Noi focare de pestă porcină la Vâlcea
Noi focare de pestă porcină la Vâlcea
Medicii veterinari vâlceni au descoperit noi focare de pestă porcină în localităţile Drăgoeşti şi Prundeni. Pentru diminuarea pericolului au fost luate măsuri speciale de cătzre reprezentanţii Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Vâlcea. De la unele animale au fost recoltate probe de sânge, iar porcii bolnavi au fost sacrificaţi, arşi şi îngropaţi. În gospodăriile afectate se face dezinfecţie sanitară o dată la şapte zile. Conform legii proprietarii animalelor sacrificate vor fi despăgubiţi la preţul pieţei. În anul 2005 pesta porcină a fost depistată în cel puţin 477 de localităţi din 33 de judeţe. Cu toate acestea mulţi ţărani refuză în continuare să ia măsurile care se impun pentru diminuarea riscului, iar unii chiar au refuzat să le fie sacrificate animalele, deşi acestea erau bolnave. Ca şi în cazul gripei aviare boala nu poate fi eradicată decât prin lichidarea tuturor porcilor din focare. Anul trecut au fost omorâţi în acest fel 7.800 de porci. De asemenea proprietarii gospodăriilor trebuie să respecte anumite reguli sanitar-veterinare, în caz contrar riscând amenzi între 20 şi 30 de milioane. Specialiştii estimează că focarele nu vor putea fi stinse complet decât în doi sau trei ani. De asemenea legea interzice hrănirea porcilor cu resturi de alimente sau în condiţii improprii. Potrivit conducerii Direcţiei sanitar-veterinare vinovaţi de răspândirea pestei porcine în judeţul Vâlcea par să fie primarii, care au dat dovadă de neglijenţă în astfel de situaţii. Aceştia s-au ocupat de cu totul alte activităţi, uitând a ţine cont de ordinul medicilor veterinari de luare a unor măsuri pentru a preveni răspândirea focarului de pestă porcină. În n ultimele luni au murit 23 de animale din cauza infecţiei, iar 32 au fost ucise pentru evitarea răspândirii microbului. În afară de Prundeni şi Drăgoeşti un focar puternic a fost descoperit şi la Ioneşti. În cele trei localităţi 49 de proprietari ai animalelor decedate au fost despăgubiţi. Medicii veterinari continuă controalele în localităţile afectate, precum şi pe la târgurile de porci. Alte focare au fost descoperite la Şuşani, Stoileşti, Râmnicu Vâlcea şi Drăgăşani. În jur de 50 de porci au murit până acum, iar 30 au fost ucişi pentru limitarea extinderii focarului.
După intrarea în vigoare a legii conform căreia porcii se vând numai în localităţi medicii veterinari au depistat mai multe persoane ce încercau să vândă animalele în alte judeţe, fără a deţine documente legale, care au fost sancţionate. Pentru transportul ilegal al porcilor amenda prevăzută este de 30 de milioane de lei. În judeţul Vâlcea singurul târg pentru porci care funcţionează este cel de la Horezu. Veterinarii cred că aceste focare ar fi putut fi evitate dacă noua reglementare a Uniunii Europene nu ar fi interzis vaccinarea anti-pestă a porcilor. Pesta porcină este prezentă în 15 focare, din care au fost stinse doar opt. Pe lângă pesta porcină a apărut şi o altă boală care ucide oile şi caprele. Aceasta s-a făcut simţită până acum la Perişani şi Titeşti, unde ovinele mor datorită unor afecţiuni ale ficatului. La Boişoara caii au aceeaşi soartă datorită anemiei infecţioase.
Din păcate medicii veterinari nu au nici un leac împotriva acestor boli, rămânând doar ca fiecare posesor al unui animal bolnav să-l sacrifice, în scopul de a nu răspândi. Şi în acest caz proprietarii sunt despăgubiţi. Ceea ce nu ştiu ţăranii este că despăgubirile pentru animalele moarte nu se acordă oricum. « Proprietarul trebuie să facă dovada cu documente în ceea ce priveşte provenienţa şi sănătatea animalelor », a precizat Florinel Constantinescu, directorul Direcţiei Sanitar Veterinare Vâlcea. Până acum s-a dispus închiderea tuturor târgurilor care nu erau amenajate corespunzător. Până acum pesta porcină a făcut ravagii numai în gospodăriile oamenilor, nu şi în unităţile speciale pentru creşterea porcilor.