|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Parlamentarii vâlceni, între lux şi sărăcie lucie 

PENIBIL. Declaraţiile de avere, motiv de sfidare pentru anumiţi senatori şi deputaţi

Parlamentarii vâlceni, între lux şi sărăcie lucie

• Peremiştii, inexistenţi pentru vâlceni • Declaraţiile lui Ungureanu, pline de bizarerii • Jurcan, penibil până la capăt • Becşnescu, deputat de Top 300 • Pesediştii nu sunt nici ei coate goale
 
De voie, de nevoie, parlamentarii români şi-au completat declaraţiile de avere şi interese. Unii s-au hotărât să scape de această corvoadă în cursul anului 2005, alţii au aşteptat începutul acestui an pentru a respecta principiul transparenţei. Nici cei 9 parlamentari vâlceni nu au scăpat; ei şi-au completat declaraţiile de avere şi interese aşa cum s-au priceput. Nu lipsesc ciudăţeniile: oameni despre care toată lumea ştie că deţin averi colosale par aproape săraci. Cel puţin asta reiese din documentele completate de ei. Pe de altă parte, printre cei 9 parlamentari de Vâlcea se regăseşte şi un milionar de Top 300: Dumitru Becşenescu.
Ziarul de Vâlcea” vă oferă o radiografie obiectivă a averilor senatorilor şi deputaţilor vâlceni, care, sperăm noi, va creiona în linii ferme personalităţile acestora.
 
Peremiştii, inexistenţi pentru vâlceni
Doi parlamentari are organizaţia PRM Vâlcea, şi aceia aproape inexistenţi. Extrem de interesant este ce se întâmplă cu declaraţiile lor de avere. Dacă senatorul Viorel Dumitrescu pare doar un sărăntoc, deputatul Dumitru Dragomir are bani prin toate buzunarele. Astfel, senatorul Viorel Dumitrescu (avocatul de casă al tribunului Corneliu Vadim Tudor), deţine o singură locuinţă: un apartament de 102 mp în Bucureşti, achiziţionat în anul 1996, în baza HG 112/1995. La capitolul automobile, senatorul peremist este modest: el conduce un Renault Clio cumpărat în 2004. La capitolul conturi, Dumitrescu declară următoarele depozite: 5.000 dolari la BRD, 162 milioane lei la CEC şi 70 milioane lei la BCR. Cât priveşte veniturile obţinute în anul 2005, senatorul PRM declară doar salariul de parlamentar (circa 366 milioane lei) şi – să nu vă vină să credeţi!, ridicola sumă de circa 17 milioane lei obţinută din activitatea de avocatură. Cu alte cuvinte, Viorel Dumitrescu nu a prea a avut clienţi pe tot parcursul anului trecut. Şi aceasta, deşi este de notorietate că este unul dintre cei mai costisitori avocaţi din Capitală! La aceste venituri se mai adaugă pensia sa lunară de 11 milioane lei, precum şi cea a soţiei, în cuantum de 8 milioane lei. În rest, nici vorbă de terenuri, bijuterii sau alte bunuri de valoare… În declaraţia de interese, Viorel Dumitrescu a specificat faptul că deţine două funcţii neretribuite în cadrul PRM: acelea de membru în comitetul de conducere al PRM şi membru al Consiliului Naţional al partidului.   Extrem de interesantă este declaraţia de avere a deputatului PRM, Dumitru Dragomir, supranumit „Corleone”. Unul dintre cele mai controversate personaje din România, Mitică Dragomir a reuşit să acumuleze o avere impresionantă, aşa cum în nenumărate rânduri a recunoscut. Totuşi, şeful LPF pare mai sărac după ce-i citeşti declaraţia de avere. Deşi a uitat din nou de vâlcenii care l-au trimis pentru a doua oară consecutiv în Camera Deputaţilor, Dragomir nu uită să facă avere. El deţine trei terenuri în Bucureşti (Pantelimon, Pipera şi Mogoşoaia), dobândite în perioada 1996-2002, în suprafaţă de peste 10.000 mp, cu o valoare de impozitare de aproape un milion de euro. Peremistul stă foarte bine şi la capitolul imobile: el deţine nu mai puţin de 4 case de locuit (două în Bucureşti şi câte una în Bălceşti şi Almăj), o casă de vacanţă în Mogoşoaia şi un spaţiu comercial în Capitală (400mp). Astfel, suprafaţa totală a imobilelor deţinute de Dragomir depăşeşte 2.400 mp! Valoarea de impozitare a acestor imobile este de aproape două milioane de euro!  Cât priveşte bunurile mobile, îţi vine să te-nchini: Corleone deţine, pe lângă un autoturism Volvo din 2001, nu mai puţin de… 3 vaporaşe cumpărate la licitaţie! Şi noi, care ne întrebam unde a dispărut flota… Mitică Dragomir este şi un pasionat colecţionar de bijuterii. În perioada 1970-2000, el a strâns bijuterii din aur, unele dintre acestea cu pietre preţioase, estimate la 200.000 euro. Nici la capitolul tablouri semnate de pictori români celebri (Bălaşa, Piliuţă, Iser etc) nu stă rău; valoarea colecţiei sale de artă se ridică la 100.000 euro. La capitolul bunuri înstrăinate, Dragomir declară că a vândut „numai 12% cât am avut” din Hotelul Palas din Capitală, pe care a încasat 150.000 euro. Cât despre conturi, Dragomir e mai „modest”: el se jură cu mâna pe inimă că are doar 86.000 euro la Pireus Bank. Corleone este şi un pic dator: el s-a împrumutat cu 1.300.000 dolari, de la Pireus Bank, pentru construirea a 8 vile duble în Pipera.  Nu este zonă economică din care Dragomir să nu scoată bani. El încasează aproape 8.000 de euro lunar din închirierea unor spaţii comerciale unor cârciumi. Trei dintre acestea se află în zona Herăstrău. La veniturile familiei se mai adaugă pensia soţiei, precum şi un „mărunţiş” de vreo 300 milioane lei, obţinut din dividende.
 
