Hoţii de drujbe se plimbau cu taxiul
Hoţii de drujbe se plimbau cu taxiul
În timpul unui control de rutină poliţiştii vâlceni au depistat doi hoţi care se plimbau cu taxiul. Mihail Remus Bondoc, de 26 de ani şi Remus Rădoescu Grigore, de 26 de ani, ambii din comuna Tomşani furaseră trei drujbe în valoare totală de 73.282.800 de lei din gospodăria unei femei din comuna Costeşti. Cei doi tocami se deplasau cu taxiul între Vlădeşti şi Păuşeşti Măglaşi când au fost opriţi de poliţie. Ei au fost prezentaţi ieri la parchetul de pe lângă Judecătoria Horezu, dar pe numele hoţilor nu au fost emise mandate de arestare. Cei doi au spus că fuseseră ajutaţi la comiterea furtului şi de Ion Târlea, de 21 de ani şi de Constantin Lazăr, de 44 de ani, ambii din comuna Tomşani.
in Fapt divers