|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Cinci drumuri naţionale sunt grav avariate de alunecările de teren 

Cinci drumuri naţionale sunt grav avariate de alunecările de teren
 
Pe lângă locuinţele vâlcenilor drumurile naţionale care străbat judeţul sunt grav afectate de alunecările de teren. Printre acestea se regăseşte chiar şi un drum care a fost renovat în urmă cu aproximativ doi ani, iar instabilitatea terenului a dus la ruperea acestuia în mai multe puncte îngreunând traficul rutier. Repararea acestora costă câteva sute de miliarde de lei, bani care vor fi atraşi de la diverse bănci europene. În cazul lucrărilor mari deocamdată nu s-a găsit nici o soluţie certă privind sursa de finanţare.
 

Conducerea Administraţiei Naţionale de Drumuri (AND), Districtul Vâlcea susţine că până la ora actuală au fost inventariate cinci drumuri naţionale care au nevoie urgentă de reparaţii. Directorul AND Vâlcea spune că, vor fi făcute mai multe reabilitări, în special pe arterele distruse în cursul anului 2005, pentru a stopa continuarea alunecărilor datorită traficului intens. „DN 65 are nevoie de reparaţii pe raza localităţilor Măldăreşti şi Făureşti. Consolidări trebuie făcute şi pe DN 67 B, pe raza comunelor Tetoiu şi Grădiştea. Alunecarea de teren de la Grădiştea se întinde pe o suprafaţă mai mare de teren şi este activă, iar săptămâna viitoare ne vom apuca de consolidări. De asemenea sunt probleme în mai multe locuri de DN 67 între localităţile Pietrari şi Costeşti unde platforma acestora s-a rupt în mai multe puncte”, a precizat Eugen Mănescu. Nu au fost excluse din programul reparaţiilor nici drumurile din zona de Nord a Judeţului Vâlcea unde alunecările de teren au adus munţii în stradă. „Consolidări trebuie făcute şi pe DN 7 D în zona Câineni şi Perişani şi pe DN 7 A, între Voineasa şi Vidra. O altă alunecare de teren e şi pe DN 7, pe raza comunei  Milcoiu, unde trebuie să intervenim urgent, pentru ca infrastructura drumului să nu fie afectată”, spune Eugen Mănescu. Şeful AND menţionează că toate consolidările de care au nevoie drumurile naţionale necesită sume enorme de bani. „Avem nevoie de sume uriaşe pe care nu le stabilim noi ci proiectanţii. Spre exemplu, o consolidare mică şi neînsemnată costă aproape trei – patru miliarde de lei”, susţine Eugen Mănescu. Directorul AND Districtul Vâlcea a mai adăugat că în cazul lucrărilor de anvergură este nevoie de sume cu mult mai mari, care, deocamdată nu se ştie de unde vor fi obţinute.

• Marian POPESCU

Leave a Response