|duminică, noiembrie 24, 2024
  • Follow Us!

Neacşu îl dă cu capul de toţi pereţii pe Pătru 

 Dezvăluiri incendiare ale preşedintelui Partidului Stângii Unite

Neacşu îl dă cu capul de toţi pereţii pe Pătru

  Ilie Neacşu, preşedintele PSU, este profund mişcat de tentativele nereuşite de racolare a oamenilor săi din teritoriu, dar şi de ultimele critici pe care i le-au adus liderii PRM – Vadim Tudor şi Nicolae Pătru. În opinia sa, Pătru a început „să muşte” pentru că „aşa i-a indicat stăpânul său”.  

Legionarii, mici copii pe lângă peremişti

  „L-am avertizat pe Pătru, cu trei săptămâni înainte, că a acţionat prost. I-am spus că îi dedic o jumătate de pagină în Santinela ca să-i arăt că e un măgar de prima clasă. M-a întrebat dacă am spus eu despre el că e prost? Nu, i-am replicat, tu nu eşti prost niciodată. Eu nu sunt d-ăla ca Pătru, să lucrez pe la spate, eu îi zic în faţă. L-am sunat acasă, toată ziua l-am sunat, şi nu mi-a răspuns, dar l-am prins pe Bătăgan. I-am promis că praf îl fac şi pe el. După aia mă suna disperat Pătru şi l-am mai ţinut eu puţin în focuri. I-am spus şi lui care e treaba şi să se lase de prostii. Că n-are cum să-mi cumpere tot tirajul de la Vâlcea. În primul rând, n-avea bani, iar ceea ce am scris este numai adevăr. După ce-am scris, aţi văzut ce fiert şi supărat e? Îl ţine pe Sindie câte-o oră la telefon… Legat de discuţiile în contradictoriu cu Vadim, vreau să vă spun că ştiam că la PRM tot felul de fanatici, fiind şi eu în interior într-o anumită perioadă, dar nu am crezut că se ajunge până acolo încât să se comporte ca nişte fascişti. Cred că pe legionari îi condamnăm degeaba; ăştia erau mici copii pe lângă unii de pe la PRM. Au ajuns să organizeze adevărate comandouri împotriva rivalilor politici. Am fost la o emisiune, la un post naţional de televiziune. Păi, nu vă spun, erau doi deputaţi PRM pe afară, cuminţi, aşa, şi un deputat cu gărzi de corp, că asta era problema, stăteau şi ei prin apropiere, nu ştiu de ce… Pe ceilalţi îi cunoşteam. Am şi făcut un demers, prin care revista Santinela va solicita Parlamentului şi Justiţiei scoaterea PRM în afara legii, pentru că se comportă ca un partid de tip fascist. A fost urmărit şi Bucur, care a fost cu mine la emisiune”, ne-a declarat Neacşu, după ce, cu puţină vreme în urmă, a avut un dur schimb de replici cu liderii PRM.  

„Dosarul de infractor“ al lui Pătru revine în actualitate

 În publicaţia pe care o conduce, preşedintele Partidului Stângii Unite a mai acuzat că „nemaiputând să-l finanţeze pe Vadim, cu zeci de mii de dolari pentru a se menţine în gaşca ţucălăilor nebunului naţionali, Nicolae Pătru, preşedintele filialei judeţene Vâlcea a sectei evanghelice PRM, a apelat la alte vicleşuguri”. El şi-a motivat gestul susţinând că Pătru şi ai lui „îi deranjează pe unii membri ai PSU, proveniţi din PMR, îndeosebi din zona Moldovei, în vederea racolării acestora la secta creştină după evanghelie – PRM”. Toţi reprezentanţii PSU care au fost şicanaţi de oamenii de curte ai lui Pătru şi Vadim, recte Mihai Bătăgan şi alţii – a adăugat preşedintele Stângii Unite – şi-au informat de urgenţă conducerea centrală a partidului. În încercarea de „a-i linişti” pe cei ostili PSU, Neacşu a mai luat în pix şi afacerile gri ale lui Nicolae Pătru cu ciment şi grâu subvenţionat de stat, afaceri cu care de altfel liderul peremist a mai fost tras de moţ şi de alţi politicieni jenaţi prin atitudinile sau declaraţiile PRM-istului. În încheiere, Ilie Neacşu şi-a invitat foştii colegi de partid „să intre urgent într-un regim de carantină”, pentru că, altfel, „n-ar fi exclus ca, în tumultul războiului pornit de Băsescu împotriva mafiei, vreun procuror de la DNA să readucă în actualitate dosarul de mare infractor al celei mai mari lichele politice din Vâlcea – Nicolae Pătru”.       

Pătru crede că PSU devine un partid de familie

Nicolae Pătru, lider al peremiştilor vâlceni răspunde acuzaţiilor aduse de preşedintele Partidului Stângii Unite, Ilie Neacşu. Peremistul este de părere că acuzele lui Neacşu se datorează faptului că a fost dat afară din PRM în urmă cu patru ani, dar şi scorului mic obţinut de PSU cu ocazia alegerilor din 2004. „Neacşu vrea să transforme PSU într-un partid de familie, numindu-l pe fiul său preşedinte al organizaţiei judeţene Vâlcea”, a comentat Pătru. Acesta a mai spus că toate acuzaţiile aduse de Neacşu nu sunt decât minciuni, însă nu-l va da în judecată pentru a nu-şi pierde timpul prin sălile de judecată. Peremistul a recunoscut că în anul 1996 relaţiile sale cu Vadim nu au fost dintre cele mai plăcute, însă a explicat că în timp toate problemele s-au rezolvat.

Leave a Response