Sindicaliştii de la Oltchim se iau la trântă cu Ministerul Economiei
Sindicaliştii de la Oltchim se iau la trântă cu Ministerul Economiei
• aceştia cer Ministrului Economiei şi Comerţului să susţină mărirea salariilor angajaţilor din societate
Sindicatul Liber Oltchim, conform Legii 130/1996, a negociat cu patronatul SC Oltchim SA un contract de muncă cu valabilitate pe perioada 1 ianuarie 2004 – 31 decembrie 2007, excepţie făcând drepturile salariale care se negociază anual, cu aplicare de la 1 ianuarie. Pentru 2006, negocierea majorării salariilor cu aplicare de la data de 1 ianuarie s-a finalizat pe data de 12 februarie a.c., fără însă a se ajunge la un consens, întrucât: „Sindicatul Liber Oltchim a solicitat o majorare a salariilor cu 30 la sută, începând cu prima zi a acestui an pentru cei 5.200 de salariaţi”, cerinţă căreia nu i s-a dat curs.
Argumente în favoarea acceptării revendicărilor
Potrivit unui comunicat de presă transmis de Sindicatul Liber Oltchim, structură condusă de preşedintele Mihai Diculoiu, conducerea S.C. OLTCHIM S.A. Rm. Vâlcea a întocmit un Buget de Venituri şi Cheltuieli 2006, care include o majorare a salariilor cu 20 % începând cu 01.01.2006, dar care nu a fost aprobată de Ministerul Economiei şi Comerţului, în calitatea sa de acţionar majoritar la această societate. Ministerul Economiei şi Comerţului a prevăzut în Bugetul de Venituri şi Cheltuieli 2006 la nivelul S.C. OLTCHIM S.A. o majorare a salariilor de numai 6% începând cu 01.01.2006, majorare care s-a acordat şi a declanşat nemulţumirea generală a salariaţilor societăţii. Atât pe perioada desfăşurării negocierilor cât şi ulterior, Sindicatul Liber OLTCHIM a făcut următoarele demersuri către Ministerul Economiei şi Comerţului: „a transmis adresa nr.14/23.01.2006 prin care solicită stabilirea unui Buget de Venituri şi Cheltuieli 2006 pentru S.C. OLTCHIM SA. care să asigure o majorare a salariilor cu 30% începând cu 01.01.2006; în datele de 23 şi 30 ianuarie 2006, Directorul Economic al S.C. OLTCHIM S.A., Preşedintele Sindicatului Liber OLTCHIM, Preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Chimie şi Petrochimie au avut întâlniri la sediul Ministerului Economiei şi Comerţului cu directori din Direcţia Buget Finanţe”.
Totodată, prin adresa nr.30/13.02.2006, SLO a solicitat sprijinul Federaţiei Sindicatelor Libere din Chimie şi Petrochimie pentru a organiza în cel mai scurt timp o întâlnire la sediul Ministerului Economiei şi Comerţului între Ministrul loan Codruţ Sereş şi delegaţia formată din Director General şi Director Economic al S.C. OLTCHIM S.A., Preşedinte Sindicatul Liber OLTCHIM, respectiv Preşedinte Federaţia Sindicatelor Libere din Chimie şi Petrochimie. Demersurile Sindicatului Liber OLTCHIM şi ale conducerii S.C. OLTCHIM S.A. nu au găsit înţelegere la Ministerul Economiei şi Comerţului şi nu am primit răspuns la solicitările menţionate. Refuzul Ministerului Economiei şi Comerţului de a accepta Bugetul de Venituri şi Cheltuieli 2006 întocmit de conducerea S.C, OLTCHIM S.A. în care se prevede o majorare a salariului cu 20% începând cu 01.01.2006 sau de a stabili un Buget de Venituri şi Cheltuieli 2006 cu indicatori care să asigure o majorare a salariilor cu 30% solicitată de Sindicatul Liber OLTCHIM a generat