|joi, noiembrie 21, 2024
  • Follow Us!

FISCUL A VERIFICAT 253 DE OPERATORI ECONOMICI VâLCENI 

În luna februarie a.c.,

FISCUL A VERIFICAT 253 DE OPERATORI ECONOMICI VÂLCENI

            În luna februarie 2006, Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Vâlcea a efectuat 253 verificări ale activităţii operatorilor economici prin inspectori ai structurii Activitatea de Control Fiscal şi ai compartimentelor de control fiscal persoane fizice de la unităţile fiscale teritoriale.
Cu ocazia controalelor, au fost stabilite suplimentar pentru bugetul consolidat al statului 775 mii lei. Suma este formată din: 479 mii lei – diferenţe de impozite, taxe, contribuţii şi fonduri stabilite peste cele evidenţiate de operatorii economici în evidenţa contabilă; 114 mii lei – dobânzi şi penalităţi de întârziere aferente debitelor stabilite suplimentar; 182 mii lei, provenind din 108 de amenzi contravenţionale şi din confiscări.
Menţionăm că, din sumele stabilite ca venit suplimentar la bugetul consolidat al statului, în timpul controalelor, au fost încasate 340 mii lei.
Pentru fraudare, operatorii economici certaţi cu legea au procedat la: reducerea bazei de impozitare prin neînregistrarea tuturor veniturilor sau includerea pe costuri a unor cheltuieli care nu erau aferente veniturilor realizate; aplicarea eronată a regimului deducerilor privind TVA; întocmirea şi înregistrarea în contabilitate a unor documente care nu au fost completate în conformitate cu normele legale.
 
Depunerea declaraţiilor fiscale cu codificarea informaţiei prin cod de bare
            Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Vâlcea precizează că plătitorii de impozite, taxe şi contribuţii sociale, aflaţi în administrarea administraţiilor finanţelor publice municipale precum şi ale direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene, au obligaţia depunerii declaraţiilor fiscale cu codificarea informaţiei prin cod de bare. Acest mod de declarare se aplică pentru:
            – Declaraţia privind obligaţiile de plată la bugetul general consolidat, cod 14.13.01.01./a;
            – Declaraţia rectificativă, cod 14.13.01.00./r;
            – Decont de taxă pe valoarea adăugată, cod 14.13.01.02.;
            – Declaraţia privind impozitul pe profit, cod 14.13.01.04.
            Metoda de declarare cu codificarea informaţiei prin cod de bare poate fi utilizată şi de către ceilalţi plătitori de impozite, taxe şi contribuţii sociale (cei arondaţi administraţiilor finanţelor publice orăşeneşti şi comunale), ca metodă alternativă de declarare.
            Declaraţiile se depun în format de hârtie, în două exemplare: unul semnat şi ştampilat conform legii la organul fiscal competent, celălalt se păstrează de către plătitor.
            Formatul hârtie se obţine prin utilizarea programului de asistenţă DECLMF elaborat de Ministerul Finanţelor Publice, pus la dispoziţia contribuabililor gratuit de unităţile fiscale subordonate. De asemena, programul poate fi descărcat de pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice, la adresa www.mfinanţe.ro.
            Plătitorii de impozite, taxe şi contribuţii sociale care utilizează metoda de declarare cu codificarea informaţiei cu cod de bare nu mai depun declaraţia în format electronic (dischetă 31/2 inch, 1.440 MB compatibilă MS-DOS).
            Atenţie! Pentru o bună imprimare a codurilor de bare bidimensionale, prin utilizarea programului de asistenţă DECLMF, se recomandă imprimanta laser cu rezoluţie minimă de 300 dpi.
*
            Baza legală: Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 409/ 2006 privind depunerea declaraţiilor fiscale cu codificarea informaţiei cu cod de bare.
 
Pe site-ul www.mfinante.ro, poate fi consultat
PROIECTUL DE ACT NORMATIV PRIVIND ACCIZELE
Prevederile proiectului de act normativ pentru modificarea şi completarea titlului VII – Accize din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, proiect publicat pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice, www.mfinante.ro, sunt prevăzute a intra în vigoare la 1 ianuarie 2007. Prin urmare, nivelul accizelor este corespunzător calendarelor pentru anul 2007.
Pentru anul 2006, la 1 iulie, se va înregistra o creştere a accizelor corespunzătoare nivelurilor din calendarele prevăzute pentru acest an, aceasta reprezentând o etapă intermediară până la atingerea nivelurilor prevăzute pentru anul 2007. Astfel, în ceea ce priveşte energia electrică pentru consum casnic, la un consum mediu de 150 Kwh/lună, influenţa va reprezenta o creştere de cca 500 lei vechi (de la cca 2.000 lei vechi la cca 2.500 lei vechi). Influenţa pe pachetul de ţigarete va reprezenta o creştere de cca 600 lei vechi, respectiv de la un preţ cu amănuntul de  36.000 lei/pachet  la un preţ cu amănuntul de  36.600-37.000 lei/pachet. În ceea ce priveşte băuturile alcoolice spirtoase, influenţa în preţ ar fi de aproximativ 35.700 lei – 36.000 lei/ 1 litru de alcool de concentraţie 100% în volum.
Precizăm că propunerile privind modificarea şi completarea titlului VII – Accize din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice, s-au făcut în conformitate cu Documentul de poziţie aferent Capitolului 10 – Impozitarea din acquis-ul comunitar, încheiat în anul 2003, prin care România şi-a asumat faţă de Comisia Europeană o serie de angajamente pe linia armonizării fiscale.
În domeniul accizelor, documentul cuprinde şi o serie de calendare pentru creşterea anuală a nivelului acestor taxe, până la nivelul minim impus de directivele europene, nivel care – pentru produsele pentru care nu s-au obţinut perioade de tranziţie – trebuie atins până la 1 ianuarie 2007, data preconizată pentru aderarea României la Uniunea Europeană.
Pentru o serie de produse supuse accizelor armonizate, România a obţinut perioade de tranziţie între 2 şi 7 ani, până la atingerea nivelului minim impus de directive, cum ar fi pentru: benzina fără plumb, motorină, pacură, electricitate, gaz natural şi ţigarete, situaţie care atrage modificarea periodică a nivelului accizelor.
 