Declaraţiile lui Ungureanu, pline de bizarerii
Cât îi priveşte pe cei trei parlamentari PD şi PNL, nimeni nu poate spune că sunt săraci lipiţi pământului.  Petre Ungureanu, deputat PNL, avocat. În prima declaraţie de avere completată în mai 2005, acesta declară 5 suprafeţe de teren în Vâlcea, Constanţa, Tulcea, Argeş şi Olt, agricole şi intravilane, toate dobândite în perioada 1996-2004, în suprafaţă totală de aproape 80.000 mp, cu o valoare de impozitare de circa 400 milioane lei. Deputatul liberal nu stă deloc rău nici la capitolul locuinţe: el are o casă de locuit în Rm. Vâlcea în suprafaţă de 340 mp cu o valoare de impozitare de 800 milioane lei, o casă de vacanţă de circa 100 mp în Tulcea şi un apartament de 55 mp în Rm. Vâlcea, având o valoare de impozitare de 400 milioane lei. La capitolul bunuri mobile, Ungureanu a trecut, pe lângă două autoturisme Cielo şi Skoda Octavia achiziţionate în sistem leasing, şi o şalupă, cumpărată probabil pentru relaxare, după o şedinţă extenuantă a comisiei juridice a Camerei Deputaţilor…
Ungureanu este prevăzător. El şi-a deschis un fond de pensie la ING Nederlanden, în valoare de 100 milioane lei. Şi, ca să se asigure definitiv pentru zilele negre ce-l aşteaptă, avocatul vâlcean a cumpărat 10 titluri de stat emise de Ministerul Finanţelor Publice, în valoare de 3 miliarde lei. Ca să nu pară că e chiar aşa bogat, Ungureanu s-a şi îndatorat aşa, de formă. Astfel, el a luat de la BCR suma de 15.000 euro (credit scadent în anul 2018), la această sumă adăugându-se 18.000 euro pe care-i datorează pentru maşinile cumpărate în leasing. Până la data completării acestei prime declaraţii, Ungureanu încasase, în 2004, împreună cu soţia peste 1 miliard de lei din activitatea de avocatură, plus 21 milioane lei din activitatea de parlamentar. De-abia de acum încolo urmează partea interesantă! În cea de-a doua declaraţie de avere completată, de această dată în decembrie 2005, la rubrica „Bunuri mobile”, nu mai apare nici un autoturism Cielo, în schimb îşi face apariţia o barcă de agrement, achiziţionată în anul 1986, pe care Ungureanu a uitat, probabil, să o treacă în prima declaraţie. Totuşi, rămâne întrebarea: ce s-a întâmplat cu autoturismul Cielo?
În cele 6 luni scurse între cele două declaraţii, deputatul liberal a continuat să se împrumute: 5.000 euro de la BRD şi 10.000 euro de la Banca Transilvania.
Urmează cea de-a treia declaraţie de avere, completată în ianuarie 2006. Nimic nu s-a schimbat la capitolul venituri: aceiaşi bani încasaţi din activitatea de avocatură de el şi soţia sa (circa un miliard lei), plus circa 440 milioane lei reprezentând salariul de parlamentar.
 
