Veniturile de orice fel se impozitează
Veniturile de orice fel se impozitează
În anul 2006 nu se mai globalizează veniturile realizate în 2005!
persoanele care au realizat în 2005 venituri din activităţi independenTe trebuie să depună declaraţia specială pentru fiecare categorie şi sursĂ de venit PâNĂ LA 15 MAI A.C.
Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Vâlcea informează contribuabilii care au obţinut în anul 2005 venituri din: activităţi independente (comerciale, profesii liberale, drepturi de proprietate intelectuală); din cedarea folosinţei bunurilor şi din activităţi agricole impuse în sistem real au obligaţia să depună până pe data de 15 mai 2005 formularul 200 “Declaraţie specială privind veniturile realizate” la unitatea fiscală unde au domiciliul. Ca şi în anii precedenţi aceste declaraţii vor fi transmise prin poştă de către Ministerul Finanţelor Publice.
Categoria de contribuabili menţionată mai sus poate opta pentru virarea sumei de până la 2% din impozitul anual datorat, către entităţi nonprofit, sau virarea sumei către burse private prin completarea formularului 200 punctul III.
Asociaţiile fără personalitate juridică constituite între persoane fizice au obligaţia să depună "Declaraţia anuală de venit pentru asociaţiile fără personalitate juridică, constituite între persoane fizice" cod 204 până la data de 15 martie 2006 la unitatea fiscală în a cărei rază teritorială se află locul principal de desfăşurare a activităţii asociaţiei. Fiecare membru din asociaţie are obligaţia să depună până pe data de 15 mai 2005 formularul 200”Declaraţie specială privind veniturile realizate” la unitatea fiscală unde are domiciliul.
Atenţie! Persoanele fizice care în anul 2005 au obţinut venituri din salarii sau asimilate salariilor şi pentru care angajatorii au întocmit fişe fiscale, le-au depus la unitatea fiscală şi le-au înmânat salariaţilor; venituri din investiţii, precum şi din premii şi din jocuri de noroc, a căror impunere este finală; venituri din pensii; venituri determinate pe bază de norme de venit; venituri din activităţi agricole altele decât (din cultivarea şi valorificarea legumelor, zarzavaturilor, florilor, arbuştilor, plantelor decorative şi ciupercilor, în sere şi solarii, pepiniere pomicole şi viticole şi altele asemenea) nu mai depun declaraţii de venit.
De reţinut! Şi aceste persoane pot opta pentru virarea sumei de până la 2% din impozitul anual datorat, către entităţi nonprofit, prin depunerea formularului 230 “Cerere privind destinaţia sumei reprezentînd până la 2% din impozitul anual”, cod 14.13.04.13, la care anexează copii de pe fişele fiscale până la 15 mai 2005.
Pentru eventuale lămuriri, aveţi posibilitatea să solicitaţi sprijin în cadrul asistenţei acordate gratuit contribuabililor, direct, la sediile Direcţiei Generale a Finanţelor Publice din municipiul Râmnicu-Vâlcea, str. General Magheru, nr. 17 şi ale unităţilor teritoriale.
De asemenea, aveţi la dispoziţie numerele: 73.17.07, "telefonul contribuabilului", linie destinată în exclusivitate răspunsurilor la întrebările contribuabililor privind legislaţia financiar-fiscală, şi 73.77.77, interior 2158, Biroul asistenţă contribuabili persoane fizice din cadrul Administraţiei Finanţelor Publice a Municipiului Râmnicu-Vâlcea.
La 6 martie 2006,
94% DINTRE ANGAJATORII VÂLCENI DEPUSESERĂ FIŞELE FISCALE
Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Vâlcea informează că, până la 6 martie a.c., 6.502 de angajatori au transmis fişele fiscale, gradul de depunere a acestora fiind de 94%.
Conducerea DGFP Vâlcea mulţumeşte şi pe această cale angajatorilor care s-au achitat de această îndatorire, cât şi presei locale pentru sprijinul acordat în mediatizarea obligaţiilor fiscale care revin contribuabililor.
DGFP Vâlcea atenţionează angajatorii care încă n-au îndeplinit această obligaţie legală că nedepunerea fişelor fiscale se sancţionează cu amendă de la 50 lei la 1.500 RON, pentru persoanele fizice, şi de la 500 la 10.000 RON, potrivit prevederilor Codului de Procedură Fiscală.
