|joi, noiembrie 21, 2024
  • Follow Us!

Focarele de pestă porcină se extind la Vâlcea 

Focarele de pestă porcină se extind la Vâlcea

   Focarele de pestă porcină sunt în continuă creştere la Vâlcea. Numai de la începutul acestei luni la Direcţia Sanitar-veterinară Vâlcea au fost înregistrate 32 de astfel de focare în diferite localităţi din judeţ, numărul fiind mult mai mare decât luna trecută. Localităţile în care aceste focare sunt active sunt Grădiştea, Olanu, Râmnicu Vâlcea, Drăgoeşti, Prundeni, Şuşani, Pietrari, Şirineasa, Şuteşti, Stoeneşti şi Diculeşti. Ultimele înscrise pe listă sunt comunele Voiceşti, Diculeşti şi Milcoiu. În total la Vâlcea au fost înregistraţi 116 porci bolnavi, dintre care 42 au murit iar 74 au fost ucişi pentru a nu transmite boala mai departe. Medicii veterinari au luat măsurile necesare de stingere a focarelor, fiind recoltate probe de sânge de la animale. Porcii bolnavi sunt sacrificaţi, arşi şi îngropaţi la mare adâncime în pământ. De asemenea, în gospodăriile afectate de boală, s-au efectuat dezinsecţii sanitare. În ceea ce priveşte pseudopesta aviară lucrurile stau mai bine, pentru că timpul de stingere al focarului este mai scurt. De la începutul anului la Vâlcea s-au înregistrat nouă focare de pseudopestă, dar numai trei dintre ele mai sunt active în prezent, în comunele Racoviţa şi Budeşti, precum şi în municipiul Râmnicu Vâlcea. Pseudopesta aviară a ucis în total 383 de păsări.
 
Proprietarii porcilor bolnavi pot fi despăgubiţi
 
Spre deosebire de pseudopesta aviară, caz în care s-a anunţat deja că proprietarii păsărilor sacrificate nu vor primi despăgubiri proprietarii de porci ale căror animale au fost sacrificate din cauza pestei au dreptul la despăgubiri. Condiţia este însă ca oamenii să anunţe la timp medicii veterinari privind îmbolnăvirea animalului sau moartea acestuia. Ei pot primi astfel o sumă de bani echivalentă cu preţul porcului pe piaţă. În jur de 50 de proprietari de animale au fost despăgubiţi până acum, iar alte dosare cu cereri urmează să fie validate. „Pentru a putea fi despăgubit proprietarul trebuie să facă dovada cu documente în ceea ce priveşte provenienţa şi sănătatea animalelor. În cazul în care este găsit un porc bolnav şi mai exista şi alţi porci în aceeaşi gospodărie sunt eutanasiaţi toţi, pentru a nu permite răspândirea virusului. Dacă proprietarul îşi cumpără alt porc după 40 de zile de dezinfecţie şi acestuia i se vor recolta probe de sânge.”, a precizat Florinel Constantinescu, directorul Direcţiei Sanitar-veterinare Vâlcea. Proprietarii de păsări bolnave de pseudopestă aviară pot primi, în schimb sancţiuni în cazul în care refuză vaccinarea păsărilor din gospodării.
 
Boală împrăştiată de… autorităţi
 
Reprezentanţii Direcţiei Sanitar-veterinare Vâlcea consideră că şi autorităţile locale din anumite zone ale judeţului au partea lor de vină pentru extinderea focarelor de pestă porcină, din cauza faptului că nu au intervenit pentru amenajarea corespunzătoare a târgurilor şi pentru igienizarea lor corespunzătoare. „Mulţi porci sunt cumpăraţi de oameni din târguri, unde ajung şi fără documente. Problema este că aceste târguri nu corespund standardelor, deşi ele se află în administrarea consiliilor locale. Vâlcea va rămâne astfel doar cu câteva târguri, deoarece am decis închiderea celor care nu sunt amenajate”, a spus directorul Constantinescu.

Leave a Response