Frâncu, pasionat de filatelie
Colegul de partid al avocatului Petre Ungureanu şi anume preşedintele PNL Vâlcea, Emilian Frâncu, deputat, nu se poate lăuda cu o avere aşa impresionantă. Acesta deţine 4 terenuri agricole şi forestiere în suprafaţă de 4,6 hectare şi 3 apartamente în Rm. Vâlcea, cu o valoare de impozitare de circa 1,5 miliarde lei. Frâncu nu are maşină, în schimb deţine colecţii de metale preţioase, obiecte de artă şi cult (tablouri şi icoane), bijuterii, timbre şi obiecte de patrimoniu, estimate la circa 400 milioane lei. Emilian Frâncu nu are conturi în bănci, în schimb a acordat un împrumut unei persoane, în valoare de 6 miliarde lei. În ceea ce priveşte veniturile încasate în 2005, deputatul liberal declară circa 700 milioane lei obţinute de la Camera Deputaţilor şi alte 700 milioane lei obţinute de soţia sa dintr-un cabinet medical din Rm. Vâlcea.
 
Jurcan, penibil până la capăt
O surpriză de proporţii o constituie declaraţia de avere a senatorului PD, Dorel Jurcan. Cunoscut ca unul dintre cei mai înstăriţi politicieni vâlceni, acesta a făcut băşcălie de cei care l-au ales, completând o declaraţie mai mult decât penibilă. Astfel, „sărăntocul” Jurcan zice că nu deţine terenuri, iar la capitolul locuinţe el declară că deţine doar două apartamente în Rm. Vâlcea, în suprafaţă de peste 200 mp, dobândite în 1994 şi 1999, cu o valoare totală de impozitare de circa 1,5 miliarde lei. Totuşi, pentru că toată lumea l-a văzut afişându-se cu ele, Jurcan recunoaşte că deţine două autoturisme, Mercedes şi Renault. La acestea se adaugă niscaiva bijuterii de familie în valoare de 5.000 euro. Senatorul pedist pare şi un tip darnic; el declară că a împrumutat cu 20.000 dolari o persoană. Totuşi, el nu a încasat în cursul anului decât cu puţin peste 500 milioane lei. Din această cauză, nu înţelegem de unde a avut bani să împrumute acea persoană cu 20.000 euro (aproximativ 600 milioane lei). Asta ar însemna pe de-o parte că senatorul a trăit cu aer în 205, ba a mai şi rămas dator cu vreo 100 milioane lei! Cel puţin ciudat… Cât priveşte declaraţia de interese, Jurcan declară că deţine 20% din SC Dolex Com SRL (două milioane lei părţi sociale) şi 80% din SC Dovali SRL (8 milioane lei părţi sociale).
 
