Capra vecinului

Doi ţărani vecini, de mult

Pentru capre-aveau un cult.

Că dădeau lapte şi carne,

Părul, pielea chiar şi coarne

Şi mâncau foarte puţin…
"Capra-i animal divin!

Ea şi-n tradiţii are rol,
Iar anului nou îi e sol…"

Capra mea face trei iezi
Şi, când trece prin livezi,

Curăţă pomii în grabă
De lăstarii fără treabă!…

Şi-ar fi vorbit ţăranii mei
Zile-ntregi şi nopţi de vrei

Despre vaca lor cea mică
De n-ar fi venit Sinică,

Bravul nostru curător,
Cu un ţap cât un tractor,

Care, încărcat cu dor,
A năvălit pe biata capră

Dornică de o agapă…
Şi, cum ţapul era mare,

Iar dorinţa ei în floare,
S-au iubit fără-ncetare

Pân’ la ultima suflare…
Văleu, văleu. Bă, Sinică,

Fi-ţi-ar ţapul de ocară!
Îmi luaşi vaca mea cea mică

Şi copiii mă omoară!
De unde mai iau eu lapte?

Bă, Sinică, fă-mi dreptate,
Cât de cât, nu mă lasa,

Doar eşti curător, ce dracu,
Ori mă vrei, sărac, aşa,

Cum, poate, îţi este placu!
Şi, dacă vrei, să ne-mpăcăm,

Du ţapul şi la vecin!…
Că altfel… ne lăudăm

Şi nu-mi place mult venin!
Morala are vechime,

Şi este-n mintea orişicui:
Să moară, zice oricine,

Şi capra vecinului!

G. Alunelă.