|joi, noiembrie 21, 2024
  • Follow Us!

Vorbe goale 

Vorbe goale
 
– … Că noi avem voinţă politică…
– Se vede, aţi furat tot!
– Şi voinţa politică se manifestă în toate sectoarele economiei…
– … Care lipseşte cu desăvârşire, de când aţi venit voi la putere…
– Noi ne asumăm răspunderea…
– De mincinoşi calificaţi
– Poftim?
– De mincinoşi calificaţi. La "răspundere" mă refeream.
– Dar ce, tu nu eşti tot avocat.
– Ba da, dar eu nu-mi asum răspunderea şi, ca atare, nu sunt mincinos.
– Ce vorbeşti, mă? Se aprinse brusc Bungu, reprezentantul puterii actuale. Câte dosare nu ai măsluit tu? Pe câţi nu i-ai "belit". Mai ales pe ţăranii, precum taică-tău, pe care îi consideri "pleava societăţii". Ce, ai uitat, când te băteai cu pumnul în piept şi urlai că "pe ăştia trebuie să-i belim, că sunt proşti?"
– Nu, n-am uitat! Îşi reveni repede "din corzi", Cuvântescu –Yoga. Dar principiile, aşa zise ale democraţiei, nu le-am preluat de la tine? N-ai afirmat tu în lucrarea de doctorat că astăzi, "în condiţiile unei democraţii în fasă, când tranziţia nu se mai termină, te poţi îmbogăţii doar: furând la limita dintre legal şi ilegal, speculând naivitatea proştilor şi de asemenea , speculând nevoia copiilor?"
– Ei, şi? Tocmai de-aia, am demonstrat că avem voinţă politică…
– Dă în clocot, de câtă este…
– Şi, desigur, ne asumăm răspunderea politică atâta câtă să se vadă…
– Cu lumânarea! Na, că vă confundai cu cei de dinainte, ăia cu lumânarea de la capătul tunelului…
– Şi meritaţi o bilă neagră…
– Bine că a voastră e albă…
– Albă-neagră… tot un drac. Patru ani îmi sunt de ajuns ca să acumulez.
– A, păi de aia aţi tergiversat voi "Declaraţia averilor", mai mult, aţi şi măslui-o de-a ajuns, săraca, precum foile alea de la pronosport cu 1, X sau 2…
– Ei, şi? Ne-am asumat răspunderea, dragă…
– Şi ne-aţi dus de râpă, dragă…
– Aşa, să şti că-mi placi. Alintă-mă, dragă!
– Pe dracu! Mi-a scăpat din gură.
– Şi nu-ţi asumi nici o răspundere?
– Nu!
– Şi ce-ai cu mine, atunci? Eşti gelos pe voinţa mea politică? Pe care mi-o afişez la orice pas? Gelosule! Şi-mi asum şi răspunderea pentru acest cuvânt. Gelosule. Gelosul meu drag!…
– Halal politicieni!…
 George Achim

Leave a Response