Becşnescu, deputat de Top 300
Unul dintre cei mai bogaţi vâlceni, protagonist al Top 300 Capital, este deputatul PC, Dumitru Becşenescu. El deţine nu mai puţin de 4 suprafeţe de teren, în Rm. Vâlcea şi Bucureşti, în suprafaţă totală de circa 100.000 mp. Numai pe cei aproape 69.000 mp din comuna Voluntari, Becşenescu a dat peste 6 miliarde lei! La aceste terenuri se mai adaugă două apartamente, în Rm. Vâlcea şi Bucureşti, precum şi o casă de locuit. Valoarea de impozitare a acestora se ridică la circa 4 miliarde lei.
Becşenescu stă bine la categoria acţiuni în societăţi comerciale. Astfel, el deţine acţiuni la 7 firme (5 dintre acestea făcând parte din grupul Antares). Deputatul conservator are şi ceva datorii: circa 1,5 miliarde lei la două bănci. Cât despre veniturile familiei Becşenescu din anul 2005, acestea se ridică la aproximativ 7 miliarde lei.
 
Pesediştii nu sunt nici ei coate goale
I-am lăsat la urmă pe parlamentarii social-democraţi vâlceni, aşa, ca să nu creadă nimeni că avem ceva cu ei, mai ales acum, după atâtea scandaluri de corupţie care au afectat conducerea centrală.
Vom începe cu senatorul Mihail Popescu, general în rezervă, fost şef al Înaltului Stat Major. Orice s-ar spune, generalul nu este un om sărac. El deţine 3 terenuri în Cluj Napoca, Bucureşti şi Vatra Dornei, obţinute în perioada 1991-2004. La acestea se adaugă două apartamente, în Cluj Napoca şi Bucureşti în suprafaţă de circa 220 mp şi o casă de vacanţă în Vatra Dornei, de doar 50 mp. În plus, Popescu mai are şi un autoturism de lux, marca Audi, cumpărat în 2003. Conturile din bănci ale senatorului însumează 500 milioane lei. Interesante sunt specificaţiile de la rubrica „Bunuri primite – Cadouri”. Senatorul declară că deţine mai multe arme, printre care 3 arme de vânătoare şi două pistoale, în valoare de circa 3.000 euro, primite de la omologi (şefi SMG din Turcia şi Bulgaria). Singurele venituri obţinute în 2005 sunt cele 700 milioane reprezentând salariul de parlamentar, plus 70 milioane lei – pensia soţiei.
Nici cei doi deputaţi PSD, Rovana Plumb şi Aurel Vlădoiu, nu sunt săraci. Rovana Plumb deţine 3 terenuri în Capitală şi Dâmboviţa, de circa 7.000 mp, cumpărate sau moştenite. În plus, Rovana Plumb are două apartamente în Bucureşti şi o casă de vacanţă în judeţul Dâmboviţa. La acestea se adaugă două autoturisme (Chrysler şi Cielo), precum şi un… scuter. Doamna Plumb este şi datoare: aproape 70.000 euro la BRD. În cursul anului trecut, deputatul PSD a încasat aproape 380 milioane lei de la Parlament şi circa 360 milioane lei în calitate de salariat al CNIT Bucureşti. Cât priveşte declaraţia de interese, Rovana Plumb spune că deţine 368 părţi sociale, în valoare de circa 3,7 milioane lei la SC Gerovital Cosmetics SA.
Şi nu în ultimul rând, deputatul Aurel Vlădoiu, fost primar al oraşului Băile Olăneşti, ex prefect de Vâlcea până în perioada 2003-2004. Acesta deţine doar 3 mici suprafeţe de teren, la care se adaugă o casă în Rm. Vâlcea, în suprafaţă de 270 mp. La capitolul bijuterii, deputatul declară că deţine bijuterii de familie în valoare de 5.000 euro. În rest, Vlădoiu are două conturi bancare de 2,6 miliarde lei. La capitolul venituri obţinute, Vlădoiu declară salariul obţinut, la care se adaugă remuneraţiile soţiei şi fiului său.
• Nicu TRANDAFIR

Leave a Response