Cerşetorii terorişti
Doi copii plictisiţi au dat peste cap activitatea din centrul Râmnicului
Doi cerşetori care se plictiseau în seara de 21 februarie au dat peste cap activitatea din centrul municipiului Râmnicu Vâlcea după ce au transmis o falsă ameninţare cu bombă la dispeceratul Serviciului de Urgenţă 112. Ameninţarea a ajuns la reprezentanţii Serviciului de Informaţii, la poliţişti şi jandarmi în jurul orei 16.30. În câteva secunde s+a stabilit că telefonul fusese dat de la un post public, situat pe bulevardul Nicolae Bălcescu, de la complexul 24 de trepte, astfel că jandarmii i-au depistat pe cei doi autori chiar în momentul când ieşeau din cabina telefonică. Autorii ameninţării, Jean Mănuţi, de 11 ani şi Mureşan Voinescu, de 9 ani aveau obiceiul de a cerşi în zonă şi le-au spus poliţiştilor că în ziua aceea pur şi simplu se plictiseau. „Atunci când au văzut poliţiştii şi jandarmii cei doi copii s-au speriat foarte tare şi, înainte să-i ia cineva la întrebări au şi început să se scuze că nu ei erau cei cu bomba.” – a spus subcomisarul Marcel Sărdaru, de la Poliţia Vâlcea. „Nene, noi nu prea ştim ce este aia bombă decât de la televizor. Am făcut-o ca să vă speriem, ştim de la televizor că face bum” – spuneau cei doi copii. Gluma lor nesărată a pus însă pe jar autorităţile, care au deplasat în zonă forţe de ordine în număr mare. Numai de la Jandarmerie au intervenit un subofiţer şi cinci jandarmi cu contract, care au acţionat cu un autoturism Volskwagen. În zona magazinului Cozia, care era ţinta ameninţării s-au deplasat de asemenea angajaţi de la poliţie, SRI, ambulanţă şi pompieri. Mai grav este că comercianţii din cel mai mare complex comercial din centrul oraşului, care a devenit în ultimele luni ţinta predilectă a ameninţărilor cu bombă au ameninţat că vor acţiona în judecată forţele de ordine pentru că le aduc prejudicii pentru activitatea economică. Între timp cei doi adolescenţi nu riscă prea mult să ajungă la puşcărie, dat fiind că sunt minori, dar poliţiştii care i-au reţinut pentru cercetări au anunţat părinţii că odraslele lor pot suporta consecinţele faptei lor. Părinţii celor doi minori au fost sancţionaţi contravenţional cu amendă în valoare de 500 de lei noi conform Legii 61/1991 pentru nesupravegherea minorilor.