Limbajul elitei
De vreo jumătate de oră sticla televizorului „vorbea” fără pauză. Un tânăr cu mustaţa pe oală şi ochi mari, ca de bou, cu o gură cât o şură, cum ar zice maică-mea, fie-i ţărâna uşoară şi de…calibru, printre ai săi, se răstea voiniceşte la o fătucă, dar şi la noi, care, în lipsă de altceva, ţinteam cu privirile sticla aia…
– Uite, aşa ne cambrăm noi vederile panoramice, chiar dacă din blochauşul nostru bilateral, ca să comprendaţi bine dacă implementarea asiduă a lexurilor toate. Aparent pare aplomb în intreprinderea partidului meu şi, deci nu procedez la aplogia ei, dar aportul nostru anvelopează antiprodicitatea antologică, dar şi anvizajează deci abilitatea noastră pe tărâmul creştin şi democrat în acelaşi timp. Abnegaţia nu este abolită, chiar dacă cancanurile sunt capabile să fie inexpugnabile şi capitale, deci, în evoluţia situaţiei evolutive pe esicherul politicii noastre. Facem încă casă bună, imperturbabil ca să ne implicăm, cu cei din asociaţie deci, ca să nu se vadă, doamne, iartă-mă, în coerenţa, care nu este incidentală la noi…
– Iertaţi-mă, că vă întrerup, domnule senator, dar, cred că multă lume se întreabă ce vreţi Dumneavoastră? Încă nu v-aţi definit platforma după care acţionaţi! N-aţi vrea să detaliaţi un pic? Îl întrerupse până la urmă fătuca pe „marele” ales?…
– Cum să nu, dragă! Că unic nu sunt, ca să mă refer la cinetică, ramura mea de ştiinţă unde, deci, sunt şi acum pe fază, şi, ca să vă demonstrez că sunt activ, ca un actant ce vrea să fie extradiegezic şi combial vor folosi iar halofraze… Deci travaliul meu se bazează pe lexem, chiar dacă este tristonez…
Să ştiţi, că partidul meu are cili care sesizează confruntarea părerilor în confort cu congmenţa consecventă pe platformă. Şi dacă cantitatea noastră, se zice, acceptă cupiditatea, deci, criza nu se vede şi nu acceptăm domnaţiunea ca pe un debit… Iar ideologia partidului meu nu este defetistă, deci, deghizaţi nu pot fi, în fariseismul care domină fanfaroniada în care am pătruns, nici colegii mei, care au afirmat că finalizarea exigenţei nu poate fi fistirată… E clar? Fătuca făcuse ochii cât cepele şi faţa îi trăda nedumeririle… Nu înţelegea nimic. Poate şi din această cauză îl lăsase pe tânărul politruc să-şi debiteze „cântecul” în stilu-i caracteristic. „Păsăresc”, ar fi zis maică-mea, fie-i ţărâna uşoară…
– Şi, totuşi, n-aţi vrea să fiţi mai clar, domnule Lătrătescu? Interveni iar fătuca…
– Ba da, ba da, domnişoară! Că eu nu sunt un inveterat violabil, nici măcar interlop…
Că capabilitatea mea şi partidul meu, deci, a sesizat intrinsec înglobarea mea în platforma fără fisuri a lui, şi tot aşa, deci, voi încerca să înrâurez juxtaliniar electoratul, ca implementarea să fie implicită si totală. Să nu vă supăraţi pe recursul meu; dar încă caut să redau nuanţe noi, de notorietate, platformei partidului meu şi asta, chiar am vrut să vă spun…
Deci, cum v-am spus, în mine veţi avea un ales robust, în care trebuie să fiţi retrospectivi, cât de cât, că eu iubesc rivalitatea… Sticla televizorului se întunecă brusc şi apăru, undeva, sus, expresia „No signal!”…
Uite, că şi Dumnezeu s-a speriat de asemenea indivizi care au fugit de limba de lemn şi au dat în cea de …sârmă. Halal! Limba de sârmă.
George Achim
