Fântânile din Laloşu au luat foc de la soare
Fântânile din Laloşu au luat foc de la soare
Localnicii au ajuns la o concluzie: mămăliga iese mai bună dacă o prepară la flăcările din puţuri
Din cauza încălzirii vremii, fântânile din satul Portăreşti, comuna Laloşu-Vâlcea s-au autoaprins de la razele soarelui. Oamenii s-au trezit cu puţurile în flăcări şi până la venirea pompierilor fiecare a încercat să stingă focururile din fântâni. Unii au pus capacele deasupra puţurilor, alţii le-au acoperit cu pături, pompierii find prezenţi în zonă pentru a stinge eventualele incendii la gospodării. Primarul comunei le-a interzis gospodarilor să se apropie la o distanţă mai mică de trei metri de puţuri. Deocamdată nu se cunoaşte provenienţa gazelor care au pus pe jar, la propriu, locuitorii din satele Portăreşti şi Mologeşti. Numărul fântânilor care emană gaze a ajuns la 40. Tot mai multe voci acreditează ideea că în comuna Laloşu se va instaura stare de urgenţă.
Sătenii trăiesc cu frica-n sân
În localitatea Laloşu, din cauza fenomenului de încălzire de ieri, 19 martie, la 40 de fântâni din satele Portăreşti şi Mologeşti scurgerile de gaze s-au intensificat. Încă de la primele ore ale dimineţii, oamenii au dat buzna în Primăria Laloşu şi au semnalat fenomenul. Dacă cu numai două săptămâni în urmă doar trei sau patru fântâni au luat foc, ieri numărul lor era 13. Oamenilor le este teamă că în curând le vor lua foc şi gopodăriile, nu numai fântânile. Pe ici pe colo, unii mai fac haz de necaz spunând că mămăliga iese mai bună dacă o prepară pe pirostriile puse pe gura puţului. Laloşu, una dintre localităţile situate în sudul extrem al judeţului Vâlcea, se confruntă de ceva timp de ceva timp cu o situaţia nemaiîntâlnită până în prezent. Din zeci de fântâni ies gaze care la contactul cu o scânteie se aprind, incendiind puţurile şi lăsând fără apă potabilă locuitorii din zonă. Dacă cu aproximativ două săptămâni în urmă, scurgerile de gaze erau sesizate la doar 30 de fântâni, acum fenomenul s-a extins la 40 de fântâni, 13 dintre ele luând foc. Fenomenul de încălzire nu a avut repercursiuni numai asupra scurgerilor de gaze, ci şi asupra alunecărilor de teren din satele Olteţani şi Ţigănie.
Primarul este disperat
Primarul comunei Laloşu, Ion Toma, este disperat de fenomenul inexplicabil, şi spune că nici nu mai ştie ce să le spună la oameni, care îi vin cu noaptea în cap la poarta primăriei şi încep să-l ia la rost: “Mă tot întreabă lumea dacă ăştia de la Bucureşti au găsit sursa aia, ca să ştie şi ei dacă se îmbogăţesc sau nu! Că s-au vânturat atâţia, şi-au dat cu părerea şi duşi au fost! Mai nou îmi spun că şi mămăliga iese mai bună dacă o pun deasupra puţurilor! Le e teamă şi lor că poate or să le ia foc acareturile, dar eu le-am spus că nu au voie să se apropie mai mult de trei metri de fântâni! Dar cum pot eu să le spun ce să facă în propriile lor gospodării?”, spune primarul. Alesul mai spune că imediat cum au început să ia foc fântânile a alertat autorităţile judeţene. “Am anunţat pe prefectul Anuţa Handolescu, dar pentru că pe Valea Oltului cad stânci şi circulaţia este întreruptă pe drumul E 81, fiind prezentă acolo, nu s-a putut deplasa în localitatea noastră. Deocamdată nu am instaurat stare de urgenţă, o aşteptăm pe dânsa să ne spună ce să facem!”. Cele 40 de fântâni aparţin satului Portăreşti, alte câteva aparţinând satului Mologeşti. “În satul Portăreşti nu mai avem o fântână cu apă potabilă. Dar oamenii se aprovizionează din cisterna pe care am pus-o la dispoziţie. Trupele pompierilor au stat zi şi noapte pentru a stinge focul. Din fericire, nici un acoperiş nu a luat foc”, ne-a mai zis primarul. În timp ce în satele Portăreşti şi Mologeşti fântânile ard, în satele Olteţani şi Ţigănie, apele Olteţului fac ravagii în gospodăriile oamenilor, luând la vale grajdurile, wc-urile, apele apropiindu-se din ce în ce mai mult de casele oamenilor.
Cosmin RADU