Jandarmii ÔÇô spaima călătorilor fără bilet
Jandarmii – spaima călătorilor fără bilet
Jandarmii vâlceni patrulează în aceste zile împreună cu poliţiştii de la Transporturi feroviare în trenurile din Vâlcea pentru a descoperi călătorii fără bilet. Oamenii legii au început să bage spaima în vâlcenii care obişnuiesc să meargă „cu naşul” deoarece în doar câteva ore au patrulat în 19 trenuri care erau staţionate în şapte staţii CFR din Vâlcea. Au fost descoperiţi astfel 127 de călători care nu aveau bilet. Aceştia au fost nevoiţi să cumpere bilete cu suprataxă în valoare de 460 de lei noi. „În urma acestor acţiuni s-a constatat reducerea cu 60 % a călătorilor care circulă fraudulos şi o creştere a încasărilor la casele de bilete de 30 %. Acţiuni de acest gen se vor organiza frecvent în perioada următoare.” – a apreciat colonelul Ion Idu, şeful Jandarmeriei Vâlcea. Poliţiştii au reţinut de asemenea un bărbat de 32 de ani, Constantin Cojocaru care era dat în urmărire, iar alte patru persoane au fost sancţionate contravenţional cu 425 de lei noi.