Finanţele Publice vâlcene extind tehnicile moderne de transmitere a datelor:
la cerere, contribuabilii primesc pe mail sau pe dischetă situaţia financiară proprie
Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Vâlcea a extins utilizarea tehnicilor moderne de transmitere a datelor nu numai în cadrul instituţiei, ci şi în relaţia directă cu contribuabilii. Astfel, persoanele juridice, instituţiile publice, asociaţiile, fundaţiile, alte organizaţii de acest fel, partidele politice, sindicatele, CAR-urile, cultele religioase, la cerere sub semnătură autorizată, adresată direct DGFP Vâlcea sau unităţilor fiscale teritoriale, au posibilitatea să obţină, în funcţie de dotare şi opţiune, date referitoare la situaţia financiară proprie pe mail sau pe suport dischetă.
În atenţia:
Asociaţiilor fără personalitate juridică constituite între persoane fizice
Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Vâlcea informează asociaţiile fără personalitate juridică constituite între persoane fizice care realizează venituri din activităţi independente-comerciale şi profesii libere că au obligaţia să depună “Declaraţia anuală de venit” cod. 14.13.01.13/2i.
Declaraţia se depune anual de asociatul desemnat prin contract să răspundă pentru îndeplinirea obligaţiilor asociaţiei faţă de autorităţile publice, până la 15 martie 2006, pentru veniturile realizate în anul 2005.
De reţinut! Declaraţia se completează în două exemplare, astfel: originalul se depune la unitatea fiscală în a cărei rază teritorială se află locul principal de desfăşurare a activităţii asociaţiei; copia se păstrează la domiciliul fiscal al asociaţiei, împreună cu celelalte documente privind activitatea acesteia.
contribuabililor plătitori de venit cu regim de reţinere la sursă
Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Vâlcea reaminteşte plătitorilor de venituri cu regim de reţinere la sursă că, prin Ordinul ministrului Finanţelor Publice nr. 2.017/2006, publicat în Monitorul Oficial nr. 56/20 ianuarie 2006, a fost aprobat modelul formularului “Declaraţie informativă privind impozitul reţinut cu regim de reţinere la sursă, pe beneficiari de venit”, cod 14.13.01.13/I.
Declaraţia se completează şi se depune de plătitorii de venit care au obligaţia calculării, reţinerii şi virării impozitului pe veniturile cu regim de reţinere la sursă, cu excepţia veniturilor de natură salarială şi asimilate acestora, pentru următoarele venituri: din drepturi de proprietate intelectuală; din vânzarea bunurilor în regim de consignaţie; obţinute în baza unui contract de agent/comision/mandat comercial; din activitatea de expertiză contabilă, tehnică, judiciară şi extrajudiciară; din activităţi independente desfăşurate în baza unei convenţii/contract civil încheiat în condiţiile Codului civil; din activităţi independente realizate într-o formă de asociere cu o persoană juridică; din dividende din dobânzi; din premii şi din jocuri de noroc; din transferul titlurilor de valoare; din transferul titlurilor de valoare, pentru care beneficiarul de venit are obligaţia stabilirii câştigului net/pierderii; sub forma câştigurilor din operaţiuni de vânzare/cumpărare de valută la termen, pe bază de contract; din pensii; din lichidare/dizolvare şi din alte venituri.
Declaraţia se depune până la 30 iunie 2006, pentru veniturile plătite în anul 2005 şi ori de câte ori plătitorul de venit constată erori în declaraţia depusă anterior (prin completarea unei declaraţii rectificative), situaţie în care se va înscrie “X” în căsuţa prevăzută în acest scop.
Declaraţia se completează în două exemplare: originalul se depune la organul fiscal în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al plătitorului de venit sau unde acesta este luat în evidenţa fiscală, după caz; copia se păstrează de către plătitorul de venit.
Plătitorii de venituri au obligaţia depunerii declaraţiei în format electronic, pe suport magnetic sau optic, prin folosirea programului de asistenţă care poate fi obţinut de la administraţiile fiscale pe o dischetă de 1,44 MB, sau prin descărcare a programului de pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice www.mfinanţe.ro.
Suportul magnetic sau optic va fi însoţit de exemplarul listat pe hârtie al declaraţiei pentru unitatea fiscală, semnat şi ştampilat.