Documentar fiscal:
CAZIERUL FISCAL AL CONTRIBUABILILOR
Cazierul fiscal al contribuabililor a fost organizat ca mijloc de evidenţă şi urmărire a disciplinei financiare a contribuabililor în scopul prevenirii şi combaterii evaziunii fiscale, precum şi în scopul întăririi administrării impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat.
Începând cu anul 2003, în cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Vâlcea s-a înfiinţat şi funcţionează Biroul de gestionare a cazierului fiscal, în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 75/2001 privind organizarea şi funcţionarea cazierului fiscal.
Certificatul de cazier fiscal serveşte, în principal, pentru înfiinţarea societăţilor comerciale, asociaţiilor şi fundaţiilor şi la autorizarea unei activităţi independente, de către solicitanţi.
În cazierul fiscal se ţine evidenţa persoanelor fizice şi juridice, precum şi a asociaţilor, acţionarilor şi reprezentanţilor legali ai persoanelor juridice, care au săvârşit fapte sancţionate de legile financiare, vamale, precum şi cele care privesc disciplina financiară, denumiţi în continuare contribuabili.
Lista cu faptele care se înscriu în cazierul fiscal al contribuabililor a fost actualizată prin Hotărârea Guvernului nr. 299/2006 publicată în Monitorul Oficial nr. 237/16.03.2006.
Principalele fapte înscrise in cazierul fiscal sunt faptele care potrivit legii constituie infracţiuni si sunt sanctionate de urmatoarele acte normative:
– Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale;
– infracţiunile prevăzute de Titlul IX.I ale Codului Fiscal (Legea nr. 571/2003);
            – Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată;
            – Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată;
            – Legea nr. 141/1997 privind Codul Vamal al României;
            – Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea si combatere a finanţării actelor de terorism;
            – OUG nr. 69/1998 privind regimul de autorizare a jocurilor de noroc;
            – Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurarilor pentru somaj si stimularea ocupării forţei de muncă;
            – OUG nr. 150/2002 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de asigurari sociale de sanatate;
            – Legea nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de munca şi boli profesionale.
De asemenea, în cazierul fiscal se cuprind şi fapte ce constituie contravenţii sancţionate de  Codul de Procedură Fiscală şi Legea contabilităţii.
Contribuabilul care doreşte eliberarea unui certificat de cazier fiscal trebuie să completeze o cerere scrisă şi să o depună la Direcţia Generală a Finanţelor  Publice în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul/sediul. Această cerere trebuie să fie însoţită de dovada plăţii taxei pentru eliberarea cazierului fiscal. În mod obligatoriu, persoana care depune cererea trebuie să prezinte actul de identitate şi/sau împuternicirea, după caz, iar în cazul persoanelor juridice şi actul care atestă numirea reprezentantului lor legal (copie şi original).
Atenţie! La momentul depunerii cererii, contribuabilul va fi înştiinţat de organul fiscal cu privire la data la care urmează să fie eliberat certificatul de cazier fiscal.
            Eliberarea certificatului de cazier fiscal se face numai personal contribuabilului, respectiv reprezentantului legal al acestuia, sub semnătură, cu condiţia prezentării actului de identitate şi a împuternicirii, după caz.
            În conformitate cu prevederile OG nr. 75/2001, certificatul de cazier fiscal se  eliberează în cel mult 10 zile zile calendaristice, de la data solicitării eliberării, cu taxă pentru regim nomal de 5 RON. La cerere, pentru situaţii de urgenţă, certificatul poate fi eliberat în cel mult 3 zile cu plata unei taxe de urgenţă în sumă de 20 RON.
            Certificatul de cazier fiscal este valabil 15 zile de la data emiterii şi numai în scopul în care a fost eliberat.
*
Informaţii lămuritoare privind obţinerea cazierului fiscal pot fi obţinute zilnic, direct, la sediul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Judeţului Vâlcea, din municipiul Râmnicu-Vâlcea, str. General Magheru, nr. 17, etaj I, ghişeul cazier fiscal, sau telefonic la numărul: 73.77.77, interior 2095.
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
240195 Râmnicu-Vâlcea, str. General Magheru, nr. 17
Tel.: 0250-73.77.77, int. 2044  Fax: 0250-73.76.20
E-mail: Iulian.Popescu.VL@mail.mfinante.gv.ro
http://anaf.mfinante.ro

Leave a Response