Preţul ignoranţei
În berăria „La trei coceni” atmosfera era încinsă. Ba din cauza fumului de la mici, ba din cauza vălătucilor albaştri ridicaţi din cuiele dracului la care majoritatea bărbaţilor sunt abonaţi, ba din cauza „ideilor încinse” în care „se bat” la cele câteva mese încinse clienţii săi. De undeva, dintr-un colţ unde abia se vedea un difuzor jerpelit se auzea o muzică nicidecum românească. Nişte manele, cum se exprimase un balaoacheş de la o masă.
Majoritatea clienţilor îşi serveau liniştiţi halbele cu bere şi-şi consumau visele mohorâţi. Poate că bucuriile se duseseră dracului de când cu „democraţia” asta, prost înţeleasă, şi-şi făcuseră loc toate durerile „monycraţiei” –noua denumire a democraţiei, că „demosul” nu se mai vedea de mult. La o masă însă, aproape de uşă, patru bărbaţi discutau de zor.
– Să nu-mi spuneţi mie că venirea papei a fost aşa… de plăcere.
– Fugi, domnule, de-aici! Păi, ce altceva poate să însemne?
– Distrugerea noastră. A credinţei noastre strămoşeşti. He, de când le stă în coastă ortodoxismul!
– Eşti dur, domnule! Că voi românii… La auzul acestui din urmă cuvânt, de alături un individ, bine „ciocnit” de aburii berii, se întoarse cu faţa spre masa celor patru şi întrebă brusc.
– Aşa, domnilor! Dar unde au fost românii, când a fost ucis mişeleşte Mihai Viteazul? Hî! Nimeni nu-l luă în seamă.
– Până şi războiul din Iugoslavia tot o consecinţă a expansiunii catolicismului este…
– Pe ce te bazezi? Ca să folosesc şi eu formula coanei Leana, săraca!
– Pe istorie, domnilor! Uite, cruciadele, inchiziţia, „legăturile secrete”, care au fost deconspirate de către Giordano Bruno, luptele intestine din Somalia, Nigeria, Zair şi America latină… Mai vreţi?
– Şi cu noi ce au? Ce crezi că au, domnule, cu noi?
– Nu suportă ca o ţară latină să fie ortodoxă… Că noi românii… De alături, la auzul acestui cuvânt, tămâiatul se ridică, de data asta, în picioare şi urlă…
– Unde erau, domnilor, românii, când Mihai Viteazul a fost ucis mişeleşte? Ha? Unde erau? Discuţiile continuau, însă, şi mai încordate…
– Da, domnilor, uite, ce ne fac! Încearcă să ne distrugă miturile şi o ţară fără mituri e ca şi inexistentă.
– Adică? Ce vrei să spui cu asta?
– Chiar ! Ce vrei să spui prin asta?
– Să nu zici că tot catolicismul e de vină!
– Dar cine, oameni buni? Păi occidentul nu e catolic? Iar nemernicii de la conducere nu ne-au făcut „preş” în faţa lor? De ce, oare? De ce, oare, pe bancnota de cincizeci de mii de lei, unde e pata aia, căcănie, nemţii ne-au păcălit, tipărind harta României fără Ardeal şi Banat, dar cu Basarabia mică? De ce „occidentaliştii” noştri l-au atacat, făcându-l una cu pământul, pe marele nostru poet Eminescu? Credeţi că este o întâmplare? De ce au scos bancnota de 5000 de lei? Nu ca să dispară Avram Iancu din „circuit”, mitul Ardealului? De ce au scos bancnota de 500 de lei? Nu ca să dispară Constantin Brâncuşi, mitul României în lume, „vândut” de veneticul Leonte Răutu cândva şi „revândut” de alt venetic acum, pierzaniei? Nu sunt simple coincidenţe, domnilor! Românii sunt…
De la masa vecină „cetăţeanul turmentat” sări ca ars acum şi veni la cei patru strigând cât îl ţinea gura:
– Ce vrei, mă, omule, şi cine eşti? Îl întrebă unul.
– Sunt Ionică Târcovnicescu, bă, şi sunt consilier din partea puterii la primărie…
– Şi ce vrei, de ce nu ne laşi în pace?
– Păi, unde au fost, bă, românii, când Mihai Viteazul a fost ucis mişeleşte? Ha?
– Lasă-ne, bre, în pace, că asta s-a întâmplat, acum 300 de ani.
– Zău? Şi eu abia ieri am aflat… Ptiu! Bată-vă!…
Şi toţi ceilalţi izbucniră în râs!
„Nu-i aşa că şi ignoranţa are un preţ?”
George Achim