|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Investiţie de miliarde la un pas de a fi făcută scrum 

Palatul Copiilor Râmnicu Vâlcea,

 

Investiţie de miliarde la un pas de a fi făcută scrum

 

Palatul Copiilor din Râmnicu Vâlcea a fost la un pas de a fi făcută scrum. Totul se datorează unor copii din zona centrală a oraşului care din lipsă de preocupare au produs un incendiu de proporţii care au pus pe jar autorităţile locale. După intervenţia pompierilor s-a constatat că imobilul nici nu fusese atins de flăcări, în imediata apropiere fiind mistuite de flăcări mai multe deşeuri depozitate la voia întâmplării sub privirile indiferente ale municipalităţii. Incidentul s-a petrecut joi seara în jurul orei 20 când un nor gros de fum a început să se ridice din spatele Palatului Copiilor. Imediat după izbucnirea focului au fost anunţaţi pompierii din cadrul Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea. În doar câteva minute două echipaje de pompieri s-au deplasat în zonă pentru a stinge focul. Datorită fumului negru şi înecăcios o mare parte din zona centrală a municipiului a fost învăluită în fum, motiv pentru care abia mai târziu s-a constatat că incendiul nu cuprinsese clădirea.

• Autorităţile s-au lovit de mizeriile propriei indiferenţe

Flăcările au mistuit câteva zeci de anvelope care erau folosite de copii din cadrul palatului la concursurile de carting şi care fuseseră depozitate pe intrarea unei toalete publice dezafectată. După aproximativ 15 minute de luptă cu flăcările, incendiul a fost stins. În urma primelor estimări făcute la faţa locului, valoarea pagubelor este nesemnificativă. În ciuda acestui lucru angajaţii instituţiei au tras o sperietură pe cinste, clădirea de patrimoniu pentru care în urmă cu doi ani s-au cheltuit aproximativ şapte miliarde de lei vechi fiind la un pas de a fi distrusă. „Cauciucurile erau depozitate în spatele palatului şi le foloseam pentru marcarea circuitului pentru întrecerile de carting. Cine se gândea că pot lua foc. Erau peste 200 de anvelope făcute grămadă. Dacă se întâmpla mai târziu cred că focul ajungea şi la clădire”, a declarat Nicolae Baldovin instructor de carting în cadrul instituţiei. La faţa locului a fost prezent şi Ion Visalon comisarul – şef adjunct al Gărzii Regionale de Mediu Vâlcea care susţine că, pe lângă spaima suportată de angajaţii palatului conducerea acestuia riscă să primească şi o amendă pentru depozitarea de deşeuri periculoase în spaţii neamenajate. „Anvelopele fac parte din categoria materialelor periculoase şi trebuie depozitate pe plăci de beton sau în alte locuri special amenajate pentru aşa ceva. Amenzile pentru încălcarea dispoziţiilor legale se pedepseşte cu amendă cuprinsă între 400 – şi 450 de lei ron pentru persoanele juridice, iar pentru persoanele fizice sancţiunile sunt mai mici. Şi în acest caz este vorba de depozitarea unor materiale periculoase în locuri neamenajate”, a precizat comisarul de mediu lăsând să se înţeleagă că va aplica legea şi în acest caz. Despre existenţa unei toalete publice pe locul de depozitare a anvelopelor, Ion Visalon n-a amintit nimic, deşi intra în atribuţiile instituţiei pe care o conduce să avertizeze municipalitatea să cureţe zona atât de deşeuri depozitate aiurea cât şi de dejecţiile lăsate în urmă de trecătorii grăbiţi care se abăteau din drum pentru a-şi face nevoile. Acest lucru ar fi trebuit luat în seamă de mai mult timp de către conducerea municipalităţii mai ales dacă se ţine cont că locul infect este amplasat în principalul parc al municipiului reşedinţă de judeţ declarat oraş european.

Leave a Response