o stare tensionată în rândul salariaţilor societăţii şi în Adunarea Generală Extraordinara a Sindicatului Liber OLTCHIM din 14.02.2006 s-a declanşat conflict de interese conform Legii 168/1999. Motivarea solicitărilor Sindicatului Liber OLTCHIM se bazează pe: „existenţa unui salariu mediu brut în S.C, OLTCHIM S.A, de numai 1009 lei, cu mult mai mic decât în alte societăţi comerciale subordonate Ministerului Economiei şi Comerţului; -S.C. OLTCHIM S.A, a obţinut profit în anii 2004 şi 2005, iar pentru 2006 se prevede un profit majorat cu 100%; -în Bugetul de Venituri şi Cheltuieli 2006 se prevăd creşteri faţă de 2005 (cifra de afaceri s-a mărit cu 30%, valoarea exportului cu 30%, profitul cu 100%, iar productivitatea muncii a crescut cu 34 %); prevederile OUG nr.79/2001 în care se arată că majorarea salariilor să nu depăşească indicele de creştere a productivităţii muncii; reducerea personalului cu 1.200 persoane ca urmare a înfiinţării societăţilor mixte prin externalizarea unor activităţi auxiliare; în S.C. OLTCHIM SA forţa de muncă este bine pregătită profesional şi în aceste condiţii de salarizare foarte mulţi părăsesc societatea; S.C. OLTCHIM S.A. a realizat investiţii noi care au determinat creşterea productivităţii muncii şi calităţii produselor; S.C, OLTCHIM S.A. este societate cu renume pe plan intern şi extern, primind şi în anul 2005 numeroase premii”.
Conducerea SC Oltchim SA susţine demersurile sindicaliştilor
În acelaşi comunicat de presă, Sindicatul Liber Oltchim consideră că este absolut necesar ca Ministerul Economiei şi Comerţului să se implice alături de conducerea S.C. OLTCHIM SA, de Sindicatul Liber OLTCHIM „pentru majorarea salariilor în S.C. OLTCHIM S.A. în conformitate cu realizările acestei societăţi şi nu la nivelul impus de FMI”. Salariaţii S.C, OLTCHIM S.A, sunt hotărâţi să acţioneze pe căi legale, prin toate mijloacele, pentru a obţine drepturi salariale conforme cu munca depusă şi au convingerea că „şi MEC trebuie să acţioneze cât mai repede pentru a nu se ajunge la tensiuni sociale care pot avea consecinţe greu de prevăzut”.
„Avem convingerea că la nivelul fiecăruia dintre dumneavoastră puteţi să acţionaţi pentru prevenirea tensiunilor sociale, să interveniţi ca munca salariaţilor să fie răsplătită în conformitate cu rezultatele muncii. Dorim ca S.C. OLTCHIM SA să se dezvolte permanent, salariaţii să aibă salariile şi condiţii de muncă conform cu prestigiul şi renumele societăţii. Avem convingerea că împreună vom reuşi să oprim tensiunile sociale, iar dumneavoastră să arătaţi că într-adevăr analizaţi cu responsabilitate solicitările salariaţilor S.A OLTCHIM S.A. şi implicit ale locuitorilor Judeţului Vâlcea. În funcţie de programul pe care-l aveţi vă rugăm ca în cel mai scurt timp să organizaţi întâlniri cu Sindicatul Liber OLTCHIM şi conducerea S.C. OLTCHIM SA, respectiv intervenţii la Ministerul Economiei şi Comerţului şi Guvernul României astfel încât să nu aşteptaţi ca salariaţii S.C. OLTCHIM S.A. să treacă la acţiuni de protest”, se menţionează într-un material transmis de SLO Consiliului de Administraţie al SC Oltchim SA, directorului general Constantin Roibu, Confederaţiei Naţionale Sindicale „Cartel Alfa” şi federaţiei Sindicatelor Libere din Chimie şi Petrochimie Bucureşti.