Adrian Năstase urmează sfatul lui Emilian Frâncu?
Adrian Năstase urmează sfatul lui Emilian Frâncu?
Deputatul PNL Emilian Frâncu i-a cerut recent lui Adrian Năstase să „aibă minima decenţă de a-şi da demisia de la conducerea Camerei Deputaţilor”. Într-o declaraţie politică, Frâncu şi-a motivat cererea prin faptul că Adrian Năstase ar fi prea „stresat şi obosit” din cauza „presei, care îl critică, a procurorilor care îl urmăresc, a colegilor din PSD, care şi ei vor să-l elimine”. În opinia deputatului liberal, toate aceste probleme, care-l urmăresc pe Adrian Năstase probabil şi-n somn, îl fac pe fostul preşedinte PSD să se comporte într-un mod absolut aiuristic la Camera Deputaţilor, unde ar trage de timp şi ar face tot posibilul să nu treacă legile importante necesare integrării în UE. Deputatul PNL a mai susţinut că Adrian Năstase a ignorat Regulamentul Camerei Deputaţilor, dând ca exemplu o şedinţă de săptămâna trecută când acesta a dat cuvântul „unor colegi de la PRM pentru lucruri nesemnificative”, deşi procedura de vot electronic era deja iniţiată. După doar câteva zile de la intervenţia parlamentarului liberal, urmată de o adevărată avalanşă de reacţii similare ale reprezentanţilor Alianţei, în interiorul PSD a început să circule şi zvonul că Adrian Năstase îşi va da demisia de la Camera Deputaţilor sau că va fi obligat să demisioneze în curând. Oficial, Năstase a dat vina, în stilul său caracteristic, pe Puterea actuală, care ar avea un plan diabolic să distrugă PSD.