|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Trei ani de libertate sub control judiciar pentru un carnagiu 

Trei ani de libertate sub control judiciar pentru un carnagiu

Camen Păunescu a mai primit încă un an de închisoare, tot cu suspendare

Miercurea trecută, la Tribunalul Vâlcea s-a judecat apelul pe care Parchetul Vâlcea l-a făcut, considerând că pedeapsa de numai doi ani cu suspendare acordată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea lui Carmen Păunescu, pentru că a omorât trei oameni într-un accident rutier “exprimă o clemenţă nemeritată”. Carmen Păunescu a primit trei ani de închisoare cu suspendare sub control judiciar, faţă de doi ani cât hotărâse Judecătoria Râmnicu Vâlcea. Prin decizia penală dată de Tribunalul Vâlcea, soţiei senatorului PSD i s-a majorat pedeapsa cu încă un an, fiind condamnată astfel la trei ani de închisoare, tot cu suspendare, însă nu condiţionată, cum se pronunţase Judecătoria. Suspendarea sub control judiciar este mai gravă şi presupune că autoarea cumplitului accident trebuie să înştiinţeze periodic organul de poliţie, din localitatea unde domiciliază, ori de câte ori părăseşte domiciliu. Perioada de încercare pentru Carmen Păunescu este de şase luni. Dacă în acest răgaz va mai comite o altă faptă penală, Carmen Păunescu va fi nevoită să execute cei trei ani de puşcărie, la care se adaugă pedeapsa pentru fapta comisă. Pe o perioadă mai mare de doi ani, nu are dreptul de a poseda permis de conducere. Sentinţa poate fi atacată cu recurs în timp de zece zile de la data pronunţării.

 Soţia senatorului de Hunedoara a comis un grav accident rutier la 31 iulie 2004, în urma căruia trei oameni din familia Burlan, din Valea Mare-Olt (soţ, soţie şi fiică), au murit, iar o altă tânără, fiică, respectivă soră a victimelor, s-a ales cu vătămări grave care au necesitat 80 de zile de îngrijiri medicale. Ca şi alte dăţi, zeci de ziarişti s-au înghesuit în sala de judecată pentru a surprinde desfăşurarea procesului. Preşedintele completului, Claudiu Ştefan nu a permis fotografierea şi nici înregistrarea pe cameră video a procesului, motiv pentru care reprezentanţii mass-media au trebuit să se mulţumească cu notarea unor frânturi de declaraţii, mai ales că audiţia sălii era extrem de precară iar foşnetul era permanent. Ca de fiecare dată, atât Carmen Păunescu, însoţită de fiica sa Ana-Maria dar şi singura supravieţuitoare a accidentului, Silvia Burlan, împreună cu unghiul, bunicul, şi curatorul  său au fost prezenţi în sala de judecată încă de la primele ore ale dimineţii. Reprezentantul Parchetului, procurorul Rodica Dinu a spus că pedeapsa de numai doi ani, cu suspendare primită de Carmen Păunescu este necorespunzătoare. După descrierea amănunţită a împrejurărilor în care s-a petrecut cumplita tragedie, procurorul a spus: “Pedeapsa pe care a primit-o să fie doar pentru o singură victimă. Trebuie să se ţină seama că a avut loc un concurs de infracţiuni şi a avut loc şi o vătămare corporală din culpă.  Consider că pedeapsa este foarte blândă şi vă rog să o majoraţi”, a spus procurorul. Completările preşedintelui Claudiu Ştefan au fost: “Am înţeles că doriţi mărirea pedepsei dar menţinerea modalităţii de executare. Deci modalitatea de executare să se menţină?”, la care răspunsul procurorului a fost unul afirmativ. Atât avocata lui Carmen Păunescu cât şi a familiei victimilor au pledat pentru menţinerea pedepsei de doar doi ani închisoare, cu suspendare, dată de judecătoria Râmnicu Vâlcea.  Din lunga pledoarie a avocatei soţiei senatorului, s-a făcut apologia avantajelor pe care Carmen Păunescu le-a făcut familiei Burlan. S-a vorbit chiar, de cazul extrem în care autoarea accidentului ar putea face pedeapsa la locul de muncă. “Minora Silvia Burlan face acum parte din familia Păunescu. Până la 25 de ani i se va asigura completarea studiilor, i se plăteşte întreţinerea, telefoanele mobile. Soluţia dată de judecătorie este cea mai corectă, altă pedeapsă nu se potriveşte pregăririi ei morale şi intelectuale. Este vorba de o femeie care este şi mamă şi trebuie să aibă grijă de cele două fiice ale sale (Ana-Maria şi Silvia Burlan, n.r.). În speţa de faţă este vorba de o mamă modestă”, a spus avocata Alice Drăghici. Tot despre integrarea în familia Păunescu a vorbit şi avocata familiei Burlan. Numai despre morţi nu a vorbit nimeni. O familie tânără putrezeşte în mormânt, singura ei “vină” fiind aceea că s-a aflat pe şosea în clipele petrecerii tragediei. Banii au luat parcă minţile şi unora şi altora. Cu toţii, atât avocata victimelor dar şi ale autoarei accidentului, au dorit menţinerea soluţiei de fond, adică aceea de doi ani închisoare cu suspendare. Dacă se modifică pedeapsa, să nu se schimbe încadrarea de suspendare! Cu alte cuvinte să se schimbe, dar să nu se modifice nimic. Având ultimul cuvând, Carmen Păunescu a cerut completului de judecată, cu o voce scăzută, abia perceptibilă, să refuze apelul declarat de Parchet. La ieşirea de pe holul Tribunalului Vâlcea, soţia senatorului nu a mai luat-o de mână pe cea de-a doua ei “fiică”, Silvia Burlan, ci a pornit împreună doar cu Ana-Maria. Preşedintele de şedinţă, magistratul Cladiu Ştefan a anunţat sentinţa: trei ani de închisoare, cu suspendare sub control judiciar. La pronunţarea hotărârii familia Păunescu nu se mai afla în sala de judecată, sentinţa fiindu-i adusă la cunoştiinţă prin apărător. Mulţi avocaţi din Baroul Vâlcea au spus că se vor folosi de această hotărâre în procesele lor pentru ca în speţe asemănătoare să se primească aceleaşi pedepse.

 Cosmin RADU

Leave a Response