|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Am ratat şansa de a ne consolida poziţia secundă 

Nu am învins o echipă slabă nici cu ajutorul arbitrilor!

 

Am ratat şansa de a ne consolida poziţia secundă

 

deşi oaspeţii au avut un jucător eliminat, noi n-am marcat nici din penalti

 

  Egalul de la Ploieşti din prima etapă a returului şi faptul că adversarul făcea parte din categoria celor modeşti ne dădeau speranţe într-un succes care să ne consolideze locul 2 în clasament, mai ales că principala urmăritoare, Unirea Urziceni, a fost articulată zdravăn de „urbaniştii“ de la CS Otopeni.Startul meciului a fost cum nu se poate mai bun şi înainte de jumătatea primei reprize CSM-ul a marcat, 1-0 prin Ovidiu Ciortan, care s-a dovedit a fi mai inspirat şi mai norocos decât adversarul său direct şi de cât portarul Tufişi. În ciuda ocaziilor avute până la finalul primei părţi a meciului, CSM-ul a mai puncta doar la impresia artistică, iar asta s-a întâmplat foarte rar. Mai mult, când nimeni nu se aştepta, Vlădescu (Inter Gaz) a restabilit egalitatea, cu largul concurs al portarului Pampea. Lucrurile păreau să fie în continuare în avantajul vâlcenilor după ce un fotbalist al echipei oaspete a văzut destul de uşor al doilea cartonaş galben şi a fost eliminat de pe teren. Trupa lui Adrian Furnică nu a ştiut să profite de superioritatea numerică de pe teren şi s-a avântat într-un atac furibund şi haotic spre poarta lui Robert Tufiş. E drept, au şi existat o serie de ocazii bune de a se marca, însă nici una dintre ele n-a fost fructificată. Pentru ca lucrurile să fie până la capăt favorabile echipei vâlcene, centralul partidei a mai luat o decizie ciudată, acordând cu uşurinţă un penalty cu vreo cinci minute înainte de finalul meciului, moment în care, dacă se marca, victoria era asigurată în contul CSM-ului. Rolul de executant i-a revenit lui Alin Savu (cel mai slab jucător din meciul cu Universitatea Craiova, 0-0 în Zăvoi, în toamnă – dacă vă mai amintiţi!). Savu faţă-n faţă cu Robert Tufiş. Vâlcean contra vâlcean… A executat slab, previzibil Savu, iar Tufiş a apărat, parcă în ciuda celor ce n-au văzut în el un portar bun pentru a fi adus la Vâlcea! Nici ultimele ocazii, din minutele de prelungire, n-au mai putut schimba soarta meciului, iar Inter Gaz a smuls un punct important pentru bucureşteni în tentativa lor de a scăpa de retrogradare. Din păcate, CSM-ul a rămas mult în urma liderului, iar acum simte în ceafă răsuflarea petroliştilor din Ploieşti.

Leave a Response