cerând ajutorul şi mila lui Dumnezeu. După aceea Episcopul a stropit cu agheasmă pe fiecare credincios, după care a pornit procesiunea pe străzi, până la marginea oraşului. Acolo, în preajma culturilor de grâu şi a tarlalelor de porumb, ofilite şi mâncate de lăcuste au fost rostite molitvele pentru ploaie şi alungarea dăunătoarelor. Oamenii au văzut atunci cum lăcustele s-au adunat în stoluri negre şi au trecut munţii; apoi, s-au ridicat nori grei de ploaie, care şi-au revărsat şuvoaiele peste pământ şi au spălat de resturile greu mirositoare ale lăcustelor.
 
Şi Râmnicu Vâlcea a fost salvat de secetă şi boli
 
Şi municipiul Râmnicu Vâlcea a fost salvat de moaştele sfântului de secetă şi boli. În anul 1859 ţinuturile vâlcene erau afectate de o secetă cumplită, dar cel mai mult a fost afectat Râmnicul. Oamenii erau deja disperaţi. Şi de această dată ei au pornit o procesiune religioasă cu moaştele sfântului Grigorie. Moaştele au fost întâmpinate la intrarea în oraş de toată populaţia, după care au fost duse la episcopie şi pe străzi. S-au ridicat rugăciuni pentru ploaie, astfel că, încă dinainte să se termine procesiunea au apărut nori pe cer, care au udat din plin oraşul. Nu peste mult timp, în 1863 oraşul a fost din nou lovit de secetă şi de boli grele, care au doborât şi oameni, şi animale. Râmnicenii şi-au adus atunci aminte de minunile sfântului şi au insistat să-l mai aibă din nou în localitate. După procesiune seceta şi bolile au dispărut, ca şi cum le-ar fi îndepărtat de ei o mână nevăzută. Şi în jurul mânăstirii locuitorii au fost protejaţi de sfânt. La Costeşti ei au îndepărtat o secetă care a lovit comuna în anul 1864 printr-o procesiune cu moaştele sfântului. Fiecare locuitor a ţinut atunci câte o lumânare aprinsă în mâini.
 
Oamenii obişnuiţi – ocrotiţi şi ei de sfânt
 
Nu numai localităţile, ci şi oamenii obişnuiţi au fost ocrotiţi de sfânt. Se spune că o fecioară care a fost afectată de o boală de ochi s-a vindecat în mod miraculos. U paracliser de la Mânăstirea Bistriţa, Petre Bărănguţă, care a trăit până la 85 de ani le-a povestit copiilor şi nepoţilor săi multe dintre minunile la care asistase personal. Unele dintre ele au fost reţinute de nepotul său, Damian Bărănguţă. El povesteşte astfel despre o mare secetă care a avut loc în anul 1883 în partea de nord a Olteniei, când la mănăstire funcţiona o şcoală de subofiţeri. Localnicii au cerut să se facă o procesiune cu moaştele, pentru a fi adusă ploaia. Datorită faptului că în comuna unde fusese programată procesiunea erau mulţi oameni cu păcate grele sfintele moaşte nu a fost chip să fie duse acolo. Caii nu au voit deloc să meargă în acea direcţie. În acel moment a luat frâiele un căpitan energic, care a început să înjure cum îi venea la gură caii care nu voiau să meargă mai departe. Lumea spune că atunci a „damblagit” pe loc şi a rămas paralizat. Procesiunea nu s-a mai făcut, iar căpitanul nu se puta trata, deşi în consultaseră mulţi medici. Căpitanul a ajuns până în Franţa, la medici renumiţi, dar, auzind cum se îmbolnăvise aceştia l-au sfătuit să se întoarcă la Bistriţa şi să-i ceară sfântului să-l vindece. Căpitanul a fost readus în ţară, unde a căzut în genunchi şi a cerut să fie tămăduit la racla sfântului. Se spune că abia a terminat de rostit rugăciunea că a şi fost vindecat. O femeie bătrână a povestit şi ea cum se vindecase miraculos cu ajutorul moaştelor sfântului. Bunica ei a visat atunci un bărbat care o sfătuia să meargă cu copilul al moaştele sfântului, şi astfel boala a dispărut. „Mama şi bunica m-au pus într-o troacă şi m-au dus la mănăstire, unde m-au trecut pe sub Sfântul Grigorie, cu troacă cu tot. Când au plecat spre casă mie mi s-a făcut foame şi am cerut de mâncare. A fost primul semn al vindecării mele. M-am făcut sănătoasă şi trăiesc, iar la fiecare greutate cer ajutor la Sfântul Grigorie, făcătorul de minuni” – a povestit o femeie venită la mănăstire. Mulţi copii au fost vindecaţi de boli. Se spune chiar că femei posedate şi-au găsit alinarea la atingerea raclei sfântului, dar numai dacă s-au rugat pentru vindecare. În anul 1958 un copil a fost vindecat de epilepsie în Postul Mare. Copilul fusese adus de mama sa, Ioana Pamfil – Giurca, din comuna Vaideeni – Horezu. Femeia a stat câteva zile la mănăstire, iar după o săptămână copilaşul sa vindecat. Tot în Postul Mare, dar în anul 1958 a fost vindecată şi o tânără de 26 de ani care amuţise ca prin minune, dar şi dispăruse de acasă, spre disperarea părinţilor. Când a intrat în mănăstire tinerei i-a revenit vocea. O femeie a spus că s-a tămăduit de cancer la racla sfântului, în anul 1971, iar o fetiţă din Bucureşti s-a tămăduit de cancer la ochi în 1995. La scurt timp după ce familia disperată a plecat de acolo mama fetiţei, Mariana Lăcătiş i-a scris preotului de la Bistriţa că fetiţa ei, de 8 ani, Ana se vindecase de tumoare. „Sfântul Grigorie Decapolitul a făcut o minune cu fetiţa mea. I-am făcut tomografie după 40 de zile şi tumoarea nu mai exista, fapt constatat de medici.” – scria mama fetiţei.
 
Răufăcător prins datorită unui vis
 

Un preot de la Mânăstirea Bistriţa, Alexandru Niţu a povestit că în noaptea de 20 spre 21 iunie 1958 un hoţ a intrat în mănăstire folosind un şperaclu pentru a forţa uşa şi a furat din racla sfântului degetul cel mare al mâinii drepte a Sfântului Grigorie. Dimineaţa preotul a încercat să sfle cine putea fi hoţul, dar nimeni nu-l văzuse. Atunci s-au făcut rugăciuni pentru ca însuţi sfântul să-l descopere pe autor. În noaptea următoare preotul îşi aminteşte că a visat că sfântul îi spunea: „Scoală-te şi mergi în comuna Muereasca, la Ion Florescu şi spune-i să-mi dea înapoi ce a luat de la mine.”. Cuprins de teamă preotul a mers acolo unde i se spusese. Acolo l-a găsit pe Ion Florescu şi i-a spus să meargă mai la o parte, să stea de vorbă. Ion a recunoscut atunci că furase degetul sfântului şi i l-a dat preotului să-l ducă înapoi. De ani de zile moaştele sfântului sunt folosite pentru anumite procesiuni, iar preoţii şi măicuţele de la mănăstire îşi amintesc nenumărate alte ocazii când oamenii s-au vindecat în mod miraculos de diferite boli trupeşti sau sufleteşti.