|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Preşedintele Persu de la AJF a părăsit funcţiile din PSD 

Motivând că nu vrea să politizeze fotbalul

 

Preşedintele Persu de la AJF a părăsit funcţiile din PSD

 

  Prima conferinţă de presă făcută de Mihai Persu după câştigarea funcţiei de preşedinte al Asociaţiei Judeţene de Fotbal Vâlcea a avut loc la jumătatea săptămânii trecute, atunci când a dorit să-şi anunţe oficial demisia. El a demisionat „din toate funcţiile deţinute în cadrul Partidului Social Democrat“, rămânând doar simplu membru al PSD. Decizia sa a fost pusă pe seama faptului că nu vrea „să politizeze fotbalul“, mai ales că în ultimul timp s-au făcut zeci şi zeci de referiri la faptul că el, ca membru al PSD, a fost ajutat de un grup de liberali să câştige şefia fotbalului judeţean. În încercarea de a demonstra că nu este aşa şi că politicul nu are nici un amestec, Mihai Persu a înaintat către Ion Câlea cererea sa de retragere din funcţiile deţinute în PSD. Tot în cadrul conferinţei de presă, Mihai Persu a mai spus că a identificat locul pe care va construi „Casa Fotbalului Vâlcean“, proiect controversat lansat de puţin timp.

Leave a Response